Curier Județean

Peste 130 de poliţişti vor acţiona, zilnic, pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică în minivacanța de Sfânta Maria

Ioana Oprean

Publicat

în

Târgul Grădinarului

Peste 130 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba vor acţiona, zilnic, pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică şi pentru ca cetățenii din judeţul Alba să se poată bucura, în linişte, de minivacanţa prilejuită de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.

În perioada 15 -19 august 2019, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba va intensifica acţiunile, va suplimenta efectivele de siguranţă publică şi va asigura prezenţa echipajelor de poliţie în locurile aglomerate şi a lăcaşurilor de cult din judeţul nostru dar şi în zonele de agrement, în vederea prevenirii evenimentelor negative.

Zilnic vor acţiona, în medie, 130 de poliţişti, cu 66 de mijloace auto, pentru prevenirea faptelor antisociale, apărarea patrimoniului public şi privat, creşterea siguranţei rutiere şi a transporturilor feroviare, astfel încât cetăţenii să se bucure, în linişte, de această sărbătoare.

Pentru prevenirea accidentelor de circulaţie şi combaterea excesului de viteză, poliţiştii de la rutieră vor acţiona cu 11 aparate radar şi va fi asigurată prezenţa în trafic, pentru depistarea şi sancţionarea, cu fermitate, a conducătorilor auto care încalcă normele rutiere privind circulaţia pe drumurile publice.

Pentru a preîntâmpina evenimentele neplăcute, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba recomandă cetăţenilor:

  • Dacă plecaţi de la domiciliu, închideţi şi asiguraţi toate uşile şi geamurile casei, uşa de la balcon, geamul de aerisire de la baie şi nu lăsaţi în casă obiecte de mare valoare sau bani!
  • În zonele aglomerate, fiţi atenţi la genţi, poşete şi buzunare!
  • Evitaţi consumul excesiv de alcool şi stările conflictuale!
  • Nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice!
  • Respectaţi regimul legal de viteză !
  • Adaptaţi permanent viteza, condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană!
  • Pe timp de vreme caniculară, planificaţi pe cât posibil deplasările cu autovehiculul în afara intervalului orar 10.00 –18.00 şi nu consumaţi sub nicio formă băuturi alcoolice!
  • Conduceţi cu multă atenţie şi răbdare!


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Atenție! IZVOR de utilitate publică din Alba Iulia la limita de potabilitate: Precizările reprezentanților Primăriei

Ioana Oprean

Publicat

în

IZVOR de utilitate publică din Alba Iulia la limita de potabilitate: Precizările reprezentanților Primăriei În cursul lunii februarie 2026, Laboratorul de Diagnostic și Investigare în Sănătate Publică Alba, a examinat probe de apă de la cele trei izvoare de utilitate publică din Municipiul Alba Iulia. Pe baza contractului dintre Direcția de Sănătate Publică Alba și […]

Citește mai mult

Curier Județean

Masă caldă pentru peste 550 de elevi de la Liceul Tehnologic „Dorin Pavel” Alba Iulia în anul 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Masă caldă pentru peste 550 de elevi de la Liceul Tehnologic „Dorin Pavel” Alba Iulia în anul 2026 Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local Alba Iulia de joi, 26 martie 2026 se află și un proiect de hotărâre privind aprobarea tipului de suport alimentar acordat elevilor din cadrul Liceului Tehnologic „Dorin […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Aproape 50 de autovehicule abandonate pe domeniul public identificate în mai puțin de 3 luni de Poliția Locală Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Aproape 50 de autovehicule abandonate pe domeniul public identificate în mai puțin de 3 luni de Poliția Locală Alba Iulia Poliția Locală a municipiului Alba Iulia desfășoară zilnic verificări în baza Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate. Aceste verificări au ca scop îmbunătățirea aspectului urban, menținerea unui oraș curat, […]

Citește mai mult