Peste 100 de camere video amplasate de CNAIR pentru controlul rovinietei. LISTA completă a dispozitivelor din județul Alba
Peste 100 de camere video au fost amplasate de CNAIR pe drumurile din România pentru controlul rovinietei. LISTA completă a dispozitivelor din județul Alba
Compania Națională de Drumuri (CNAIR) are instalate peste 100 de camere video, pe drumurile naționale și pe autostrăzi, în vederea controlului rovinietei. Taxa de drum este obligatorie pentru toate autovehiculele care circulă pe drumuri naționale, europene, expres și pe autostradă. Rovinieta trebuie să aibă o valabilitate de cel puțin o zi sau de maximum un an.
Pentru a identifica șoferii care circulă fără a avea rovinietă valabilă, CNAIR a montat 110 camere video. Acestea sunt amplasate pe toate drumurile naționale și pe autostrăzi. Camerele sunt conectate la un sistem automatizat de monitorizare, conectat la baza națională de date cu vehicule pentru care s-a achitat taxa de drum.
Citește și: Rovinieta, mai scumpă de la 1 septembrie 2025. Tariful anual pentru autoturisme și lista completă a noilor amenzi

Camere de rovinietă montate pe toate autostrăzile
Camerele fotografiază vehiculul, iar softul automatizat „citește” numărul de înmatriculare. Dacă acesta nu e identificat în baza de date, înseamnă că mașina respectivă nu are rovinieta valabilă. Caz în care se emite o alertă iar un ofițer de poliție va analiza imaginile și va face o verificare suplimentară în baza de date. Dacă se confirmă că pentru mașina respectivă nu a fost achitată taxă de drum, polițistul va întocmi un proces verbal de sancționare. Amenda e trimisă prin poștă, acasă la proprietarul mașinii, indiferent de persoana care s-a aflat la volan.
Pe toate autostrăzile din România sunt montate camere de rovinietă
„Acestea sunt amplasate în special în zona nodurilor rutiere, acolo unde se intră sau se iese de pe autostradă. De asemenea, camere de identificare a vehiculelor pentru care nu s-a plătit rovinietă sunt montate și pe toate drumurile naționale. Ele se găsesc, în special, în afara localităților”, a explicat purtătorul de cuvânt al CNAIR pentru Promotor, care prezentat în exclusivitate lista completă a camerelor de rovinietă amplasate pe drumurile naționale și la frontieră.
În județul Alba este o singură cameră video amplasată în apropierea nodului rutier Sebeș, care leagă autostrada A1 Sibiu-Nădlac cu A10, pe:
DN1 – Sebeș.
Locația exactă a acestor camere nu este specificată de CNAIR, ci doar zona generală în care sunt amplasate. Din septembrie, șoferii vor plăti mult mai mult pentru taxa de drum. Pentru autoturisme, tarifele pentru rovinietă, în funcție de perioada aleasă de fiecare șofer, arată astfel:
1 zi – 17.5 lei (3.5 euro);
10 zile – 30 de lei (6 euro);
30 de zile – 47.5 lei (9.5 euro);
60 de zile – 75 de lei (15 euro);
12 luni – 250 de lei (50 euro).
Pentru restul categoriilor de vehicule, prețurile vor rămâne la fel. Tarifele sunt stabilite în euro, astfel că prețul rovinietei va fluctua în funcție de cursul valutar din luna respectivă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Val de praf saharian deasupra României, până la sfârșitul săptămânii: Ce efecte poate avea asupra sănătății. De ce apar „ploile murdare”
Val de praf saharian deasupra României, până la sfârșitul săptămânii: Ce efecte poate avea asupra sănătății. De ce apar „ploile murdare” Un val de praf saharian ajunge în zilele următoare deasupra sudului României, adus de un ciclon de altitudine care intensifică transportul particulelor de nisip din nordul Africii spre Europa. Fenomenul va afecta mai multe […]
Câte autostrăzi noi ar putea avea România la finalul lui 2026: Promisiuni pentru 250 de kilometri, dar lucrări întârziate
Câte autostrăzi noi ar putea avea România la finalul lui 2026: Promisiuni pentru 250 de kilometri, dar lucrări întârziate 2026 ar putea fi un an record pentru lucrările de infrastructură. România ar putea încheia 2026 cu încă 250 de kilometri de drumuri expres şi autostrăzi noi, promit cei de la Compania de Drumuri. Multe porţiuni […]
Reducerea accizelor la carburanți, măsură luată în calcul de Guvern. Ministrul Energiei: „Lucrăm la mai multe scenarii, inclusiv acesta”
Reducerea accizelor la carburanți, măsură luată în calcul de Guvern. Ministrul Energiei: „Lucrăm la mai multe scenarii, inclusiv acesta” Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat că se lucrează la mai multe scenarii în ceea ce privește prețurile carburanților, unul dintre acestea fiind reducerea accizelor. Bogdan Ivan a spus că în România s-au înregistrat până miercuri […]