Curier Județean

Peste 10.000 de elevi din județul Alba vor beneficia în 2025 de masă caldă la școală. LISTA unităților de învățământ în care se implementează Programul Național „Masă sănătoasă”

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 10.000 de elevi din județul Alba vor beneficia în 2025 de masă caldă la școală. LISTA unităților de învățământ în care se implementează Programul Național „Masă sănătoasă”

Peste 10.000 de elevi din județul Alba vor beneficia în 2025 de masă caldă la școală. Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba  a publicat lista unităților de învățământ în care se implementează Programul Național „Masă sănătoasă”.

Aproape 515.000 de copii care urmează cursuri la grădiniță și în învățământul preuniversitar vor beneficia în anul 2025 de o masă caldă sau un pachet alimentar prin programul „Masă Sănătoasă”, a anunțat joi, 20 februarie 2025, Guvernul, care a aprobat lista cu unitățile de învățământ care vor face parte din acest program.

Citește și: Masă caldă pentru elevii din școlile și grădinițele comunei Sântimbru. Ce conțin meniurile copiilor

Guvernul a completat legislația pentru derularea acestui program care vizează reducerea abandonului școlar și care a fost dezvoltat de la an la an astfel încât, în 2025, ajunge în 1462 de unități de învățământ.

În județul Alba, 33 de unități de învățământ au fost incluse în programul „Masă sănătoasă”. În total, 10.009 elevi din județ vor beneficia de masă caldă la școală.

LISTA unităților de învățământ în care se implementează Programul Național „Masă sănătoasă”

1. Școala Gimnazială „Avram Iancu” Unirea-382 elevi
2. Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” Cetatea de Baltă-236 elevi
3. Școala Gimnazială „Simion Balint” Roșia Montană- 235 elevi
4. Școala Gimnazială „Ioan Maiorescu” Bucerdea Grânoasă-226 elevi
5. Școala Gimnazială „Simion Bărnuțiu” Blaj-Tiur-566 elevi
6. Școala Gimnazială Scărișoara-136 elevi
7. Liceul Tehnologic „Țara Moților” Albac-244 elevi
8. Școala Gimnazială „Aron Cotruș” Cergău Mare-129 elevi
9. Școala Gimnazială Vidra-117 elevi
10. Școala Gimnazială Gârbova-211 elevi
11. Școala Gimnazială „Ion Agârbiceanu” Bucium-68 elevi
12. Școala Gimnazială Ciuruleasa-83 elevi
13. Școala Gimnazială Hopârta-147 elevi
14. Liceul Teoretic Teiuș-732 elevi
15. Liceul cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu” Sebeș-613 elevi
16. Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Ighiu-556 elevi
17. Școala Gimnazială „Iuliu Maniu” Vințu de Jos-492 elevi
18. Școala Gimnazială Câmpeni-583 elevi
19. Școala Gimnazială „Iosif Pervain” Cugir-368 elevi
20. Liceul „Dr. Lazăr Chirilă” Baia de Arieș-293 elevi
21. Școala Gimnazială „Simion Lazăr” Lunca Mureșului-318 elevi
22. Școala Gimnazială Șona-349 elevi
23. Școala Gimnazială Șugag-284 elevi
24. Școala Gimnazială „Decebal” Cricău-128 elevi
25. Școala Gimnazială „Ovidiu Hulea” Aiud / Structura Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu” Aiud-137 elevi
26. Școala Gimnazială Vadu Moților-67 elevi
27. Școala Gimnazială Săsciori-796 elevi
28. Școala Gimnazială Câlnic-226 elevi
29. Școala Gimnazială Meteș-161 elevi
30. Școala Gimnazială ,,Ioan de Hunedoara” Sântimbru-152 elevi
31. Liceul Tehnologic ,,Dorin Pavel” Alba Iulia-467 elevi
32. Liceul Tehnologic Jidvei/Structura – Școala Gimnazială Veseuș și Structura – Școala Gimnazială Bălcaciu-374 elevi
33. Școala Gimnazială Noșlac-133 elevi


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

17 martie 2026 | Acțiune în sistem releu a polițiștilor rutieri din Alba pe DN 1: 425 de accidente, cu mai mult de 650 de victime, în 2025, pe acest drum național

Ioana Oprean

Publicat

în

Acțiune în sistem releu a polițiștilor rutieri din Alba pe DN 1: 425 de accidente, cu mai mult de 650 de victime, în 2025, pe acest drum național Marți, 17 martie 2026, în intervalul orar 11.00-15.00, polițiștii rutieri vor acționa pe DN 1, drumul național care tranzitează județul Alba, în vederea creșterii gradului de siguranță […]

Citește mai mult

Curier Județean

Șofer din Sibiu, prins băut la volan în Cetatea de Baltă: Bărbatul de 58 de ani avea o alcoolemie de 0,45 mg/l

Ioana Oprean

Publicat

în

Șofer din Sibiu, prins băut la volan în Cetatea de Baltă: Bărbatul de 58 de ani avea o alcoolemie de 0,45 mg/l Un șofer din Sibiu a fost prins băut la volan de polițiști în Cetatea de Baltă. Bărbatul de 58 de ani avea o alcoolemie de 0,45 mg/l și s-a ales cu dosar penal. […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Oana Cismaru, elevă a Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Alba Iulia, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Religie 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Oana Cismaru, elevă a Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Alba Iulia, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Religie 2026 Oana Cismaru, elevă a Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Alba Iulia, s-a calificat la etapa națională a Olimpiadei de Religie 2026. „Felicitări elevei CISMARU OANA din clasa a VI-a E, de la Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” din […]

Citește mai mult