Persoanele programate la vaccinare, care deservesc zone esenţiale se AMÂNĂ cu 10 zile: „Avem un deficit de 117.000 doze”
Începând cu 28 ianuarie, se decalează cu zece zile toate persoanele programate pentru prima doză, care deservesc activități esențiale. Medicul militar, Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, a declarat, marți, că România are în prezent un deficit de 117.000 de doze de vaccin anti-Covid.
„Avem un deficit de doze de 117.000 generat în mare parte pentru că în săptămâna 18 – 24 ianuarie am recepționat cu 51,3% mai puține doze decât trebuiau să fie alocate.
Ca atare, soluția noastră pentru continuarea campaniei de vaccinare, fără să afectăm doza de rapel sau vaccinarea persoanelor cu boli cronice, a celor peste 65 de ani sau a celor din centre medico-sociale, din centrele de dializă sau a celor nedeplasabili, este ca începând cu 28 ianuarie să se reprogrameze cu zece zile toate persoanele care deservesc activități esențiale pentru doza întâi, adică 35.000 de persoane programate pentru prima doză. Astfel, data de 28 ianuarie de programare se translatează cu 10 zile şi devine 8 februarie. Se menţine acelaşi ritm de vaccinare cu doza 1 pentru restul persoanelor programate. Se asigură doza de rapel pentru persoanele care au fost vaccinate până la acest moment”, a declarat Valeriu Gheorghiţă.
Astfel, intervalul de programări 28 ianuarie – 15 februarie se decalează cu zece zile pentru 35.000 de persoane care ar fi urmat să fie vaccinate cu prima doză.
CITEȘTE ȘI: Fumătorii, risc dublu de infectare și deces din cauza COVID-19. STUDIU recent despre legătura dintre fumat și cazurile grave
„Perioada dificilă pentru noi este până în 15 februarie. E nevoie de solidaritate și trebuie să avem răbdare”, a adăugat Gheorghiţă.
Reprogramarea se face automat în platforma de programare pentru vaccinare, iar persoanele programate vor fi informate prin sms sau email.
„Reprogramarea se face automat pentru cei din domeniile esențiale care vor fi amânați. Este vorba despre 35.000 de persoane din cele 71.000 care au fost programate de angajatori. Am extras acele persoane care nu au peste 65 de ani și care nu au boli cronice. Este vorba de o perioadă de 10-14 zile”, a explicat coordonatorul campaniei de vaccinare.
Valeriu Gheorghiță a adăugat că astfel de probleme au fost înregistrate şi în multe țări europene, care au decis fie decalarea vaccinărilor, fie reducerea numărului de persoane programate sau prin reducerea dozelor administrate zilnic.
El a adăugat că România îşi menţine obiectivul ca, până la sfârșitul lunii martie să fie vaccinate 1,2 milioane de persoane.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Parada militară de 1 Decembrie 2026, la Alba Iulia: Autoritățile au început pregătirile pentru Ziua Națională a României
Parada militară de 1 Decembrie 2026, la Alba Iulia: Autoritățile au început pregătirile pentru Ziua Națională a României Alba Iulia se pregătește pentru sărbătoarea Zilei Naționale a României. Autoritățile locale și județene, alături de reprezentanții structurilor militare și ai instituțiilor implicate, au început pregătirile pentru manifestările care vor avea loc la 1 Decembrie 2026, în […]
Foto | Vacă omorâtă de urs într-un sat din Alba: Un gospodar din Ocoliș a rămas fără „una dintre cele trei vaci care erau mai frumoase”. Cum s-ar fi produs atacul
Vacă omorâtă de urs într-un sat din Alba: Un gospodar din Ocoliș a rămas fără „una dintre cele trei vaci care erau mai frumoase”. Cum s-ar fi produs atacul Un urs a atacat, recent, o gospodărie din satul Ocoliș, provocând pagube semnificative. În urma atacului, una dintre vacile unui localnic a fost ucisă de animalul […]
Foto | Hotelul Cetate din Alba Iulia, planuri de extindere verticală și orizontală: Documentații în consultare publică
Hotelul Cetate din Alba Iulia, planuri de extindere verticală și orizontală: Documentații în consultare publică Primăria Alba Iulia a anunțat joi, 5 noiembrie 2026 începerea consultării publice pentru un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) care ar permite extinderea Hotelului Cetate, de pe strada Unirii nr. 3. Inițiator este S.C. Cetate Alba SRL, iar documentația este elaborată […]
