Persoanele care au lucrat mai puţin de 6 ani în grupa I de muncă se pot pensiona mai repede
Cât se reduce vârsta de pensionare pentru persoanele care au lucrat mai puţin de 6 ani în grupa I de muncă
Potrivit unor recente prevederi legislative, persoanele care au muncit în grupa I de muncă vor putea să iasă la pensie mai repede. În prezent, reducerea vârstei de pensionare este condiţionată de realizarea unui stagiu minim de 6 ani în grupa I. Prevederile se regăsesc în Legea nr. 155/2015 care modifică Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Citeşte şi: Pensia pentru limită de vârstă – Care sunt condiţiile pentru obţinerea ei
Persoanele care au lucrat în grupa I de muncă, cele care au lucrat în alte condiţii şi în condiții speciale vor beneficia de reducerea vârstei de pensionare pentru stagiile de cotizare de cel puţin 2 ani, se arată în document. Spre exemplu, pentru cei care au lucrat 2 ani în grupa I, reducerea va fi de un an, iar pentru cei care au lucrat 4 ani, reducerea va fi de 2 ani. Persoanele care au lucrat 10 ani în această grupă vor beneficia de o reducere de 5 ani, în timp ce pentru perioadele de 26 de ani (sau mai mari) reducerea va fi de 13 ani. Reducerea vârstei de pensionare se va face conform tabelului alăturat.

Referitor la perioadele de vechime în muncă realizate în grupa a II-a, acestea vor constitui stagii de cotizare în condiţii deosebite, pentru reducerea vârstelor de pensionare. Excepţie vor face perioadele realizate în activităţile încadrate în condiţii speciale (cum ar fi, de exemplu, cele din unităţile miniere sau aviaţia civilă). În acelaşi timp, perioadele de vechime în muncă realizate în grupa I, în activităţile încadrate în condiţii speciale, vor constitui stagii de cotizare în condiţii speciale, pentru reducerea vârstelor de pensionare.
Citeşte şi: Valoarea punctului de pensie: Vezi cum se calculează pensia
Iniţiatorii proiectului n-au uitat nici de persoanele cu stagii de cotizare mai mici de 2 ani. Prin urmare, stagiile de cotizare în grupa I de muncă, în condiţii speciale şi/sau în alte condiţii de muncă, mai mici de 2 ani, vor fi valorificate, de asemenea, pentru reducerea vârstelor de pensionare. Adeverinţele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I şi/sau a II-a de muncă sunt valorificate numai în situaţia în care au fost emise conform legii, pe baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001. Conform iniţiatorilor actului normativ, de noile prevederi vor beneficia, în principal, persoanele care au lucrat în grupa I de muncă mai puţin de 6 ani. În prezent, reducerea vârstei de pensionare este acordată doar pentru stagiile de cotizare de cel puţin 6 ani. Legea pensiilor stabileşte că la reducerea vârstelor de pensionare au dreptul persoanele care au realizat stagiul complet de cotizare.
În prezent, acesta este de 35 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Însă, deoarece atingerea stagiului se face printr-o creştere eşalonată, anumite persoane trebuie să realizeze un stagiu complet mai mic (de exemplu, în cazul unei femei născute în octombrie 1955, stagiul complet de cotizare este de doar 30 de ani şi trei luni). Mai amintim că legea nu se aplică retroactiv, ceea ce înseamnă că de noile prevederi vor putea să beneficieze doar persoanele care se vor pensiona după data intrării în vigoare a Legii 155/2015.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Primăria Aiud: Licitație publică pentru închirierea unui lot de teren din Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin Hagea
ANUNŢ DE LICITAȚIE privind închirierea prin licitație publică a lotului de teren nr. 1, cu suprafaţa de 17 mp., parte componentă a imobilului “Construcţie Corp A și teren aferent”, identificat în CF nr. 76330 Aiud, nr. top. 486/2/8, în suprafață totală de 407 mp. (măsurată 408 mp.), situat în Municipiul Aiud, Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin […]
Primăria Aiud: Licitație publică pentru concesionarea unui teren în localitatea Sâncrai
ANUNŢ DE LICITAȚIE privind concesionarea prin licitație publică a terenului intravilan situat administrativ în localitatea Sâncrai, Str. Avântului nr. 49, jud. Alba, în suprafață de 3014 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 99811 Aiud 1. Informații generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax și/sau adresa de […]
VIDEO | Județul Alba, primul loc pe țară în 2026 la cadastrarea sistematică. Ce spune directorul OCPI Alba
Județul Alba, primul loc pe țară în 2026 la cadastrarea sistematică. Ce spune directorul OCPI Alba În cadrul unei conferințe de presă susținute miercuri, 18 martie 2026, la Instituția Prefectului Județului Alba, directorul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Alba, Cornelia Țăran-Baba, a discutat despre mai multe teme, printre care și situația privind cadastrarea sistematică. […]