Perioada 2023-2027, cea mai caldă înregistrată vreodată pe Terra: Pragul de 1,5 grade Celsius va fi depăşit temporar
Perioada cuprinsă între anii 2023-2027 va fi aproape sigur cea mai caldă înregistrată vreodată pe Terra, sub efectul combinat al emisiilor de gaze cu efect de seră şi al fenomenului meteorologic El Nino, care provoacă o creştere a temperaturilor, a avertizat miercuri ONU, relatează AFP.
În plus, se aşteaptă ca temperaturile globale să depăşească în curând obiectivul ambiţios al Acordului de la Paris, avertizează Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM).
„Există o probabilitate de 98% ca cel puţin unul dintre următorii cinci ani, şi perioada de cinci ani în ansamblu, să fie cea mai caldă înregistrată vreodată”, a subliniat OMM.
Agenţia ONU a estimat totodată la 66% probabilitatea ca temperatura medie anuală la nivel global să depăşească cu 1,5 grade Celsius nivelurile preindustriale pentru cel puţin unul din următorii cinci ani.
Acordul de la Paris din 2015 are drept scop menţinerea creşterii temperaturii medii globale sub 2 grade Celsius faţă de nivelurile preindustriale.
Datele publicate miercuri „nu înseamnă că vom depăşi în mod permanent pragul de 1,5 grade Celsius al Acordului de la Paris, care se referă la o încălzire pe termen lung, pe mai mulţi ani”, a subliniat secretarul general al OMM, Petteri Taalas.
„Cu toate acestea, OMM trage un semnal de alarmă anunţând că pragul de 1,5 grade Celsius va fi depăşit temporar şi asta se va întâmpla din ce în ce mai frecvent”, a subliniat el.
„Un episod El Nino ar trebui să se dezvolte în lunile următoare. Combinat cu schimbările climatice provocate de om, el va creşte temperaturile globale la niveluri fără precedent”, a mai spus Petteri Taalas.
Şi, pentru a nu ne îndoi de gravitatea situaţiei, finlandezul a insistat asupra necesităţii de a ne pregăti pentru că „repercusiunile asupra sănătăţii, siguranţei alimentare, gestionării apei şi mediului vor fi considerabile”.
El Nino este un fenomen climatic natural asociat în general cu o creştere a temperaturilor, secetă agravată în unele părţi ale lumii şi ploi abundente, între altele.
Sursa: stiri.tvr.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Castanele, superalimentul toamnei, apreciate pentru gustul lor și proprietățile nutritive: Cum se prepară castanele coapte
Castanele, superalimentul toamnei, apreciate pentru gustul lor și proprietățile nutritive: Cum se prepară castanele coapte Castanele, apreciate pentru gustul lor și proprietățile nutritive, sunt considerate unul dintre superalimentele toamnei. Bogate în vitamine și minerale, ele pot fi savurate coapte, oferind energie și savoare în zilele răcoroase de sezon. Toamna aduce cu ea mirosul de castane […]
Cum va fi vremea în Transilvania și celelalte regiuni până în 15 noiembrie 2026: Cât de frig va fi și cât de multe precipitații vor cădea. Prognoza meteo pe 2 săptămâni
Cum va fi vremea în Transilvania și celelalte regiuni până în 15 noiembrie 2026: Cât de frig va fi și cât de multe precipitații vor cădea. Prognoza meteo pe 2 săptămâni România intră într-o perioadă cu temperaturi în scădere, nopți tot mai reci și precipitații însemnate în mai multe regiuni. În intervalul 2–15 noiembrie 2026, […]
Concursul Național de Rezidențiat 2026, programat pe 15 noiembrie: Aproape 10.000 de candidați concurează pentru 5.483 de locuri și posturi. Lista
Concursul Național de Rezidențiat 2026, programat pe 15 noiembrie: Aproape 10.000 de candidați concurează pentru 5.483 de locuri și posturi. Lista Concursul Național de Rezidențiat va avea loc în data de 15 noiembrie 2026, iar la examen sunt așteptați 9.969 de candidați, care vor concura pentru un total de 5.483 de locuri și posturi, a […]

