PERICOL pentru ghețarul subteran de la Vârtop: Se topește din cauza încălzirii globale. „După Ghețarul de la Casă de Piatră, îl pierdem curând și pe ăsta”

PERICOL pentru ghețarul subteran de la Vârtop: Se topește din cauza încălzirii globale. „După Ghețarul de la Casă de Piatră, îl pierdem curând și pe ăsta”

Unul dintre cele mai importante ghețare subterane din România este afectat de fenomenul de încălzire globală. În Peștera Ghețarul de la Vârtop, Alba, speologii au constatat transformarea și topirea gheții.

„Dacă în primăvară gheață era încă translucidă, la început de toamna întreagă suprafață a ghețarului a devenit mată și stratul superficial al gheții este moale pe cea mai mare parte a suprafeței ghețarului. După Ghețarul de la Casă de Piatră, îl pierdem curând și pe ăsta”, a transmis speologul Ovidiu Guja pe un grup al specialiștilor din domeniu.

Peștera se află lângă satul Casa de Piatră, comuna Arieşeni, Alba

Aici, în anul 1974, a fost descoperită „Sala Paşilor” (de o echipă condusă de prof. dr. Iosif Viehmann), în care au fost identificate urme pietrificate ale „Omului de Vârtop”. Intrarea în peșteră se face pe un portal de 15 metri lățime și 5 metri înălțime. Aceasta este descendentă și duce în „Sala Ghețarului”, de 70 metri lungime.

Blocul de gheață are aproximativ 1.600 metri cubi. Din această sală, trecând printr-o poartă și un scurt sector de galerie joasă, se ajunge în „Sala Domului”. Apoi, se intră în „Sala Minunilor”, denumită astfel datorită diversității speleotemelor prezente: stalactite, stalagmite, coloane, draperii parietale, coralite, gururi etc. Din această sală se urcă spre „Sala Mare”, cu o lungime de peste 100 metri.

Urmă umană expusă la muzeu

Deși mică, aceasta este una dintre cele mai frumoase peșteri din țară datorită conservării podoabelor. După descoperire, în urma cercetărilor realizate de Iosif Viehmann, împreună cu antropologul Cantemir Rişcuţia, acesta a stabilit că este vorba de un om de Neanderthal. La momentul descoperirii, pentru că era unicat, Viehmann a decis să scoată urma afară, pentru a o păstra şi studia în muzeu.

Peste timp, s-a dovedit că a fost o decizie foarte bună, pentru că în 1995, când s-a dorit să se ducă colegi din străinătate să vadă urma de la Vârtop, s-a constatat că ce mai rămăsese, respectiv un călcâi şi partea din faţă a piciorului au fost scoase afară cu ajutorul unui fierăstrău electric şi ca urmare peştera fiind vandalizată nu mai era nimic de văzut în ea.

Din momentul descoperirii şi până în anul 2005 au fost făcute numeroase presupuneri privind vârsta omului care s-a plimbat în peştera Vârtop. Presupunerile au venit pe baza măsurătorilor lungimii urmei, lăţimii urmei, adâncimii şi aşa mai departe. Urma a fost lăsată într-un material moale, ceea ce speologii şi mineralogii cunosc sub numele de „montmilh”. Omul a călcat şi a rămas această amprentă.

După ce a plecat din locul respectiv, din tavan a început să picure apă peste urmă şi a început formarea unei mici stalagmite.

Începând de prin 1993, specialiştii au început să lucreze în laboratorul de datare Uraniu-Thoriu a Universităţii din Bergen Norvegia, unde s-a datat baza stalagmitei la 62.000 de ani, ceea ce înseamnă că urma nu putea fi mai recentă de această perioadă.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI