Pensiile militare vor fi majorate cu cinci procente, din 2016
MApN a transmis, joi, un comunicat de presă în care precizează că „La propunerea Ministerului Apărării Naționale, Guvernul României a aprobat miercuri, 9 decembrie, prin Ordonanța de Urgență privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, prin derogare de la prevederile art. 59 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, ca în anul 2016 pensiile militare de stat să se majoreze cu 5 procente”.
MApN a precizează că prevederile OUG adoptate miercuri de Guvern sunt rezultatul mai multor etape de negocieri la care au participat echipe de specialiști din sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională, împreună cu reprezentanți ai structurilor sindicale și asociative din sistem, precum și ai pensionarilor militari.
„Legea nr. 223 din 2015 privind pensiile militare de stat va intra în vigoare la 1 ianuarie 2016, de aceea era absolut necesar să se găsească o formulă care să fie adoptată până la sfârșitul anului și care să creeze condițiile aplicării acesteia, într-o formă sustenabilă și previzibilă, într-o manieră care să asigure echilibrul, coerența, realismul, dar și justa recompensare a rigorilor, constrângerilor și riscurilor specifice carierei militare. A fost nevoie de clarificarea unor prevederi ale legii, care nu asigurau tratamentul unitar, just și echitabil între toți militarii, atât între cei care urmează să se pensioneze, cât, mai ales, între aceștia și cei deja pensionați”, se arată în comunicat.
MApN mai precizează că prin modificările survenite în cursul procesului legislativ al adoptării Legii nr. 223 din 2015 privind pensiile militare de stat se creaseră contradicții de reglementare. „Astfel, legea prevedea principiul egalității în stabilirea drepturilor, potrivit căruia se asigură un tratament nediscriminatoriu persoanelor aflate în aceeași situație juridică, însă lăsa posibilitatea luării în considerare, la stabilirea bazei de calcul, a unor venituri conjuncturale, de natură nesalarială, neaccesibile tuturor cadrelor militare, conducând astfel la stabilirea unor pensii foarte diferite în cuantum pentru militari care au avut cariere cvasi-identice”, menționează comunicatul.
În ceea ce privește modificările aduse nivelului de pornire a calculului pensiei, principiul avut în vedere este acela al evaluării juste a importanței carierei militare, cadrele fiind astfel motivate și cointeresate să dezvolte evoluția profesională pe durate cât mai mari, în consonanță și cu interesele instituțiilor angajatoare, arată MApN.
„Concret, pornind de la pragul de 65% stabilit pentru o vechime cumulată de 25 de ani, militarii primesc procente pentru fiecare an lucrat peste această limită, până la maximum 85%. Mai mult, la cuantumul pensiei stabilite astfel se adaugă, potrivit Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, un spor de până la 20% pentru militarii care au îndeplinit serviciul militar cel puțin 25 de ani”, precizează Biroul de presă al Ministerului Apărării Naționale.
Sursa citată menționează că, prin modificarea legii, neintrată încă în vigoare, nu au fost afectate dispoziții care protejează drepturile deja câștigate de beneficiari, respectiv menținerea în plată a cuantumului mai avantajos, precum și posibilitatea de a opta pentru modul de calcul mai favorabil pentru o perioadă de cinci ani de la aplicarea legii. Au fost, de asemenea, menținute prevederile referitoare la restituirea sumelor de care au fost privați unii pensionari în momentul trecerii la sistemul public de pensii.
„Aceste abordări vin să garanteze faptul că niciunui pensionar militar nu îi vor fi, în niciun caz, diminuate veniturile aflate în plată”, conchide MApN. (Z.U.)
Sursa: agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Economistul Radu Georgescu: „Guvernul a aprobat modificarea Codului Fiscal. Azi s-a anulat modificarea de vineri. România este dovada că Albert Einstein a avut foarte mare dreptate că totul este relativ”
Economistul Radu Georgescu: „România este dovada că Albert Einstein a avut foarte mare dreptate că totul este relativ” „România este dovada că Albert Einstein a avut foarte mare dreptate că totul este relativ”, constată eeconomistul Radu Georgescu. Potrivit acestuia, după ce vineri, 29 august 2025, Guvernul a aprobat modificarea Codului Fiscal, luni, 1 septembrie 2025, […]
Guvernul și-a angajat răspunderea pe 5 proiecte din pachetul fiscal 2. Ilie Bolojan: „Aceasta este România pe care ni-o dorim?”
Guvernul și-a angajat răspunderea pe 5 proiecte din pachetul fiscal 2 Premierul Ilie Bolojan s-a prezentat în seara zilei de luni, 1 septembrie 2025, în fața plenului reunit al Parlamentului pentru a angaja răspunderea Guvernului pe cinci dintre cele șase proiecte din pachetul fiscal 2. „Membrii Guvernului au adoptat vineri, 29 august 2025, 5 dintre […]
Unul dintre răniții din explozia de la Sebeș, internat cu arsuri pe 12% din corp, se află sub tratament intensiv și este atent monitorizat de medici Un muncitor de 43 de ani, rănit grav în explozia urmată de incendiu de la fabrica din Sebeș, rămâne internat după ce a suferit arsuri pe 12% din suprafața […]