PENSII 2026: Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat legea pensiilor private. Ce prevede actul normativ
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat legea pensiilor private. Ce prevede actul normativ
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat, luni, 5 ianuarie 2026, Legea privind plata pensiilor private, după ce Parlamentul a pus în acord prevederile cu decizia Curţii Constituţionale care a stabilit că articolul care exceptează de la regulă persoanele care suferă de afecţiuni oncologice, care pot primi, la cerere, 100% din valoarea activului pensiei private, încalcă principiul egalităţii în drepturi.

Legea reglementează autorizarea, organizarea, funcţionarea, supravegherea şi controlul furnizorilor de pensii private şi a fondurilor de plată a pensiilor private; avizarea, funcţionarea, supravegherea şi controlul instituţiilor de credit pentru desfăşurarea activităţii de depozitare şi de custodie a activelor fondurilor de plată a pensiilor private precum şi a activelor furnizorilor de pensii private destinate acoperirii provizionului tehnic; avizarea auditorilor financiari, pentru activitatea desfăşurată în calitate de auditor al furnizorilor de pensii private şi al fondurilor de plată a pensiilor private; avizarea/autorizarea, funcţionarea, supravegherea şi controlul agenţilor de marketing.
Prezenta lege se aplică: a) fondurilor de plată a pensiilor private; b) furnizorilor de pensii private; c) agenţilor de marketing; d) depozitarilor, cu privire la activitatea de depozitare şi custodie a activelor fondurilor de plată a pensiilor private, precum şi a activelor furnizorilor de pensii private destinate acoperirii provizionului tehnic; e) auditorilor financiari, cu privire la activitatea de audit a situaţiilor financiare ale fondurilor de plată a pensiilor private şi ale furnizorului de pensii private; f) Fondului de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private; g) administratorilor de fonduri de pensii private.
Legea are ca obiect de reglementare crearea cadrului legal pentru autorizarea, organizarea, funcţionarea, supravegherea şi controlul furnizorilor de pensii private şi a fondurilor de plată a pensiilor private, avizarea, funcţionarea, supravegherea şi controlul instituţiilor de credit pentru desfăşurarea activităţii de depozitare şi de custodie a activelor fondurilor de plată a pensiilor private, respectiv avizarea auditorilor financiari, pentru activitatea desfăşurată în calitate de auditor al furnizorilor de pensii private şi a fondurilor de plată a pensiilor private, precum şi avizarea/autorizarea, funcţionarea, supravegherea şi controlul agenţilor de marketing.
De asemenea, Legea prevede reguli privind organizarea şi funcţionarea sistemului de plată a pensiilor private, prin stabilirea criteriilor de autorizare/avizare a entităţilor care alcătuiesc acest sistem, a principiilor prudenţiale şi cerinţelor de funcţionare aplicabile acestor entităţi, astfel încât plata pensiilor private se va realiza prin intermediul unor 2 fonduri special constituite în acest scop, denumite fonduri de plată a pensiilor private. Astfel, aceste fonduri de plată vor fi administrate de către societăţi specializate, denumite furnizori de pensii private, autorizaţi de către Autoritatea de Supraveghere Financiară. Totodată, prin Lege se stabileşte suma minimă necesară pentru dobândirea unei pensii private, respectiv pentru transferul activului personal al participantului către un fond de plată.
Conform Legii, fondurile de plată a pensiilor private sunt de două tipuri: fonduri de plată a pensiilor de tip retragere programată, care vor funcţiona pe bază de conturi individuale şi vor oferi pensii plătite pentru o perioadă limitată de timp, precum şi fonduri de plată a pensiilor viagere, prin care se vor plăti pensii pe întreaga durată de viaţă a membrului sau supravieţuitorului acestuia, în cazul pensiei viagere cu componentă de supravieţuitor.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi parlamentari aparţinând Grupului parlamentar al Alianţei pentru Unirea Românilor au formulat în data de 17 octombrie 2025 sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii adoptată de Parlament.
Curtea Constituţională a României (CCR) a admis sesizările făcute de AUR şi ICCJ în ceea ce priveşte neconstituţionalitatea legii privind plata pensiilor private. La termenele anterioare, decizia a fost amânată.
CCR explica motivul respingerii legii plăţii pensiilor private, arătând că articolul care exceptează de la regulă persoanele care suferă de afecţiuni oncologice, care pot primi, la cerere, 100% din valoarea activului, încalcă principiul egalităţii în drepturi, întrucât instituie o discriminare care nu este bazată pe criterii obiective, ci, dimpotrivă, pe criteriul subiectiv al afecţiunii de care suferă membrul contributor la un fond de pensii, reamintește News.ro.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Postul Crăciunului 2026: Ce punem pe masă timp de 40 de zile? Dezlegări la pește, rețete tradiționale și alimentele care nu trebuie să lipsească din meniul românilor
Postul Crăciunului 2026: Ce punem pe masă timp de 40 de zile? Dezlegări la pește, rețete tradiționale și alimentele care nu trebuie să lipsească din meniul românilor Postul Nașterii Domnului începe la 15 noiembrie 2026 și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie 2026. Timp de 40 de zile, credincioșii sunt chemați să renunțe […]
Bărbat de 61 de ani, încarcerat în Penitenciarul Aiud: Pentru ce faptă gravă va sta după gratii 18 ani și 8 luni
Bărbat de 61 de ani, încarcerat în Penitenciarul Aiud: Pentru ce faptă gravă va sta după gratii 18 ani și 8 luni Un bărbat în vârstă de 61 de ani, din Sibiu, a fost condamnat la 18 ani și 8 luni de închisoare pentru viol. Acesta a fost identificat de polițiști și încarcerat în Penitenciarul […]
ANAF pregătește „lista neagră” a contribuabililor: 8.000 de firme, încadrate deja la risc fiscal ridicat. Pentru 200 au început controalele
ANAF pregătește „lista neagră” a contribuabililor: 8.000 de firme, încadrate deja la risc fiscal ridicat. Pentru 200 au început controalele ANAF pregătește o schimbare majoră a strategiei de control fiscal. Începând din 2027, fiecare contribuabil din România va primi un calificativ de risc fiscal – mic, mediu sau ridicat –, iar verificările vor fi coordonate […]
