PENSII 2026 | Casa de Pensii a făcut anunțul: O parte dintre pensionari vor primi banii astăzi
Casa de Pensii a făcut anunțul: O parte dintre pensionari vor primi banii astăzi
Casa de Pensii din Sibiu, Bistrița-Năsăud sau Gorj au anunțat că pensionarii vor primi banii astăzi, 10 iulie, 2026.
,,Informăm pensionarii care își încasează drepturile de pensie prin cont bancar că AZI, 09.07.2026, Casa Județeană de Pensii Sibiu a virat drepturile bănești (pensii și/sau alte drepturi acordate în baza unor legi cu caracter special), către instituțiile bancare, prin intermediul Trezoreriei Sibiu.
În aceste condiții, dragi pensionari, în cursul zilei de VINERI, 10 iulie, vor fi alimentate, de către bănci, conturile individuale ale dumneavoastră.”, se arată într-un mesaj publicat de Casa de Pensii Sibiu.
Pensionarii care primesc pensia prin Poșta Română vor primi banii direct la domiciliu, prin intermediul factorului poștal.
În cazul în care pensionarul nu este găsit acasă, acesta trebuie să urmeze procedura comunicată de Poșta Română pentru recuperarea sumei.

De ce unii pensionari primesc banii mai devreme?
Diferența apare din cauza metodei de plată. Viramentul bancar este realizat electronic, în timp ce plata prin poștă presupune pregătirea documentelor și distribuirea fizică a banilor către fiecare beneficiar.
Astfel, pensionarii care primesc pensia pe card nu trebuie să aștepte vizita poștașului, iar cei care primesc pensia prin Poșta Română trebuie să țină cont de traseul de distribuire.
Ce fac pensionarii dacă pensia nu a ajuns?
Dacă pensia nu este primită la data obișnuită, beneficiarii sunt sfătuiți să verifice mai întâi:
– situația contului bancar, dacă primesc banii pe card;
– oficiul poștal de care aparțin, dacă primesc pensia acasă;
– casa teritorială de pensii, dacă problema persistă.
Plata pensiilor pentru luna iulie 2026 se face atât prin Poșta Română, cât și prin cont bancar, iar data exactă depinde de metoda aleasă de fiecare pensionar.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Schimbare importantă la pensii din 2026: Femeile au nevoie de un stagiu contributiv mai mare pentru pensionare
Schimbare importantă la pensii din 2026: Femeile au nevoie de un stagiu contributiv mai mare pentru pensionare Stagiul complet de cotizare contributiv a crescut de la 1 august 2026 la 33 de ani și 6 luni pentru femeile care solicită pensionarea pentru limită de vârstă, potrivit calendarului de aplicare a Legii nr. 360/2023. Modificarea reprezintă […]
Ce este indemnizația pentru tineri: Cine poate primi 3.170 de lei lunar de la stat în 2026 și ce condiții trebuie să îndeplinească
Ce este indemnizația pentru tineri: Cine poate primi 3.170 de lei lunar de la stat în 2026 și ce condiții trebuie să îndeplinească Tinerii din România care au ieșit din sistemul de protecție specială pot beneficia de o indemnizație lunară până la împlinirea vârstei de 26 de ani, dacă dovedesc că urmează o formă de […]
La muncă și după ieșirea la pensie: Câți români sunt dispuși în 2026 să facă asta 42% dintre angajații români cu vârsta de cel puțin 55 de ani sunt dispuși să își continue activitatea profesională și după atingerea vârstei legale de pensionare, peste media europeană de 32%, potrivit unui studiu realizat de compania de soluții […]
