Actualitate

Pedeapsă cu ÎNCHISOAREA pentru profesorul de religie din Alba care a lăsat însărcinată o elevă minoră

Ioana Oprean

Publicat

în

Condamnare penală pentru un fost profesor de religie de la un liceu din Arieșeni, care a întreținut relații sexuale cu o elevă pe care a și lăsat-o însărcinată. Bărbatul a primit 2 ani de închisoare cu suspendare pentru infracţiunea de act sexual cu un minor.

Scandalul sexual în care a fost implicat fostul profesorul de religie Traian Gligor, de la Liceul Tehnologic de Turism şi Alimentaţie din Arieşeni, a ieşit la suprafaţă în 2019 după ce bărbatul a fost de acord să facă un test de paternitate. Profesorul a lăsat-o însărcinată pe minoră în anul 2017, iar în 2018 fata a dat naştere copilului.

Atunci ar fi existat la nivelul şcolii a o anchetă internă, în urma căreia profesorul a fost găsit nevinovat şi cazul a fost închis. Ulterior, a fost de acord cu un test de paternitate, în urma căruia a rezultat faptul că el ar fi tatăl copilului. Cazul a fost cu atât mai grav cu cât fata era beneficiară a sistemului de protecţie a statului (aceasta locuia într-o casă de tip familial).

Fata ar fi mers de bunăvoie într-o cameră de internat care aparţinea liceului, unde profesorul de religie era cazat şi a întreţinut relaţii sexuale cu bărbatul. În final bărbatul a recunoscut copilul, care a primit numele său. De asemenea, profesorul şi-ar fi exprimat dorinţa de a se căsători cu fosta sa elevă.

În data de 17 decembrie 2020, Judecătoria Câmpeni l-a condamnat pe profesor la 2 ani de închisoare cu suspendare şi la plata a 10.000 de lei, daune către fata care a dat naştere copilului său. Mai mult de atât, a fost obligat să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunităţii la Primăria Comunei Avram Iancu sau Primăria Oraşului Câmpeni. De asemenea, instanţa i-a interzis să mai activeze ca profesor pentru doi ani.

În urma condamnării, bărbatul a făcut apel, iar dosarul s-a mutat pe rolul instanţei superioare, la Curtea de Apel Alba Iulia. Primul termen a fost fixat pe data de 14 aprilie 2021. Profesorul de religie are peste 50 de ani, este văduv şi nu a profesat ca preot. Inspectoratul Şcolar Alba şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială au dispus anchete la momentul la care cazul a devenit public.

sursa: adevarul.ro

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Sondaj Avangarde: AUR, pe primul loc, dar se află în scădere. Cum se situează celelalte partide aflate la guvernare în acest moment

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sondaj Avangarde: AUR, pe primul loc, dar se află în scădere. Cum se situează celelalte partide aflate la guvernare  AUR, partidul condus de George Simion, conduce detașat în intenția de vot la alegerile parlamentare, potrivit unui sondaj realizat de Avangarde, dar pierde teren față de alte sondaje publicate la începutul acestui an. Partidele aflate la […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Trageri reale cu transportoarele blindate „Piranha V” într-un poligon din Transilvania: „Au fost perfecționate abilitățile de operare a sistemelor de armament”

Ioana Oprean

Publicat

în

Trageri reale cu transportoarele blindate „Piranha V” într-un poligon din Transilvania Militarii Batalionului 812 Infanterie „Bistrița” au executat trageri reale cu transportoarele blindate „Piranha V”, în poligonul din Cârțișoara, județul Sibiu. Activitatea a avut ca scop perfecționarea abilităților de operare a sistemelor de armament, îmbunătățirea coordonării între membrii echipajelor și menținerea unui nivel ridicat de […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi VREMEA în România până în 20 aprilie 2026: Temperaturi specifice perioadei. Prognoza ANM pe 4 săptămâni

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi VREMEA în România până în 20 aprilie 2026: Temperaturi specifice perioadei. Prognoza ANM pe 4 săptămâni Administrația Națională de Meteotologie (ANM) a prezentat, vineri, 20 martie 2026, prognoza meto pe 4 săpătămâni. Meteorologii estimează că, în prima parte a lunii aprilie, temperaturile se vor situa în jurul celor specifice acestei perioade din […]

Citește mai mult