Pe 21 noiembrie se prăznuiește Intrarea Maicii Domnului în Biserică
Intrarea Maicii Domnului în Biserica este prăznuită pe 21 noiembrie. Această sărbătoare este cunoscută în popor sub denumirea de Vovidenia sau Ovedenia.
Părinţii Maicii Domnului sunt Sfinţii Ioachim şi Ana. Lipsiţi de copii, dar cu credinţa în Dumnezeu, L-au rugat pe Dumnezeu să le dăruiască cinstea de a fi părinţi, făgăduind că dacă vor avea un copil, îl vor duce la templu şi îl vor închina Lui. Un înger le vesteşte că vor avea o fată pe care o vor numi Maria. Sfinţii Ioachim şi Ana nu au uitat de promisiunea făcută lui Dumnezeu şi la trei ani de la naşterea Maicii Domnului au dus-o pe fiica lor la templu .Citește și: Paștele ortodox și catolic în 2017
Aici a fost întâmpinată de marele preot Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, care a dus-o în cea mai sfântă încăpere din acest loc, în Sfânta Sfintelor, unde a stat până la vârsta de 15 ani. A fost condusă în acel loc sfânt, pentru că ea însăşi avea să devină „Sfânta Sfintelor” lui Dumnezeu, sălaş a lui Dumnezeu-Cuvantul. Din ea, Cel Necuprins, Cel Veşnic, avea să ia trup, să Se facă cuprins în pântecele ei.
Deşi sunt persoane care susţin că lucrul acesta era cu neputinţă, totuşi Biserica, în cântările ei afirmă: „Ceea ce s-a hrănit în Sfânta Sfintelor, celei îmbrăcate cu credinţa şi cu înţelepciune şi cu neîntinată feciorie, mai marele Gavriil i-a adus din ceruri închinăciune”.
Nu este de ajuns să ştim că Fecioara Maria a fost dusă la Templu şi a stat până la vârsta de 15 ani. Important este să pătrundem în înţelesul profund al evenimentului istoric şi să descoperim că prezenţa ei în Sfânta Sfintelor, e roditoare: face că Fiul lui Dumnezeu să Se nască din ea. Deci, Hristos Se va naşte, va muri şi va învia tainic cu tot omul care vieţuieşte în Biserică. Citește și: mesaje de Crăciun
În această zi, copiii pun crengi de măr în vase cu apă. Acestea, ţinute în lumină şi căldură, înmuguresc şi înfloresc, şi sunt folosite în noaptea de Anul Nou drept sorcove. Să nu uităm că în colindele româneşti se cântă, în plină iarnă, despre florile dalbe, flori de măr, sau despre măruţ, mărgăritar. Dacă am fi cu luare aminte la colinde, nu am avea cum să nu ne întrebăm ce măr ar putea face în decembrie flori dalbe? Şi de ce măr? Pentru că strămoşii noştri ştiau de la bătrânii lor că acea nuieluşă a Sfântului Nicolae trebuie să fie una de măr, iar dacă aceea înflorea până de Naşterea Domnului, înseamnă că sfântul a mijlocit pentru iertarea celui căruia i-a dăruit crenguţa, flori dalbe.
Pentru ca bucuria sărbătorii Intrarea Maicii Domnului în Biserica să nu fie umbrită de post, Biserica a rânduit ca pe 21 noiembrie să fie dezlegare la pește.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
2 martie: Nașterea „poetului temnițelor”, Radu Gyr, supus la închisoarea din Aiud la un regim deosebit de aspru
2 martie: Nașterea „poetului temnițelor”, Radu Gyr, supus la închisoarea din Aiud la un regim deosebit de aspru Astăzi se împlinesc 121 ani de la nașterea „poetului temnițelor”, Radu Gyr, supus la închisoarea din Aiud la un regim deosebit de aspru. În urmă cu 121 de ani, la poalele Gruiului din Câmpulung, se năștea Radu […]
Cele mai frumoase mesaje de primăvară 2026. Trimite şi tu un MESAJ, o FELICITARE, un SMS de Mărţişor
Cele mai frumoase felicitări de primăvară și mesaje de 1 Martie 2026. Mesaje de mărțișor pentru: prieteni, iubit(ă), fete, mame, colegi, profesori. Scurte urări haioase și amuzante care pot fi transmise prin SMS de 1 martie. Primăvara „bate” la ușă, iar acesta este momentul potrivit pentru a transmite MESAJE DE 1 MARTIE celor dragi. Dacă […]
1- 9 martie: ”Zilele Babelor” sau ”Zilele Babei Dochia”. Cum să îți alegi ziua care îți va spune cum îți va merge tot anul
1- 9 martie: ”Zilele Babelor” sau ”Zilele Babei Dochia” • Legenda Babelor • Baba Dochia Primele zile ale lunii martie sunt numite babe, în credința populară. La noi, la români, există obiceiul ca între 1 și 9 martie fiecare om să-și aleagă câte o zi, adică o „babă”, care îi va arăta cum va fi […]