Pastorala de Crăciun 2018, a ÎPS György Jakubinyi: „Pruncul Nou-Născut, venea să cheme întreaga lume la închinare!”
Iubiți frați întru Cristos, dragi credincioși!
Crăciunul este sărbătoarea familiei, întrucât și cei plecați peste hotare revin în mijlocul celor dragi. Sub brad, lângă pruncul Isus, întâlnim Sfânta Familie. Împreună ne rugăm: „Isuse, Maria, Iosif! Vouă vă încredințăm inimile și sufletele noastre!”. Oare noi pe cine vedem în iesle și în jurul acesteia?
În centrul sărbătorii stă Pruncul Isus. A doua persoană Dumnezeiască devine om pentru noi. Întruparea este misterul credinței noastre… Cu durere ne amintim de referendum… Atunci credincioșii noștri și ai celorlalte biserici creștine nu au votat pentru valorile creștine, adică pentru sacralitatea familiei formată dintr-un bărbat și o femeie. Acest referendum putea fi o mărturisire a credinței noastre creștine. Totuși ne rămâne sarcina primită la botez, de a depune mărturie despre credința noastră în Isus.
Lângă iesle se află Fecioara Maria împreună cu Sfântul Iosif. Sfânta Familie este modelul etern al familiilor creștine. Fecioara Maria întotdeauna fecioară şi mamă este modelul tuturor femeilor creștine. Sfântul Părinte este vestitorul evangheliei, pe care trebuie să o trăim în societatea de astăzi. Pentru toți creștinii catolici Sfânta Evanghelie este explicată de Sfântul Părinte, având în vedere împrejurările contemporane, când din punct de vedere al credinței și moralei creștine se adresează „ex cathedra”. Având în vedere învățătura Bisericii noastre, căsătoria sacramentală este legată prin binecuvântarea Bisericii între un bărbat și o femeie, prin care cei doi soți își promit fidelitate reciprocă „până la moarte” și acceptarea copiilor pe care Dumnezeu îi va dărui din căsătorie.
La iesle sunt prezenți și păstorii. Ei sunt primii adoratori al Pruncului Isus și reprezintă toată Biserica. Papa Benedict al XVI-lea a confirmat că Biserica se află acolo unde există cele 7 sacramente și succesiunea apostolică (Declaraţia Dominus Iesus a Congregaţiei pentru Doctrina Credinței, din 6 august 2000, Schimbarea la faţă, Cardinal Joseph Ratzinger). Mișcarea Ecumenică – unitatea creștinilor – nu înseamnă că evităm adevărurile credinței, ci dimpotrivă: ne prezentăm și continuăm dialogul fără a renunța la identitatea noastră creștină (Sfântul Paul al VI-lea, Enciclica Ecclesiam Suam, din 6 august 1964, Schimbarea la faţă).
La iesle sunt prezenți și boul și măgarul… Acesta îşi are fundamentul în Sfânta Scriptură la profetul Isaia, care spune: ”Boul își cunoaște proprietarul și măgarul, ieslea stăpânului său; Israel, însă, nu cunoaște, poporul meu nu înțelege” (Isaia 1,3). Se subînțelege că Biserica este în favoarea protejării mediului greu încercat de schimbările climatice și de alte dezastre naturale. Aparține misiunii Bisericii și lupta pentru recâștigarea bunurilor, a proprietăților și școlilor confiscate. Este de neînțeles cum este posibil ca într-un „stat de drept” nici după 28 de ani să nu ne fie retrocedate proprietățile și bunurile, care servesc activității caritabile pe care Biserica noastră o desfășoară.
Și în acest an, când sărbătorim venirea pe pământ a Mântuitorului nostru Isus Cristos, în jurul ieslei să-I cerem, ca în mijlocul provocărilor și luptelor cotidiene, să ne ajute în străduința noastră de a rămâne fideli față de El.
Cu această ocazie urez confraților preoți, fraților mei în credință și tuturor oamenilor de bunăvoință sărbători de Crăciun pline de har și pace în suflet, întru mulți și fericiți ani!
JAKUBINYI György,
arhiepiscop romano-catolic de Alba Iulia
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
18 iulie: Se stingea din viață Regina Maria, femeia care a influențat cel mai mult istoria României
18 iulie: Se stingea din viață Regina Maria, femeia care a influențat cel mai mult istoria României Deși nu era româncă, odată venită în România ca soție a viitorului rege Ferdinand (numit Ferdinand Întregitorul sau Ferdinand cel Bun) Regina Maria a devenit femeia care a influențat cel mai mult istoria României. În bine! Nepoată atât […]
16 iulie| Se sărbătorește Sfântul Atinoghen, făcător de minuni În cea de-a 16-a zi a lunii iulie, Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Sfântul Atinoghen, mare făcător de minuni. Citește și: Calendar ortodox IULIE 2024: Sfântul ILIE, cea mai importantă sărbătoare a lunii <img class=”aligncenter size-full wp-image-892248″ src=”https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2024/07/sfantul-antilohen001.webp” alt=”” width=”1200″ height=”675″ / Sfântul Atinoghen, episcop al […]
16 iulie 1054 | Marea Schismă: Evenimentul care a întrerupt recunoașterea reciprocă între Biserica Romei și Biserica Greacă
16 iulie 1054 | Marea Schismă: Evenimentul care a întrerupt recunoașterea reciprocă între Biserica Romei și Biserica Greacă Marea Schismă din 1054 a fost un eveniment care a întrerupt recunoașterea reciprocă între Biserica Romei (creștinismul apusean) și Biserica Greacă (creștinismul de tradiție bizantină). Anul în care s-a petrecut este 1054, deși tensiunile datau de multă […]