Parlamentul European propune ca toate mașinile noi să aibă sisteme de asistență auto. Ce presupun acestea
Parlamentul European a adoptat, marţi, o rezoluţie non-legislativă prin care se propune obligativitatea ca toate mașinile noi să fie echipate cu sisteme de asistenţă auto, prin aceasta înţelegând sisteme de detectare a pietonilor, dispozitive inteligente de frânare şi asistenţă la accelerare. În prezent, trei sferturi din autoturismele noi nu au astfel de sisteme inteligente.
„Fie că suntem şoferi, pietoni sau biciclişti, greşim cu toţii. Şi în aceste cazuri, sistemele de asistenţă automată sunt un fel de copiloţi tăcuţi care ne ajută să evităm accidentele”, a declarat deputatul Dieter-Lebrecht Koch (PPE) în cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European.
Potrivit PE, peste 25.000 de persoane sunt ucise şi alte sute de mii sunt rănite pe drumurile din ţările europene, aproximativ 90 la sută dintre aceste accidente având drept cauză greşelile umane.
„Multe dintre acestea ar putea fi evitate prin utilizarea noilor sisteme tehnologice de asistenţă a şoferilor în situaţii periculoase. În momentul de faţă, sistemele sunt prezente în relativ puţine modele de vârf, dar având în vedere avantajele lor evidente, deputaţii europeni doresc ca acestea să devină obligatorii pentru toate autoturismele noi”, explică reprezentanţii Parlamentului European.
Textul rezoluţiei non-legislative prevede, astfel, obligativitatea ca toate autoturismele noi să fie echipate cu sisteme care să detecteze pietonii şi care să includă dispozitive inteligente de frânare şi asistenţă la accelerare. Astfel de sisteme pot încetini o maşină pentru a evita un accident şi ajută şoferii să rămână în limitele de viteză. Unele sisteme pot, de asemenea, să direcţioneze o maşină înapoi atunci când iese de pe bandă.
În trecut, sistemele de asistenţă auto erau instalate doar pe maşinile de ultimă generaţie, însă în prezent, deşi echipamentele sunt montate pe maşinile de toate clasele, trei sferturi dintre autoturismele noi nu sunt echipate cu astfel de sisteme din cauza costului suplimentar, arată PE.
De asemenea, deputaţii europeni doresc să evalueze posibila valoare adăugată a reducerii limitei de alcool din sânge la zero pentru şoferii începători şi pentru şoferii profesionişti din întreaga UE.
Rezoluţia a fost votată marţi cu 593 de voturi „pentru”, 39 de voturi „împotrivă” şi 53 de abţineri.
Sursa Stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Ajutoare pentru pensionari și familii vulnerabile 2026: Guvernul pregătește sprijin financiar pentru pensii sub 3.000 de lei
Ministerul Muncii pregătește o OUG cu ajutoare pentru pensionari și familii vulnerabile Sprijin financiar pentru pensiile sub 3.000 de lei, bani pentru familii cu copii și măsuri speciale pentru familiile monoparentale. Noile măsuri vizează în special pensionarii cu pensii mici, familiile cu venituri reduse și gospodăriile care au copii în întreținere. Autoritățile susțin că aceste […]
VIDEO | Autostrada A1: 1.500 de oameni și peste 300 de utilaje grele pe șantierele secțiunii Cornetu-Tigveni: „Străpungerea” Carpaților, în ritm susținut
Autostrada A1: 1.500 de oameni și peste 300 de utilaje grele pe șantierele secțiunii Cornetu-Tigveni: „Străpungerea” Carpaților, în ritm susținut „Mobilizarea este foarte bună pe Secțiunea 3 (Cornetu-Tigveni) a Autostrăzii Sibiu-Pitești (A1)! Progresul pe acest important contract de infrastructură rutieră din România a depășit pragul de 12%”, a anunțat, joi, 12 martie 2026, Cristian Pistol, […]
Alba Iulia și Sebeș, orașe-fanion într-un proiect de creștere a capacităților de planificare integrată a energiei, climei și spațiului
Alba Iulia și Sebeș, orașe-fanion într-un proiect de creștere a capacităților de planificare integrată a energiei, climei și spațiului Agenția Locală a Energiei Alba (ALEA), în calitate de partener în consorțiul european al proiectului LIFE IN-PLAN, a organizat, miercuri, 11 martie 2026, conferința națională de diseminare a rezultatelor proiectului. Evenimentul a reunit peste 30 de […]