Actualitate

Părinții vor primi 1500 de lei de la Guvern, dacă se vor întoarce la MUNCĂ mai repede de 6 luni, din concediul de creștere a copilului. PROIECT

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunțat că Ministerul a finalizat un proiect de ordonanță de urgență prin care este majorat de la 650 de lei la 1.500 de lei stimulentul de reinserție pentru părintele care se întoarce la muncă mai repede de 6 luni.

Petrecerea Divorțaților

Stimulentul de reinserție este acordat părinților care revin mai repede la muncă din concediul de creștere a copilului.

„Ne-am propus să elaborăm o serie de măsuri active care să sprijine deopotrivă şi angajaţii şi angajatorii. Astăzi am finalizat şi vom pune în transparenţă decizională două astfel de acte normative – un proiect de lege pentru continuare activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare şi care introduce posibilitatea ca cei cu vârsta de pensie îndeplinită să poată să opteze să muncească până la 70 de ani şi un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care modificăm cadrul legal pentru concediul şi indemnizaţia lunară de creştere a copiilor, în sensul în care creştem stimulul de reinserţie pentru părintele care se întoarce la muncă înainte de 6 luni, acesta fiind în concediu de creştere a copilului.

Stimulentul de reinserţie va ajunge la 1.500 de lei, faţă de 650 de lei cât era acum. Aşa, poate apela la servicii profesionale de îngrijire a copilului”, a anunțat Raluca Turcan, într-o conferinţă de presă.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Românii ar putea scăpa de deconectarea de la curent, gaze și internet pentru datorii mai mici de 50  de euro sau decât valoarea medie a facturilor din ultimul an. Ce prevede proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

Românii ar putea scăpa de deconectarea de la curent, gaze și internet pentru datorii mai mici de 50  de euro sau decât valoarea medie a facturilor din ultimul an. Ce prevede proiectul Românii care înregistrează datorii cu o valoare redusă la plata facturilor pentru curent, gaz, apă, încălzire, telefonie sau internet ar putea scăpa de […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensiile din 2027, majorare doar pe hârtie? Pensionarii ar putea primi mai mulți bani, dar sărăcesc în continuare / Expert: „Deși vor fi mai mulți, leii vor fi mai puțin valoroși”

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensiile din 2027, majorare doar pe hârtie? Pensionarii ar putea primi mai mulți bani, dar sărăcesc în continuare / Expert: „Deși vor fi mai mulți, leii vor fi mai puțin valoroși” Pensiile ar putea crește în 2027, însă majorarea riscă să nu aducă un beneficiu real pentru milioane de pensionari. Inflația ar putea anula o […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Un jurnalist a fost interzis la Cotroceni! Președintele Nicușor Dan l-a anunțat chiar la sfârșitul conferinței de presă: „Dumneavoastră nu o să mai veniți și nu o să mai puneți întrebări în acest mandat”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Un jurnalist a fost interzis la Cotroceni! Președintele Nicușor Dan l-a anunțat chiar la sfârșitul conferinței de presă: „Dumneavoastră nu o să mai veniți și nu o să mai puneți întrebări în acest mandat” Președintele Nicușor Dan i-a transmis jurnalistului Ovidiu Vanghele că nu va mai avea acces la Palatul Cotroceni, precizând că a dispus […]

Citește mai mult