Ştirea zilei

Părintele Augustin Horvat a trecut la cele veșnice: A slujit ca preot misionar în cadrul protopopiatului Blaj timp de 13 ani

Ioana Oprean

Publicat

în

Părintele Augustin Horvat a trecut la cele veșnice: A slujit ca preot misionar în cadrul protopopiatului Blaj timp de 13 ani

Părintele Augustin Horvat, a trecut la cele veșnice în cursul zilei de miercuri, 22 septembrie. Acesta a slujit 13 ani ca preot misionar în cadrul protopopiatului Blaj, între anii 2000-2013. Slujba de înmormântare a vrednicului de pomenire părinte Augustin va fi oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu, vineri, 24 septembrie, începând cu ora 12.00, la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Blaj.

Petrecerea Divorțaților

Vrednicul de pomenire părintele Augustin Horvat s-a născut pe data de 5 februarie 1947 în satul Ormeniș, comuna Miraslău, din părinții Ioan și Ghervuța, fiind unicul fiu al familiei. Clasele primare le-a urmat în satul natal, ciclul gimnazial a fost continuat la Școala din comuna Unirea, după care a frecventat și absolvit Liceul „Avram Iancu” din municipiul Aiud, profilul uman. În anul 1967, după absolvirea Liceului, este admis la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, pe care o absolvă în anul 1971.

În luna noiembrie a anului 1970, se căsătorește cu aleasa inimii, tânăra Livia, născută Dragotă, iar în luna decembrie a aceluiași an este hirotonit preot pe seama parohiei Ciuguzel, protopopiatul Aiud. Activitatea în plan administrativ a părintelui Augustin a fost remarcabilă și s-a desfășurat într-o comunitate destul de mică. În această parohie, părintele Augustin dovedește zel pastoral și reușește, ajutat de o comunitate mărinimoasă și harnică, să înveșmânteze locașul de cult cu pictură bisericească în tehnica tempera și cu toate cele necesare unei bune slujiri. De asemenea,în timpul slujirii sfinției sale a fost ridicată o casă parohială pe două nivele, cu o suprafață de aproximativ 100 mp. De asemenea, în aceeași perioadă, au fost realizate două ziduri de susținere la gardul casei parohiale și la biserică, pe o lungime de 80 ml, împrejmuind curțile casei parohiale și ale locașului de cult.

În timpul celor cinci ani de slujire în parohia Ciuguzel, părintele Augustin a avut în grijă și filiile: Asânip,unde a început demersurile pentru construirea locașului de cult, și Ocnișoara, unde se deplasa doar cu ajutorul tractoarelor agricole, terenul fiind foarte accidentat. De asemenea, în aceiași perioadă a suplinit și parohia Hopârta. În perioada anilor 1975-2000, părintele Augustin s-a transferat la parohia Bucerdea Grânoasă, unde a construit o frumoasă casă parohială, cu două etaje, pe o suprafață de 200 mp. Totodată, a pictat locașul de cult în tehnica tempera. Din anul 2000, părintele a fost transferat în postul de preot misionar în cadrul protopopiatului Blaj, de unde s-a și pensionat în anul 2013. În cei 13 ani de slujire misionară, părintele Augustin a suplinit preoții din cele 54 de parohii ale protopopiatului în funcție de necesități. Părintele a rămas fidel slujirii preoțești, iar după momentul pensionării sale a rămas slujitor al Sfântului Altar, ca preot îmbisericit al parohiei Blaj-Berc.

Pe plan familial, părintele Augustin a fost un tată model, fiind totodată dedicat comunităților de credincioși pe care le-a păstorit. Doamna preoteasă s-a preocupat asiduu de creșterea celor doi copii: în anul 1972 s-a născut fiul Ioan-Petru, actualmente preot în parohia Blaj-Berc, iar în anul 1975, fiica Elena, actualmente doctor în științe materiale la o Universitate din statul Tennesy, stabilită cu familia sa în Statele Unite ale Americii. Familia părintelui Augustin s-a mărit prin nașterea celor cinci nepoți: Teofil, Maria, Teodora, Lara și Tessa.

Părintele Augustin nu a fost lipsit de suferințele inerente bătrâneții, având de înfruntat boala diagnosticată în anul 2019. Este operat de cancer la colon, urmează tratament oncologic și este îngrijit în permanență de soția Livia și cei doi copii. În cursul anului 2021, boala recidivează, iar în dimineața zilei de 22 septembrie, când Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Cuvios Teodosie de la Brazi, părintele Augustin este chemat la Domnul, încheind cu folos misiunea preoțească primită în urmă cu mai bine de 51 de ani. În aceste clipe grele de încercare a credinței și profundă suferință, dimpreună cu familia i-au fost alături mulțimea de credincioși din parohiile unde a slujit. Slujba înmormântării va fi oficiată de Arhipăstorul nostru, Părintele Arhiepiscop Irineu, înconjurat de un sobor numeros de clerici, vineri, 24 septembrie, începând cu ora 12.00, la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Blaj.

Dumnezeu să-l odihnească alături de sfinții Săi.

Sursa: reintregirea.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

829 de kilometri de drumuri județene din Alba, pregătiți pentru iarna 2026-2027: Cinci sectoare vor fi închise, iar 20.752 de tone de material antiderapant sunt planificate

Ioana Oprean

Publicat

în

829 de kilometri de drumuri județene din Alba, pregătiți pentru iarna 2026-2027: Cinci sectoare vor fi închise, iar 20.752 de tone de material antiderapant sunt planificate Consilierii județeni Alba vor vota joi, 19 noiembrie 2026, în ședință ordinară, proiectul de hotărâre privind aprobarea „Planului operativ de acțiune privind prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor județene în […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

România câștigă definitiv războiul juridic de la Roșia Montană! Gabriel Resources pierde ultima șansă de a obține 6,5 miliarde de dolari

Ioana Oprean

Publicat

în

România câștigă definitiv războiul juridic de la Roșia Montană! Gabriel Resources pierde ultima șansă de a obține 6,5 miliarde de dolari România a obținut victoria definitivă în dosarul Roșia Montană, după ce Comitetul ad-hoc al Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiții (ICSID) a respins integral cererea de anulare formulată de Gabriel Resources. Decizia […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

O comună de munte din Alba caută firmă pentru deszăpezire în iarna 2026-2027: În cât timp ar trebui să ajungă prestatorul pentru a acționa pe drumul către un important domeniu schiabil

Ioana Oprean

Publicat

în

O comună de munte din Alba caută firmă pentru deszăpezire în iarna 2026-2027: În cât timp ar trebui să ajungă prestatorul pentru a acționa pe drumul către un important domeniu schiabil Primăria Șugag, din județul Alba, a publicat caietul de sarcini pentru serviciile de deszăpezire și combatere a poleiului din iarna 2026–2027. Valoarea estimată a […]

Citește mai mult