Palatul Copiilor Alba organizează festivalurile interjudeţene în… curte
Mulţi elevi ale şcolilor din Alba Iulia frecventează cercurile cultural-artistice ale Palatului Copiilor, iar eforturile lor şi ale profesorilor care-i învaţă tainele unor instrumente muzicale, ale poeziei şi cântecului sunt concretizate în festivaluri şi spectacole organizate cu diferite prilejuri.Un astfel de eveniment este festivalul interjudeţean „Zilele Sărbătorilor pentru Copii”, organizat împreună cu MECTS, IŞJ Alba şi Consiliul Judeţean. Acest fapt arată implicare şi bunăvoinţă din partea cadrelor didactice care activează la Palatul Copiilor, în frunte cu directorul Dumitru Mălin. I-am văzut pe profesorii Teodora Mălin, Daniel Avram, Enea Cosma, Mariana Stanca, Romi Adam şi alţii, dedicaţi evenimentului.
Din păcate, nu este pentru prima dată când copiii nu au un spaţiu adecvat unde să-şi demonstreze talentul din cauză că Palatul Copiilor nu dispune de o sală de spectacole. Aşa se face că membrii cercurilor de profil evoluează pe unde apucă, dar cum nu prea sunt bani pentru închirierea unor săli de spectacole, de cele mai multe ori când vremea e nefavorabilă, plouă, ninge sau e frig, se înghesuie în holurile clădirii Palatului Copiilor. O zi însorită este „mană cerească”, deoarece spectacolele se pot desfăşura în aer liber, în curtea instituţiei. Până şi expoziţiile de tot felul îşi găsesc cu greu locul în sediul unităţii. Aşa cum există tot felul de proiecte, ar putea fi găsită o soluţie şi pentru construirea unei săli de sport, chiar şi de dimensiuni mai mici, Palatul Copiilor dispunând de un teren în spatele propriului sediu. Altfel e păcat de munca acestor copii şi a profesorilor lor de la cercurile de specialitate. (R.G.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost”
38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost” Marți, 17 martie 2026, se împlinesc 38 de ani de la momentul care a schimbat radical destinul aiudeanului Levente Polgár. […]
Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare. A fost publicată scrisoarea de așteptări
Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare Primăria Alba Iulia a publicat, marți, 17 martie 2026 componenta inițială a planului de selecție a celor 3 administratori ai societății „Alba Iulia-Transport Local” și scrisoarea de așteptări a autorității tutelare – Consiliul Local Alba Iulia pentru administratorii noii companii […]
FOTO | Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie
Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie La sediul Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud a avut loc, marți, 17 martie 2026 evenimentul de prezentare a rezultatelor proiectului de modernizare a Laboratorului de microbiologie, finanțat în cadrul Priorității 3 a Programului Sănătate Managerul unității medicale, Noiela […]