Actualitate

Pacienţii cu exces de greutate și cei subponderali, mai predispuşi să sufere o formă gravă de COVID-19. STUDIU

Ioana Oprean

Publicat

în

Studiul, condus de o echipă de oameni de ştiinţa de la Universitatea Oxford, se bazează pe 6,9 milioane de persoane care trăiesc în Marea Britanie şi include datele a 20.000 de pacienţi cu COVID-19 care au fost internaţi, sau care au decedat în primul val al pandemiei, potrivit agerpres.ro.

Petrecerea Divorțaților

Rezultatele studiului concluzionează că riscul de a face o formă gravă a bolii creşte la persoanele care au indicele masei corporale (IMC) mai mare de 23 kg/m2, considerat de categorie sănătoasă.

Peste aceste prag, cu fiecare unitate adăugată la IMC, probabilităţile de spitalizare pentru COVID-19 cresc cu 5%, în timp ce riscul de a ajunge la terapie intensivă este mai mare cu 10%.

Studiul susţine şi că persoanele subponderale, care au un IMC de sub 18,5, sunt de asemenea vulnerabile la o formă mai severă de COVID-19.

Autorii studiului semnalează că efectele excesului de greutate la cei care riscă să sufere de complicaţii asociate noului coronavirus nu afectează în egală măsură toate grupurile de vârstă, tinerii cu vârste cuprinse între 20 şi 39 de ani fiind astfel mai vulnerabili.

În schimb, riscul excesului de greutate după vârsta de 60 de ani are un impact puţin semnificativ, iar la cei cu vârsta peste 80 de ani nu are niciun impact.

Comparând datele privind categoriile etnice, cercetătorii au aflat că persoanele de culoare cu un indice mai mai mare de IMC sunt mai predispuse să sufere o formă mai severă de COVID-19.

Deşi studii prealabile au dovedit că obezitatea poate fi asociată complicaţiilor de COVID-19, cercetarea publicată de revista The Lancet este prima care analizează toate pragurile IMC.

„Aceste descoperiri sugerează că politicile de vaccinare trebuie să prioritizeze persoanele supraponderale, mai ales acum când campaniile se adresează şi categoriilor mai tinere”, notează într-un comunicat autoarea principală a studiului, Carmen Piernas, cercetător la Nuffield Department of Primary Care Health Sciences din cadrul Universităţii Oxford.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Incendii la autovehicule în România: 1.555 de astfel de evenimente în primele nouă luni din 2026. Avertismentul autorităților

Bogdan Ilea

Publicat

în

Incendii la autovehicule în România: 1.555 de astfel de evenimente în primele nouă luni din 2026. Avertismentul autorităților Inspectoratul General pentru Situații de Urgență atrage atenția șoferilor asupra riscului de incendiu la autovehicule odată cu venirea sezonului rece, printr-un mesaj publicat pe o rețea de socializare. În primele nouă luni ale anului 2026, la nivel […]

Citește mai mult

Actualitate

Haosul TollRo continuă și la o lună de la lansare: Drumuri lipsă de pe hartă, trasee greșite și probleme la plată. Ce spune CNAIR despre amenzi

Ioana Oprean

Publicat

în

Haosul TollRo continuă și la o lună de la lansare: Drumuri lipsă de pe hartă, trasee greșite și probleme la plată. Ce spune CNAIR despre amenzi Haosul TollRo continua și la o lună de la lansare, iar transportatorii reclamă în continuare probleme, cum ar fi conectarea dificilă, alimentarea portofelului electronic, trasee greșite și drumuri lipsă […]

Citește mai mult

Actualitate

Evaluarea Națională și Bacalaureat 2027: Au fost publicate modelele de subiecte. Când sunt programate probele scrise

Bogdan Ilea

Publicat

în

Evaluarea Națională și Bacalaureat 2027: Au fost publicate modelele de subiecte. Când sunt programate probele scrise Ministerul Educației a anunțat publicarea modelelor de subiecte pentru Evaluarea Națională și examenul de Bacalaureat din 2027, elaborate de Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare. Modelele sunt disponibile pe subiecte.edu.ro. „Modele de subiecte pentru evaluarea naţională pentru absolvenţii clasei […]

Citește mai mult