(P) MIRCEA TRIFU – BIOGRAFIE
M-am născut la 16 februarie 1972 în Hunedoara, într-o familie de intelectuali: mama – profesoară de limba română, iar tata- profesor de matematică şi astronomie, părinții mei fiind detașați acolo. Începând din anul 1973 am locuit pe strada Tolstoi din Alba Iulia, împreună cu bunicii și întreaga familie. Alături de sora mea, Anca, am crescut într-un climat sănătos, în ordine şi disciplină, într-o familie în care am învăţat despre bine şi rău, despre vină creştină şi iertare, despre gând şi faptă, despre implicare şi asumare.
Bunicii mei, fiinţe pline de demnitate, descind din cea mai bună tradiţie a spaţiului transilvănean şi maramureșan și îmi sunt modele în viaţă. Unul dintre lucrurile de care sunt mândru este acela că am absolvit Liceul ”Horea, Cloşca şi Crişan” din Alba Iulia, pe care îl consider un laborator excelent de educaţie şi pregătire pentru viață. În 1996 am absolvit Facultatea de Construcții din cadrul Universităţii Tehnice Cluj-Napoca, instituție la care am intrat primul pe listă. După stagiul militar la vânători de munte, am lucrat ca inginer constructor la firma Deltaco, din orașul nostru, timp de aproape doi ani, iar responsabilitatea faţă de cei ce mă plăteau a fost totală.
Am înţeles însă repede că e mai eficient să lucrezi pentru tine decât pentru alţii, aşa că am înfiinţat prima mea firmă, în 1999, căreia i-am pus numele Romidia. Entuziasmul şi profesionalismul tuturor au făcut ca în 2004 să punem bazele mai multor urbanizări în Alba Iulia, care măsoară peste 55 de hectare de teren. Am construit, împreună cu diferiţi asociaţi, zeci de kilometri de drumuri, am contribuit logistic şi financiar la realizarea a peste 10 km de reţea de gaz, a peste 10 km de reţea de apă, a peste 2 km de reţele electrice de joasă şi medie tensiune, a unei staţii de epurare şi a unei rețelele de 1 km de canalizare. Am construit 10 case, am plantat mii de arbori şi am contribuit financiar la asfaltarea a 1,7 km de drum – str. Albac, drum public. De fapt, problemele întâmpinate cu administraţia locală în timpul acestei activităţi m-au determinat, în fond, să candidez la Primăria municipiului Alba Iulia.
La începutul anilor 2009, împreună cu un jurnalist renumit din oraş am înfiinţat o publicaţie, revista ”Albaiulianul” (proiect care s-a încheiat în anul 2012) și care va rămâne pentru mine cel mai profund exerciţiu de civism, într-o perioadă în care părea că ne îndreptăm tot mai mult spre o dictatură. Am avut onoarea, cu acest prilej, să-l cunosc pe inginerul Pătrânjan – cel care a creat Parcul Dendrologic de pe Valea Popii, pe domnul profesor Luca – ce a îndrumat mii de copii albaiulieni spre fotbal, pe domnul Ilie Cioca – un exemplu de perseverență în sport şi multe alte personalităţi din diferite domenii. Cea mai mare onoare a fost că am avut șansa să-l cunosc pe domnul Simion Drăgoi, cel care, împreună cu mai mulţi albaiulieni, a înfiinţat, în anul 1949, o Ligă Anticomunistă, fapt pentru care, în 1952, zeci de tineri au fost arestaţi şi condamnaţi la temniţă grea, cea mai mică pedeapsă fiind de 16 ani.
În ultimii ani m-am ocupat de implementarea unor proiecte europene care vin în sprijinul dezvoltării infrastructurii rutiere de la noi din țară. Sunt parte a unei echipe minunate aflate în plină dezvoltare, a unei divizii specializate pe consultanță şi execuţie de proiecte de drumuri. Revenind la candidatura mea, sunt convins că aş putea aduce, în primul rând, o altă stare de spirit în Alba Iulia, una în care toţi albaiulienii să simtă că au acolo, la primărie, un angajat al lor, nu numai o autoritate de care să le fie teamă.
Mircea Marian Trifu-Publicitate electorala
La comanda Trifu Marian Mircea
Operator economic: SC Unirea Pres SRL
Codul unic de identificare 24160366
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Video | Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare
Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare Municipalitatea blăjeană continuă seria investițiilor în infrastructură, un nou șantier fiind deschis pe strada Alexandru Borza. Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a anunțat începerea lucrărilor de reabilitare […]
Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei
Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei Primăria Municipiului Alba Iulia a lansat o procedură de achiziție publică pentru dotarea zonei Șanțului Exterior Est al Cetății Alba Carolina, în cadrul proiectului de reconversie și refuncționalizare a acestui spațiu. Contractul […]
1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul
1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul Primăria Cugir a depus solicitare de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Executare rețea canalizare pluvială în localitatea Vinerea pe str. Arinului, Toamnei și Teiului și în orașul Cugir pe str. Cloșca și […]
