Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Politică Administrație

(P) Gratuit: Vizite ghidate în Roșia Montană pentru cei interesaţi de viitorul comunităţii

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Circuitele includ galeriile de epocă romană, modernă şi contemporană din perimetrul minier Cătălina-Monulești, centrul istoric al localității, cariera Cetate a fostei exploatări miniere de stat și stația pilot de epurare a apelor acide

Locuitorii și vizitatorii Roșiei Montane pot participa și în această vară la tururi ghidate ale zonei, organizate de Roșia Montană Gold Corporation (RMGC). Proiectul a fost lansat vara trecută și s-a bucurat de succes, peste 2.500 de persoane luând parte la cele patru circuite în mai puţin de două săptămâni, ceea ce a determinat compania să continue tururile gratuite și în acest an.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

Astfel, în perioada 15-18 august, toți cei interesați pot participa la cele patru tururi ghidate, organizate în reţeaua de galerii Cătălina-Monulești, în centrul istoric (zonă protejată), în cariera Cetate (zona industrială a fostei exploatări miniere de stat) și la stația pilot de epurare a apelor acide. Înscrierile și plecările se vor face de la punctele de informare ale proiectului minier din Piață, iar vizitatorii vor primi echipament adecvat și vor fi instruiți cu privire la măsurile de siguranță pe care trebuie să le respecte pe parcursul circuitelor.

File de istorie aduse la lumină

Vizitatorii vor avea ocazia să afle mai multe despre galeria Cătălina-Monulești, care păstrează urme de exploatare şi artefacte din mai multe perioade istorice, începând cu epoca romană (sec. II-III d. Hr) şi până la mijlocul secolului XX. Până în urmă cu câțiva ani, din cauza lipsei lucrărilor de conservare, galeria a fost surpată pe toată lungimea, astfel încât accesul vizitatorilor nu era posibil. Situația s-a schimbat radical prin inițiativa RMGC de a susţine financiar cercetarea arheologică sistematică a acestui sector minier subteran din Roşia Montană. În prezent, în reţeaua de galerii Cătălina-Monuleşti se desfășoară cercetări arheologice miniere, sub coordonarea ştiinţifică a cercetătorilor francezi şi români.

Zona minieră Cătălina-Monuleşti este renumită datorită descoperirii, în cursul secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea, a 12 tăbliţe cerate dintr-un total de 28 păstrate până astăzi în ansamblul de situri arheologice din anticul Alburnus Maior (vechea denumire a zonei). Acestea reprezintă importante acte juridice de la noi din țară, echivalentul roman al unor contracte. În viitor, odată cu cercetarea şi reabilitarea ei completă, reţeaua minieră Cătălina-Monuleşti va fi integrată in situ ca obiectiv al Muzeului Mineritului ce va fi amenajat la Roşia Montană cu sprijinul RMGC.

Casele deja restaurate aşteaptă să-şi spună poveştile

Un alt tur ghidat propus vizitatorilor este cel al caselor restaurate din centrul istoric al Roșiei Montane. Până în prezent, 20 de clădiri din zona protejată au fost reabilitate și refuncționalizate, iar alte peste 100 au documentația pregătită și vor fi restaurate odată cu demararea investiției miniere. Prima casă restaurată a fost inaugurată în 2010 și găzduiește în prezent expoziția de istorie a mineritului „Aurul Apusenilor”. Vechea primărie, o clădire emblematică a Roșiei Montane, și-a recăpătat și ea, recent, strălucirea din vremurile prospere. Lucrările de restaurare s-au desfășurat sub stricta supraveghere a specialiștilor, iar în viitor aici va funcționa un hotel pentru dezvoltarea turismului local.

Până în prezent, RMGC a investit 17 milioane USD pentru cercetarea și restaurarea patrimoniului cutural local și va mai aloca 70 de milioane USD pentru punerea în valoare a clădirilor și construcțiilor din Roșia Montană, precum şi a descoperirilor arheologice de aici.

Obiectivele industriale pot fi vizitate doar în condiţii de siguranţă

Vizitatorii vor putea vedea și cum arată un fost obiectiv industrial – cariera Cetate, exploatată între 1971-2006. Deşi accesul în zona industrială este interzis atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, în perioada 15-18 august cei doritori vor avea posibilitatea să participe la un circuit în carieră, însoţiţi de personal autorizat.

Totodată, vizitatorii vor putea vedea cum funcţionează tehnologia modernă de curăţare a apelor acide, principala problemă de mediu a exploatărilor miniere de la Roșia Montană din trecut. Stația pilot de epurare, construită în 2011, aflată pe drumul dinspre Gura Roșiei spre Piață, testează cele mai eficiente tehnologii pentru curăţarea apelor acide, atât din Roşia Montană, cât şi din împrejurimi. După tratarea în stație, apa se înscrie în toți parametrii legali și poate fi eliberată în mediu. De altfel, pentru verificarea calităţii apei filtrate, stația alimentează un acvariu exterior unde în timpul lunilor calde trăiesc pești. Odată cu demararea proiectului minier, compania va construi o stație la scară industrială pentru tratarea apelor acide, o investiție pe care RMGC o va realiza pentru curățarea definitivă a poluării istorice de la Roșia Montană.

15-18 august este perioada în care se organizează vizitele ghidate gratuite în Roşia Montană


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

13 microbuze electrice achiziţionate pentru elevii din Alba cu bani provenind din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră

Unirea Ziarul

Publicat

în

13 microbuze electrice achiziţionate pentru elevii din Alba cu bani provenind din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră Administraţia Fondului pentru Mediu acordă UAT – Judeţul Alba o finanţare în valoare de 15 milioane de lei, inclusiv TVA, pentru achiziţionarea a 13 microbuze electrice. Contractul de finanţare a fost încheiat în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea