(P) Dorel Valer Corcheș: „Moţii trebuie să trăiască mai bine!”
Mă numesc Corcheș Dorel Valer, am 45 ani, m-am născut în orașul Cîmpeni, capitala de suflet a „Țării Moților”. Sunt căsătorit, am trei copii, de profesie inginer, sunt președinte al Asociației Composesoratul Urbarialiștilor Cîmpeni și mediator la Biroul de Mediere “Corcheș Dorel Valer”.
Am ocupat funcția de consilier local al orașului Cîmpeni din anul 2004 până în anul 2016, iar în perioada 2008-2012 am ocupat funcția de viceprimar al orașului Cîmpeni. Cunosc administrație, cunosc problemele cu care se confruntă cetățenii, iar pentru a-i putea ajuta, candidez la funcția de deputat în Parlamentul României din partea Partidului Mișcarea Populară.
Ca deputat, mă voi lupta pentru problemele cu care se confruntă moții și nu numai:
– Drumurile naţionale, DN74 Alba Iulia – Abrud, DN74A Abrud – Brad și DN75 Turda – Cîmpeni – Ștei.
– Pășunatul alpin împădurit al orașelor și comunelor a fost trecut abuziv în urmă cu câțiva ani în fondul forestier, pentru a putea ajuta moții să beneficieze de material lemnos de la consiliile locale și să-l poată exploata ei fără firme de exploatare; propun revenirea la forma inițială de pășune împădurită.
– Să se aprobe din pădurea statului anual o cotă de material lemnos pentru foc pentru fiecare familie care locuieşte în zonele de munte sau în localitățile care nu sunt conectate la gaz metan.
– APIA să dea subvenție și după terenurile împădurite, întrucât sunt multe terenuri neproductive pentru agricultură, dar împădurite, iar ca să primească subvenții, proprietarii sunt obligați să le curețe de arborii crescuți.
– Punerea în aplicare a Legii 33/1996 care prevede că, pentru prelucrare şi valorificare prin comerţ ambulant, locuitorilor Munţilor Apuseni din judeţele Alba, Arad, Bihor, Cluj şi Hunedoara, care îşi asigură mijloacele de subzistenţă din practicarea meseriei de prelucrare a lemnului în scândură, şindrilă, grinzi fasonate, bârne, butoaie, ciubere, doniţe, araci de vie, furci de lemn, cozi de unelte, oişti de căruţă şi alte asemenea produse, li se acordă anual, pe baza autorizaţiei de meseriaş, de către primari şi ocoalele silvice ale filialelor teritoriale ale Regiei Autonome a Pădurilor “Romsilva”, câte 10 metri cubi material lemnos pe picior, dar nu mai mult de 15 metri cubi de familie.
Votaţi PMP! Corcheș Dorel Valer, candidat la funcţia de deputat pentru Parlamentul României din partea PMP Alba
Publicat de SC Unirea Pres SRL la comanda PMP Alba; Cod mandatar financiar PMP Alba 11160002
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată”
FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată” Lucrările la noul pod de pe strada Izvoarelor din Câmpeni, peste râul Arieș, se apropie de final, după ce astăzi a fost turnat primul strat de mixtură […]
Drept la replică | PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale
PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale Domnul vicepreședinte Marius Hațegan, unul dintre liderii PNL Alba, s-a trezit din nou vorbind fără rost și demonstrând că este departe de a fi „urmașul Brătienilor”, ci mai degrabă urmașul comuniștilor lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Altfel, nu se poate explica cum un […]
Drept la replică | Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță
Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Din păcate, în locul unui dialog onest despre nevoile reale ale tinerilor din județul Alba, asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță, […]