Curier Județean

FOTO | Peste 400 de elevi din școlile din Munții Apuseni au discutat cu polițiștii din Alba despre prevenirea consumului de substanțe interzise și combaterea violenței

Bogdan Ilea

Publicat

în

Peste 400 de elevi din școlile din Munții Apuseni au discutat cu polițiștii din Alba despre prevenirea consumului de substanțe interzise și combaterea violenței

Peste 460 de elevi din unități de învățământ din zona Munților Apuseni și din Zlatna au participat, în perioada 16-20 martie 2026, la activități preventiv-informative organizate de polițiști, jandarmi și specialiști, în contextul Zilei Poliției Române.

Petrecerea Divorțaților

Potrivit IPJ Alba, în săptămâna 16-20 martie 2026, în cadrul activităților dedicate sărbătoririi Zilei Poliției Române, în unitățile de învățământ preuniversitar din zona Munților Apuseni, au fost derulate activități preventiv-informative, organizate în sistem integrat. 

Activitățile au vizat informarea și conștientizarea elevilor cu privire la teme specifice domeniului siguranței școlare, precum prevenirea consumului de substanțe interzise, combaterea violenței și evitarea altor comportamente de risc. Totodată, elevii au interacționat cu polițiștii, manifestând interes față de profesia acestora și rolul pe care îl au în comunitate. 

Ca de fiecare dată, copiii s-au dovedit activi și dornici să își satisfacă curiozitatea specifică vârstei.

Activitățile au fost organizate de polițiștii Biroului Siguranța Școlară și Secția 9 de Poliție Rurală Câmpeni, în colaborare cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean ,,Avram Iancu”, precum și cu sprijinul specialiștilor din cadrul CSMPTA Alba.

Beneficiari ai acestor activități au fost peste 300 de elevi, din următoarele unități de învățământ: Liceul Tehnologic de Turism și Alimentație Arieșeni, Liceul Tehnologic „Țara Moților” Albac, Școala Gimnazială „Emil Racoviță” Gârda de Sus și Școala Gimnazială Scărișoara.

Tot în zona Munților Apuseni, activități preventive au fost organizate și la Școala Gimnazială „Simion Balint” Roșia Montană și Liceul „Horea, Cloșca și Crișan” Abrud, la care au luat parte peste 60 de elevi.

De asemenea, în orașul Zlatna, peste 100 de elevi au participat la activitățile preventive de educație rutieră, care au fost organizate de Serviciul Rutier și Poliția Orașului Zlatna. Astfel, elevi ai Liceului „Corneliu Medrea” și ai Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” au recapitulat pașii siguranței rutiere.

Toate aceste demersuri se înscriu în eforturile constante ale structurilor implicate pentru creșterea gradului de siguranță în mediul școlar și pentru dezvoltarea unui comportament responsabil în rândul tinerilor.

Siguranța elevilor rămâne o prioritate, iar astfel de activități vor continua și în perioada următoare.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Video | Accident în Alba Iulia: Coliziune între 2 autoturisme pe pasarela de la Partoș

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident în Alba Iulia: Coliziune între 2 autoturisme pe pasarela de la Partoș Un accident rutier s-a produs, sâmbătă, 3 octombrie 2026, în Alba Iulia. Este vorba de o coliziune între 2 autoturisme, un Mercedes și un Volkswagen. Evenimentul rutier despre care vorbim s-a produs pe pasarela de la Partoș. În coliziune au fost implicate […]

Citește mai mult

Curier Județean

În Alba avizele necesare autorizațiilor de construire ar urma să fie obținute printr-o procedură digitală, cu termen de 30 de zile: Consiliul Județean pregătește reorganizarea Comisiei de Acord Unic

Ioana Oprean

Publicat

în

În Alba avizele necesare autorizațiilor de construire ar urma să fie obținute printr-o procedură digitală, cu termen de 30 de zile: Consiliul Județean pregătește reorganizarea Comisiei de Acord Unic Pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Județean Alba de luni, 5 octombrie 2026 se află și un proiect de hotărâre privind constituirea Comisiei […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | Zile de toamnă de poveste în Aiud: Ziua Recoltei și Festivalul „Vin și Trandafiri” 2026 aduc producătorii locali, vinurile din Ciumbrud și muzica în prim-plan

Ioana Oprean

Publicat

în

Zile de toamnă de poveste în Aiud: Ziua Recoltei și Festivalul „Vin și Trandafiri” 2026 aduc producătorii locali, vinurile din Ciumbrud și muzica în prim-plan Sâmbătă, 3 octombrie 2026, municipiul Aiud găzduiește o nouă ediție a Zilei Recoltei, eveniment organizat de Primăria și Consiliul Local Aiud, dedicat promovării producătorilor locali și a tradițiilor toamnei. În […]

Citește mai mult