Actualitate

FOTO/VIDEO: Ovidiu Scridon și-a lansat la Alba Iulia “Portretul unui gând”. Împreună cu Silvan Stâncel va susține deseară un concert la Art Cafe Downtown

Bogdan Presecan

Publicat

în

Interpretul și poetul Ovidiu Scridon și-a lansat astăzi la Alba Iulia, în cadrul Festivalului de Teatru “Povești”, cartea “Portretul unui gând”, primul său volum de versuri. Apărută în 2012, la Editura Tritonic, această lucrare cuprinde în mare parte textele pe care autorul le cântă în concertele din țară și din străinătate.

Artistul, originar din Târnăveni, dar transplantat în urmă cu mulți ani în capitală, colaborează de aproape doi ani cu albaiulianul Silvan Stâncel, pe care l-a catalogat ca fiind unul dintre cei mai buni interpreţi de flamenco din România.

La “Cafeua cu tâlc”, conferința de presă din fiecare dimineață a zilelor de festival, Ovidiu Scridon s-a dezvăluit publicului recitând câteva din creațiile proprii (Autoportret, Perfect), cântând câteva piese la chitară și armonica sau împărtășind lucruri despre viața lui.

Momentul a fost cu atât mai emoționat cu cât, cum singur ne-a mărturisit, mâine Ovidiu împlinește 42 de ani. După terminarea Academiei de Studii Economice București, a început să lucreze în vânzări de presă, în radio, la trusturi cum sunt Media Pro sau Realitatea – Cațavencu.

A început să își exprime sensibilitatea artistică în mod public, prin muzică și mai nou poezie, mai târziu în viață, probabil și din cauza stilului de viață corporatist pe care l-a avut. Se simte un om liber și consideră că nu a făcut compromisuri în ceea ce privește activitatea artistică.
Ovidiu Scridon și Silvan Stâncel vor susține în această seară începând cu orele 22.30 un concert “acustic live” la – Art Cafe Downtown.

Multă chitară, cajon, muzicuțe, ukulele și alte mici elemente de percuție sunt instrumentele care vor răsuna pe ritmuri de flamenco, jazz, folk, pop, pe versuri și texte care vorbesc despre dragoste în multiplele ei ipostaze. Cei doi muzicieni sunt câştigători a numeroase trofee în cadrul festivalurilor-concurs de muzică din România și concertează la nivel național și internațional.

PROGRAM Festivalul de Teatru vineri, 5 octombrie

18.30 MISS DAISY ŞI ŞOFERUL EI, Teatrul Evreiesc de Stat București

Sala Casei de Cultură a Sindicatelor / spectacol pentru tineri şi adulţi (135 min.)

Regie: Claudiu Goga; Scenografie: Ştefania Cenean; Coloana sonoră: Vasile Manta; Distribuţie: Maia Morgenstern, Mircea Rusu, Mircea Drîmbăreanu

După ce-a distrus încă o maşină nou-nouţă, Miss Daisy, văduva unui fabricant evreu bogat, e forţată de fiul ei, Boolie, să renunţe la şofat. Boolie îi angajează un şofer negru, pe flegmaticul și înţeleptul Hoke. La început, relaţiile dintre cei doi sunt tensionate, Miss Daisy având întreaga aroganță a poziţiei ei sociale, o serie de prejudecăţi precum și o limbă ascuţită. Dar, cu timpul, confruntându-se și cu problemele segregării și antisemitismului, situaţia se schimbă și cei doi se apropie unul de altul…

20.30 CINĂ CU PRIETENI, ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului București

Sala Casei de Cultură a Studenților/ spectacol pentru tineri şi adulţi (120 min.)

Regie: Claudiu Goga; Scenografie: Lia Dogaru; Traducere: Irina Velcescu; Distribuţie: Cerasela Iosifescu, Vlad Zamfirescu, Nadiana Sălăgean, Marius Cordoş

Timp de 12 ani, Gabe şi Karen au petrecut vacanţe şi weekend-uri împreună cu prietenii lor, Tom şi Beth; s-au invitat reciproc la nenumărate cine delicioase, şi-au crescut copiii, şi-au împărtăşit experienţele de viaţă ca nişte adevăraţi prieteni, aşteptându-se „să se îngraşe şi să îmbătrânescă împreună”. Un fapt surprinzător le dă viaţa peste cap. Acesta reprezintă un şoc cu efecte neaşteptate pentru ambele cupluri şi, în egală măsură, un prilej al unor reflecţii despre dragoste şi căsnicie, despre natura relaţiilor umane.

 

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Postul Paștelui 2026 | Canonul cel Mare, citit în primele 4 zile ale celui mai aspru post de peste an

Ioana Oprean

Publicat

în

Canonul cel Mare, citit în primele 4 zile ale Postului Paștelui Canonul cel Mare este citit în primele 4 zile ale postului Sfintelor Paști în bisericile ortodoxe. Canonul cel Mare, cel mai lung dintre toate canoanele existente în rânduiala Bisericii Ortodoxe, a fost compus de către Sfântul Andrei Criteanul, Arhiepiscop al Cretei, recunoscut drept „mistagogul […]

Citește mai mult

Actualitate

PENSII 2026 | Care este stagiul minim de cotizare: Câți ani trebuie să ai cotizați în sistemul public de pensii pentru a avea dreptul la pensie

Ioana Oprean

Publicat

în

PENSII 2026 | Care este stagiul minim de cotizare: Câți ani trebuie să ai cotizați în sistemul public de pensii pentru a avea dreptul la pensie Pentru a avea dreptul legal la pensie în România, viitorii pensionari trebuie să fi contribuit la sistemul public de pensii pentru o perioadă minimă de timp. Conform legislației actuale, […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Imagini SPECTACULOASE în Parcul Natural Apuseni: Cârd de ciute, viței și cerbi tineri, surprins la sfârșit de februarie în zona unui râu de munte

Ioana Oprean

Publicat

în

Imagini SPECTACULOASE în Parcul Natural Apuseni: Cârd de ciute, viței și cerbi tineri, surprins la sfârșit de februarie în zona unui râu de munte Imagini spectaculoase au fost surprinse de rangeri în Parcul Natural Apuseni, unde, deși iarna încă nu dă semne că vrea să plece, animalele sălbatice își fac simțită prezența tot mai mult. […]

Citește mai mult