Sport

Ovidiu Pănăzan (powerlifting), pentru al șaselea an consecutiv desemnat cel mai bun antrenor din Alba la secțiunea sporturi neolimpice

Dan HENEGAR

Publicat

în

Gala Sportului Județean 2020, una derulată doar în mediul online, din cauza restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus, i-a adus lui Ovidiu Pănăzan  (powerlifting, CS Zamolxis Alba Iulia/CS Unirea Alba Iulia) al șaselea trofeu consecutiv pentru cel mai bun antrenor la secțiunea sporturi neolimpice.

Acesta se identifică practic cu powerliftingul autohton, fiind și un concurent cu rezultate de apreciat la nivel internațional, dar și președintele Federației Române de Powerlifting, organism ce are sediul în Cetatea Marii Uniri. Iar în acest an atât de dificil au contat enorm sacrificiile făcute pentru a reuși, în condiții delicate, să se organizeze competiții interne și să se ducă anul la bun sfârșit din punct de vedere sportiv.

*Constanță la nivel înalt

Încă de acum mai bine de un deceniu, mai precis din 2009, la fiecare ediție a “Galei Sportului Județean”, numele lui Ovidiu Pănăzan s-a regăsit mereu printre laureații evenimentului de seamă ce premiază performanța, acesta primind cel puțin o distincție, fie ca sportiv, antrenor sau manager de structură sportivă. Din perspectiva tehnicianului, prima atestare ca “antrenorul anului” în Alba la sporturi neolimpice s-a consemnat în 2015, iar Ovidiu Pănăzan nu a putut fi detronat în ultimii șase ani, dominând, la braț cu Gabriel Avram (atletism, CS Unirea Alba Iulia), ierarhiile celor mai buni antrenori din județ. “De fiecare dată am primit aceste distincții ca pe o formă de recunoaștere, de către unele instituții din Alba, a rezultatelor obținute la campionate naționale sau internaționale, pentru județul Alba, unde m-am născut și în care îmi desfășor cea mai mare parte a activității sportive”, a declarat antrenorul anului 2020.

*O salbă bogată, peste 200 de medalii

Activitatea sa în cei 12 ani a fost una rodnică, fiind cumulate peste 200 de medalii, adunate şi la nivel continental sau mondial, din postura de practicant al powerliftingului și antrenor. “E drept, nu am contabilizat toate distincțiile județene ca să pot să le prezint fără să caut în arhivă deoarece atenția mea a fost în tot acest timp focusată pe obținerea marilor performanțe. În același mod am pierdut și numărul medaliilor strânse la campionate naționale, iar centralizarea exactă a acestora ar fi însemnat un efort consistent și de durată”, a mai adăugat Ovidiu Pănăzan.

Modest, antrenorul Ovidiu Pănăzan consideră că meritul cel mai mare în obținerea acestei distincții prețioase, ținând cont de circumstanțele cu totul speciale ale anului 2020, îl au sportivii legitimați la cluburile unde își desfășoară activitatea (CS Unirea Alba Iulia, CS Universitatea Alba Iulia și CS Zamolxis Alba Iulia), dorind să le mulțumească nominal acestor competitori valoroși, respectiv Andrei Irimie, Daniel Ordean, Alexandru Cazacu, Alexandru Catarambă, Lucian Oțoiu, Andrei Cioflică (toți CS Unirea Alba Iulia), Sorin Cazacu, Silviu Popșa, Paul Bejinariu, Mălina Floca, Carlos Tat, Ioan Voina (toți CS Universitatea Alba Iulia), Mihai Suflețel și Andrian  Dumitru (ambii CS Zamolxis Alba Iulia).

După încheierea fiecărui an competiţional dau un «reset» rezultatelor anterioare și consider că pornesc iarăși de la zero deoarece tradiția rezultatelor bune nu ține locul performanței necesare. În acelaşi context vreau să le mulţumesc pentru sprijinul deosebit acordat directorului CS Unirea Alba Iulia, Corneliu Mureșan, precum și lui Bogdan Duma, director la CS Universitatea Alba Iulia. Felicit cu această ocazie Consiliul Județean Alba pentru faptul că a continuat tradiția premierii sportivilor din județ chiar și într-un an în care ar fi fost facil să nu o facă, folosindu-se de clișeele bine cunoscute în anul 2020”, a încheiat Ovidiu Pănăzan.

Ovidiu Pănăzan este originar din Sâcel și a împlinit 45 de ani în luna decembrie, legându-și cariera de “sporturile de forță”, lupte, haltere, powerlifting, pentru ca în 2009 să fie implicat în constituirea Federației Române de Powerlifting, cu sediul în Alba Iulia. În calitatea de sportiv, cea mai importantă realizare, pe lângă obținerea mai multor medalii de aur la Campionate Europene şi Mondiale de Powerlifting Masters, este de departe medalia de bronz obținută în anul 2017 în cadrul Campionatelor Europene de Powerlifting Seniori, cu 240 kg ridicate în cadrul probei de împins din culcat. Un alt rezultat extraordinar cu care se mândrește este realizarea recordului național de 250 kg, tot la proba de împins din culcat, la categoria de greutate 93 kg, record omologat după efectuarea testării anti-doping.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Aiudeanul Andrei Cordea – transfer de senzație la Universitatea Craiova! Plecare de la CFR Cluj la campioană!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Aiudeanul Andrei Cordea – transfer de senzație la Universitatea Craiova! Plecare de la CFR Cluj la campioană! Andrei Cordea merge la Universitatea Craiova, campioana Românie, mutarea producându-se în ultima zi de mercato Citește și: Ce șanse sunt ca aiudeanul Andrei Cordea să ajungă la campioana Universitatea Craiova Fotbalistul din Alba părăsește CFR Cluj, grupare apăsată de probleme […]

Citește mai mult

Sport

Foto: Sportul Livezile, pata de culoare a fotbalului din Alba, un deceniu și jumătate | Dorință și interes pentru reînființarea „cireșarilor”!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Sportul Livezile, pata de culoare a fotbalului din Alba | Dorință și interes pentru reînființarea „cireșarilor”! Sportul Livezile a reprezentat, mai bine de un deceniu și jumătate pata de culoare a fotbalului amator din Alba. „Cireșarii” s-au remarcat prin entuziasm, pasiune și dorința de a onora, la nivelul acesta al fotbalului de plăcere toate valorile […]

Citește mai mult

Sport

Foto: Student Sport Alba Iulia, debut cu stângul la senioare (Liga 2), victorie la junioare (Under 15)

Dan HENEGAR

Publicat

în

Student Sport Alba Iulia, debut cu stângul la senioare (Liga 2), victorie la junioare (Under 15), în prima etapă Student Sport Alba Iulia a debutat în noua stagiune cu un eșec drastic, la Târgu Mureș, la senioare, respectiv o victorie clară la junioare, la Arad. Citește și: Foto | Student Sport Alba Iulia, pregătiri intense […]

Citește mai mult