Opinii - Comentarii

Ovidiu Jidveian: Vreau sa trăiesc într-o Românie normală !

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Citesc în ultima vreme atât de multe sloganuri despre România încât mă întreb dacă a mai rămas ceva dincolo de câteva vorbe atent meșteșugite, dacă mai avem puterea să surprindem esenţa, dacă de fapt mai avem simțul măsurii și percepția normalității. România noastră, România lor, țara celor de la putere, ţara celor din opoziție. Peste tot teoria asta a unei delimitări între oameni care întâmplător sau nu, împart un destin colectiv schimbător și greu anticipabil. Când am intrat în politică am făcut-o cu convingerea unei normalități care trebuie consolidate atât pentru sănătatea societății contemporane cât și pentru generațiile care ne urmează. Crezul meu are la bază o societate care să nu-și condamne la imposibil pensionarii, o țară în care accesul la educație și sănătate să fie permis tuturor în mod echitabil, o construcție socială care să permită dezvoltarea armonioasă a celor care o formează. Par de multe ori un idealist, dar nu uitați că orice lucru măreț a fost mai întâi un vis. Azi trăim într-o țară confuză, într-un sistem îngrijorător de departe de cetățean, într-un soi de postistorie în care mulți dintre noi tratează speranța ca pe o valoare pierdută. România anormală a reușit să ocupe mare parte din viața noastră de zi cu zi și de multe ori vă dau cuvântul de onoare nu mai știu nici măcar eu ce e normal și ce nu. Acest comportament în care le tăiem tuturor din venituri pentru că unii au fraudat, faptul că excepțiile au devenit reper pentru constituirea unor norme duc acest sistem într-o zonă de anormalitate în raport cu toți cei care înțelegem că avem nevoie de o identitate care să reverse asupra tuturor trăirea asta pe care o numim generic demnitate. Prea multor categorii sociale li se refuză dreptul la demnitate. A venit momentul să spunem că nu e normal să îi lovim pe revoluționari pentru că unii au obținut privilegii fără să le merite, că nu e normal să radem o întreagă categorie de pensionari pentru că unii au fraudat în nu știu ce mod sistemul de pensii, că nu e normal să le cerem unora să fie solidari doar pentru a ne uita cum alții risipesc banul public.

Întoarcerea la normalitatea pe care o presupune relația dintre cetățean și statul pe care-l susține prin taxe și impozite e o chestiune de supraviețuire nu o problemă de ideologie politică, întoarcerea la dialog real e o obligație pe care simt nevoia să o reamintesc celor care fac politică. Pentru mine, cel care simte nevoia de normalitate, ceea ce se întamplă acum este un semnal de alarmă care nu presupune sub nici o formă găsirea de vinovați și stabilirea de sentințe, presupune ideea unui punct zero din care să începem să facem ceva. Avem nevoie de o altă lege a asistenței sociale, de o altă lege a sportului, de o altă lege a societății, avem nevoie de un cadru legislativ care să pună pe un făgaș normal funcționarea acestui stat. Aud în jurul meu că politicienii doar vorbesc, că parlamentarii dorm, că administrația e sufocată de legi și norme de aplicare care blochează inutil proiecte benefice pentru România. Toate aceste lucruri lăsate așa la nivel de năduf personal nu vor schimba nimic. A venit vremea să spui ce crezi, să-ți recunoști dreptul la normalitate și să refuzi pe cât se poate umilința la care mult prea des ești supus. Se vorbește despre reducerea numărului de parlamentari și e foarte bine că facem asta însă pentru mine e mai important să generăm o discuție despre calitatea celor pe care îi trimitem acolo, că sunt 400 sau 200 e irelevant. Normalitatea despre care tot vorbesc implică un cetățean mai activ și  un politician mai responsabil, normalitatea e un fapt ,nu o cerință a cuiva către altcineva.

Poate mulți veți spune că România normală e un nou discurs de politician vânător de funcții și că după ce răsfoiți paginile acestui ziar lucrurile vor rămâne neschimbate. Eu nu cred asta și vă spun cu măna pe inimă că putem și trebuie să redăm României normalitatea.

Av.Jidveian Ovidiu, Preşedinte P.S.D. ALBA IULIA


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Când pică Paștele ortodox și catolic în 2027 și în următorii ani – calendar

Ioana Oprean

Publicat

în

Calendar creștin: Când pică Paștele ortodox 2027 și Paștele catolic 2027. Sărbători de Paște 2027 și în urmatorii ani. Când cade în anul 2028, 2029 Paștele ortodox 2027 este în data de 2 mai, iar Paștele catolic 2027  se sărbătorește în 28 martie. În anul 2027 Paștele ortodox și cel catolic se sărbătoresc la date […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

FELICITĂRI de Paște fericit. Modele de MESAJE, URĂRI și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Paști 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

FELICITĂRI de Paște. Modele de MESAJE de Paște 2026. URĂRI de Paște fericit și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Paști Paştele este o sărbătoare care se petreace în familie sau alături de cei dragi; se cionesc ouă roşii şi se mănâncă preparate din miel, cozonac şi pască. În cazul în […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

Mesaje de Paste fericit 2026. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti

Ioana Oprean

Publicat

în

MESAJE de PASTE fericit 2026 • Texte cu URARI, FELICITARI de Paste, SMS -uri frumoase, haiose şi amuzante de Sfintele Pasti • Felicitare de Paşte pentru persoanele dragi, prieteni, părinți, profesori, bunici, colegi, iubit(ă), sefi. Mesaje de Paște prin SMS,  gânduri pe care le poţi trimite prietenilor cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale. Învierea Domnului aduce […]

Citește mai mult