Ovidiu Jidveian, preşedintele PSD Alba Iulia: „Deficitul de administraţie va afecta România pentru mulţi ani de acum înainte!”
În ultima perioadă de timp, de vreo 14 zile, am strania senzaţie a unui stat în care instituţiile chemate să limiteze efectele manifestării unui fenomen natural, de această dată ninsoarea, privesc neputincioase drama evidentă a zeci de comunităţi de români care aşteptau reacţia rapidă a celor pe care, în cele din urmă, îi plătim. S-a vorbit mult şi pe bună dreptate despre incapacitatea administraţiei, extrem de politizate după părerea mea, de a rezolva o situaţie concretă de viaţă şi de a evita în cele din urmă pierderea de vieţi omeneşti. Deşi numele acestei ţări nu este „Insula de Zăpadă”, aşa arată ea de mai bine de două săptămâni, de când autorităţile au fost surprinse de iarna grea care a lovit întregul continent. În faţa naturii, oamenii din sute de localităţi au rămas izolaţi, singura speranţă venind de la preotul satului, cel care le spunea oamenilor că acesta nu este sfârşitul lumii. Parcă suntem parte a unui roman de Liviu Rebreanu, în care învăţătorul şi preotul substituie autorităţile statului. Ar fi de prisos să mai spun ceva pe marginea acestui peisaj dezolant.
O parte din această ţară a trăit şi trăieşte în continuare în aceste zile de sfârşit de februarie şi de iarnă o stare de apocalipsă, dar nu determinată de voinţa divină, ci de incapacitatea unei administraţii lipsite de grija faţă de cel care an de an plăteşte taxe şi impozite deloc neglijabile. Numărul morţilor se apropie, în realitate, de 90, iar aceşti oameni nu sunt decât victimele unui sistem de stat incapabil să reacţioneze la o situaţie de urgenţă. „Glaciaţiunea” a găsit România cu câteva lopeţi, câteva utilaje nepregătite pentru vijelie şi cu un milion de discursuri, contradicţii între ANM şi reprezentanţi ai MAI care, desigur, nu au avut rolul de a debloca o situaţie tragică pentru cei care au înfruntat iarna, văzându-şi gospodăriile îngropate în zăpadă. Amatorismul, nepăsarea, contractele discutabile ale celor care ar fi trebuit să se ocupe de deszăpezire, toate acestea au făcut ca sute de mii de oameni să fie afectaţi. Situaţia de faţă pune serios problema capacităţii administraţiei de a răspunde exigenţelor normale ale unei populaţii care aşteaptă să primească ceva în schimbul banilor pe care-i plăteşte anual. Întrebările populaţiei cu privire la ce se va întâmpla cu această ţară într-o situaţie mult mai gravă decât cea pe care o trăim acum sunt legitime şi cu răspunsuri deloc comode pentru o administraţie blocată în proiecte şi strategii frumoase, scrise pe hârtie. La acest moment, fără doar şi poate, această administraţie a demonstrat că nu poate să ofere soluţii de salvare a populaţiei, într-o stare de urgenţă.
În altă ordine de idei, aş vrea să vorbim despre pagubele pe care deficitul din administraţie l-a provocat acestei ţări, în ultimele două săptămâni şi nu numai acum, pentru că la un anumit nivel a venit momentul să vorbim despre crearea unui sistem administrativ care să nu se întoarcă precum o sabie împotriva cetăţenilor. Pentru mine, ca om care urmăreşte cu atenţie ceea ce se întâmplă cu această ţară, le reamintesc celor care au uitat că nu e feuda unora sau altora. Este îngrijorător faptul că portul Constanţa a fost închis zile întregi pentru că, preventiv, autorităţile statului român nu au folosit un spărgător de gheaţă şi iată de ce, aportul adus de activităţile portuare la bugetul statului este de aproximativ 30%!!! I-a păsat cuiva? Răspunsul ar fi din nou de prisos. Nu mai vorbesc aici despre sutele de tiruri cu mărfă uitate pe marginea drumului din nepăsarea unor drumari care în ultimii zece ani au făcut averi uriaşe fără să dea prea mult în schimb unei societăţi româneşti care aştepta ca măcar traficul să funcţioneze la un nivel acceptabil. Nu mai vorbesc aici despre sutele de animale care au murit şi care erau pentru mulţi singura sursă de venit.
Fac apel la memoria colectivă şi spun că la instalarea administraţiei numite generic Boc, România a primit peste un miliard de euro de la Banca Mondială pentru a face faţă situaţiilor de urgenţă. Întrebarea legitimă este ce s-a întâmplat cu aceste fonduri care nu s-au văzut absolut deloc în modul în care administraţia a înţeles să intervină în mijlocul unei ierni în care, surpriză, a nins mai mult decât de obicei, va rămâne ca de fiecare dată fără vreun răspuns. Va veni primăvara şi amintirea acestei ierni va fi doar o poveste pentru cei care ar trebui ca măcar acum să evalueze o situaţie care ar fi necesar să determine o schimbare din temelii a unor instituţii care din păcate au încetat să ne mai reprezinte interesele. Ne vom confrunta probabil cu inundaţii căci din nou surpriză, zăpada se va topi în câteva săptămâni şi va mai şi ploua căci aşa e primăvara în România şi din nou vom ridica din umeri, refuzând fondul problemei, deficitul de administraţie, cel care determină moartea multor dintre concetăţenii noştri.
Deficitul de administraţie într-o ţară care se feudalizează pe zi ce trece sub ochii nepăsători ai multor oameni nu se referă doar la această cădere de zăpadă, ci şi la faptul că zilnic mor oameni pentru că accesul la sănatate se face mai greu căci închidem spitale, la faptul că deşi în ultimii 20 de ani numărul de maşini a crescut exponenţial nu avem o infrastructură rutieră care să reducă incidenţa accidentelor de circulaţie, la faptul că analfabetismul şi abandonul şcolar reprezintă realităţi de necontestat. România la televizor pare o ţară neguvernată, lăsată la mila Domnului, iar pentru cei care s-au transformat în oameni ai zăpezilor – o dramă din care nu mai există parcă ieşire. Sigur că exemplele de solidaritate pe care românii le dau în aceste zile celor care trăiesc această dramă albă sunt de natură să facă cinste spiritului creştin care domină această populaţie, dar problema incapacităţii administrative rămâne să ne afecteze vieţile dincolo de situaţia de urgenţă pe care o trăim acum.
Drama postzăpadă, o să vedeţi, va afecta mii de oameni, căci pe fond nu s-a rezolvat nimic, deficitul de administraţie va crea din păcate şi o să vedeţi chiar dacă veţi fi tentaţi să catalogaţi această intervenţie drept o declaraţie politică, tragedii căci sute de case se vor surpa în faţa unor politicieni care vor vorbi din nou despre lene şi despre vina societăţii civile. Există în această ţară o stare de nedreptate şi de incompetenţă cum cu greu îşi poate imagina cineva şi această stare de fapt trebuie să înceteze prin declanşarea unei discuţii serioase despre deficitul de administraţie cu care se confruntă de prea mult timp România. Ceea ce s-a întâmplat acum e un semnal de alarmă pe care dacă nu-l vom lua în serios se vor naşte drame care nu fac cinste unei administraţii care declară ori de câte ori are ocazia cât de competentă e. Nu e, e doar beneficiara banilor fiecăruia dintre noi.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
Mesaje de Craciun 2024. Texte scurte cu SMS-uri noi, urări şi felicitari crestine de sărbători și de Crăciun fericit! Ne aflăm în perioada Crăciunului, perioada în care românii trimit cele mai multe mesaje, urări de Crăciun și de Anul Nou 2025 prin SMS celor apropiaţi. Sms-ul de Crăciun a devenit deja un obicei pentru fiecare: […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Curier Județeanacum o zi
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi