Ovidiu Jidveian: Pentru firme, Alba Iulia are cele mai mari impozite prevăzute de lege. Din acest motiv lipsesc investitorii
Alba Iulia va avea, și în 2016, cote maximale de impozitare a persoanelor juridice, consilierii locali ai PNL respingând propunerea consilierilor PSD de micșorare a cotelor, deși este o măsură de factură liberală, a anunțat, marți, Ovidiu Jidveian.
Alba Iulia nu creează condiții pentru investitori deoarece consilierii locali din partea PNL au votat în ședința de vineri cele mai mari impozite pentru persoanele juridice, a mai spus Ovidiu Jidveian.
”Săptămâna trecută, în ședința de consiliu local, s-au votat cotele pentru taxele și impozitele locale, respectiv impozitul pe clădiri, pentru persoane fizice, juridice și așa mai departe. Am să mă opresc asupra cotelor de impozitare a persoanelor juridice. Noul Cod fiscal ne spune că pentru persoane juridice cota este undeva între 0,2 la sută și 1,3 la sută din valoarea contabilă a imobilului. Primăria Alba Iulia s-a gândit să meargă la cota maximală, 1,3 la sută, care este împovărătoare. S-a motivat că anul trecut a fost 1,5 la sută, tot cotă maximală, pe vechiul Cod Fiscal”, a spus Jidveian.
Consilierul local a afirmat că Alba Iulia este un oraș în care investițiile nu sunt la nivelul așteptărilor și ne uităm cu invidie la Sebeș, un municipiu care a creat condiții mai bune pentru dezvoltarea afacerilor.
”Sebeșul are o cotă de sub 1 la sută. Am venit noi, consilierii PSD-ului, și am propus să stimulăm agenții economici să vină la Alba Iulia. Haideți să creăm locuri de muncă, cum?, prin reducerea impozitului pe clădiri pentru că 1,3 la sută e prea mult. Gândiți-vă la un hotel care costă milioane de euro, cât vine impozitul pe clădire anual, pentru că vrem să ne dezvoltăm în turism”, a opinat președintele PSD Alba Iulia.
”Consilierii PNL s-au opus micșorării cotei de impozitare pentru persoanele juridice. Din ce să mai trăiască Primăria Alba Iulia dacă noi reducem taxele? Am făcut propunerea să reducem de la 1,3 la sută la 1 la sută. Era o propunere de bun simț, nu cred că afecta semnificativ bugetul local. Vreau să sancționez că cei de la PNL s-au opus cu vehemență deși e o măsuri de dreapta și venea în sprijinul investitorilor din Alba Iulia”, a afirmat Jidveian.
El a completat spunând că regretă că cetățenii vor fi lipsiți în continuare de investiții din cauza ”acestor criterii prohibitive, a impozitării persoanelor juridice la cote maximale”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Accident grav pe DN 7, provocat de un șofer din Alba, care a intrat într-o depășire neregulamentară: Patru persoane, dintre care doi minori, au ajuns la spital
Accident grav pe DN 7, provocat de un șofer din Alba, care a intrat într-o depășire neregulamentară: Patru persoane, dintre care doi minori, au ajuns la spital Un accident rutier grav a avut loc duminică noaptea, în jurul orei 21.00, pe DN 7, la ieșire din Boița spre Vâlcea. Mașina unui șofer din Alba a […]
VIDEO | „Loganul zburător” dintr-un oraș din Alba, invenția ieșită din comun a unui localnic. Povestea mașinii zidite în peretele casei
„Loganul zburător” dintr-un oraș din Alba, invenția ieșită din comun a unui localnic. Povestea mașinii zidite în peretele casei O mașină Dacia Logan încastrată în peretele unei case din Teiuș continuă să stârnească uimire și curiozitate în rândul celor care trec prin zonă. În spatele construcției neobișnuite se află Vasile Teasc, un localnic cu imaginație […]
VIDEO | Haos pe autostrada A10 Sebeș–Turda! Coloană de mașini de 3 kilometri la coborârea spre Decea după închiderea unui sens de circulație. Trafic îngreunat și pe DN1
Haos pe autostrada A10 Sebeș–Turda! Coloană de mașini de 3 kilometri la coborârea spre Decea după închiderea unui sens de circulație. Trafic îngreunat și pe DN1 Închiderea circulației pe un tronson al Autostrăzii A10 Sebeș–Turda a provocat ambuteiaje serioase duminică seara. Coloana de mașini care se întindea pe aproximativ 3 kilometri s-a format pe sensul […]
