Actualitate

Ovidiu Jidveian: Mulţumesc tuturor celor care au crezut în proiectul meu politic şi le promit că el nu se va opri aici!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Unul dintre cele mai grele lucruri pe care le poţi întâlni în viaţa unui om politic se leagă de ideea de a explica şi de a-ţi explica, în măsura în care poţi, cum să câştigi clar lupta într-un colegiu electoral şi cu toate acestea, legitim fiind pentru foarte mulţi oameni, să nu ajungi acolo unde ţi-ai propus. Am fost învins la “masa verde”, de către un sistem electoral inept dar care, în realitate, a convenit tuturor formaţiunilor politice pentru că a permis redimensionarea unui Parlament cu o imagine publică făcută ţăndări. Am câştigat însă încrederea a peste 11.000 de oameni dintr-un colegiu care evident şi-a dorit, în mare măsură, un alt tip de politician în Camera Deputaţilor. Acest aspect relevant pentru o carieră politică îmi dă încredere în paşii pe care trebuie să îi fac în continuare pentru susţinerea unor idei care să schimbe viaţa comunităţilor cărora le-am cerut votul. Vă mulţumesc tuturor pentru sprijin şi nu o fac în dulcele stil clasic de campanie electorală sau pentru că aşa dă bine la ziar. Vă mulţumesc pentru încrederea acordată unui proiect politic care trebuie să continue indiferent de poziţia mea din săptămânile care urmează. Vreau să mulţumesc pe această cale tuturor celor care mi-au fost aproape într-o campanie electorală în care am încercat, şi sper că am şi reuşit, să promovez acele idei care pot genera o discuţie reală despre situaţia complicată în care ne aflăm cu toţii. În esenţă le mulţumesc acelora care au puternica credinţă că se poate face mai mult decât până acum, dar şi celor care nu m-au votat pentru că mi-au dat posibilitatea unei introspecţii care îmi va servi în viitoarele confruntări politice.
Guvernul USL, cel care va contura din punct de vedere politic viitorii ani, are obligaţia să sprijine proiectele de infrastructură care privesc Sebeşul, are obligaţia de a dezvolta zona urbană Blaj şi de a sprijini, în general vorbind, un colegiu care înseamnă foarte mult pentru mine, ca tânăr politician. Încărcătura celor peste 11.000 de voturi obţinute mă obligă să vorbesc răspicat despre necesitatea dezvoltării zonei. Sunt convins, aşa cum am fost întotdeauna, că oamenii aşteaptă proiecte care să îi ajute să se dezvolte, nu o teorie despre o lege electorală care îi avantajează uneori pe cei care pierd. Demersul meu pentru generarea unor comunităţi dezvoltate nu se opreşte odată cu încheierea acestor alegeri şi le transmit celor care cred că misiunea noastră e doar să aşteptăm viitoarele alegeri, că ne aşteaptă câţiva ani de muncă serioasă pentru a îndrepta jaful şi corupţia generată de PDL. Oameni buni, vă doresc tuturor sărbători fericite şi un an 2013 mai bun decât anii care au trecut, pentru că meritaţi!


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Sondaj Avangarde: AUR, pe primul loc, dar se află în scădere. Cum se situează celelalte partide aflate la guvernare în acest moment

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sondaj Avangarde: AUR, pe primul loc, dar se află în scădere. Cum se situează celelalte partide aflate la guvernare  AUR, partidul condus de George Simion, conduce detașat în intenția de vot la alegerile parlamentare, potrivit unui sondaj realizat de Avangarde, dar pierde teren față de alte sondaje publicate la începutul acestui an. Partidele aflate la […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Trageri reale cu transportoarele blindate „Piranha V” într-un poligon din Transilvania: „Au fost perfecționate abilitățile de operare a sistemelor de armament”

Ioana Oprean

Publicat

în

Trageri reale cu transportoarele blindate „Piranha V” într-un poligon din Transilvania Militarii Batalionului 812 Infanterie „Bistrița” au executat trageri reale cu transportoarele blindate „Piranha V”, în poligonul din Cârțișoara, județul Sibiu. Activitatea a avut ca scop perfecționarea abilităților de operare a sistemelor de armament, îmbunătățirea coordonării între membrii echipajelor și menținerea unui nivel ridicat de […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi VREMEA în România până în 20 aprilie 2026: Temperaturi specifice perioadei. Prognoza ANM pe 4 săptămâni

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi VREMEA în România până în 20 aprilie 2026: Temperaturi specifice perioadei. Prognoza ANM pe 4 săptămâni Administrația Națională de Meteotologie (ANM) a prezentat, vineri, 20 martie 2026, prognoza meto pe 4 săpătămâni. Meteorologii estimează că, în prima parte a lunii aprilie, temperaturile se vor situa în jurul celor specifice acestei perioade din […]

Citește mai mult