Ovidiu Jidveian : Legea Sănătăţii este o problemă de siguranţă naţională!
Veţi spune, poate, că iar apare această temă care a umplut în ultimele zile paginile ziarelor locale şi naţionale, iar tabere, iar disensiunea dintre preşedintele Traian Băsescu şi medicul Raed Arafat… Asta poate fi în prima fază reacţia unui om care a privit implicat ceea ce s-a întâmplat în acest domeniu în ultima perioadă de timp, însă nu vreau să abordăm această chestiune prin prisma unei dispute politice sau din perspectiva celor care se folosesc de această temă reducând totul la un conflict între două persoane. Aş vrea să vorbim pe cât posibil despre principiile unei legi fundamentale pentru orice naţiune. Aş vrea să vorbim pe cât posibil evitând transformarea subiectului într-unul pur politic. Sigur că ceea ce s-a întâmplat cu doctorul Arafat demonstrează capacitatea precară de relaţionare şi de integrare a comunicării în cadrul unei guvernări care-şi trăieşte ultimele luni, sigur că reforma acestui domeniu nu are la bază o dezbatere publică serioasă şi că se face, ca de fiecare dată în ultimii ani, fără o strategie în favoarea populaţiei, dar a venit momentul în care să aşezăm această societate pe baza unor principii durabile. Interesele legate de reaşezarea sistemului naţional de sănatate au la bază, ca de fiecare dată, foarte mulţi bani, numiţi generic bani publici. Abordarea sistemului sanitar de urgenţă prin prisma unor servicii private nu înseamnă, în principiu, una eronată însă libertatea pacientului de a alege serviciile pe care le plăteşte şi mai ales cui le plăteşte trebuie păstrată intactă. În lumea occidentală, pe care o tot invocăm drept exemplu, cetăţeanul alege în mod direct cum direcţionează banii prin intermediul unei poliţe de asigurare de sănătate, aici însă statul vrea să colecteze banii, ca apoi să îi împartă în mod discreţionar, transformând dreptul tuturor în afacerea celor puţini. Acest mod de acţiune creează în mod clar suspiciuni şi demonstrează din nou modul de înţelegere asupra unei legi de mare importanţă pentru societate, al unui guvern pentru care oamenii au devenit un simplu fapt statistic.
Implicarea privatului în sistemul medical poate fi un plus în aceeaşi măsură în care poate fi şi un pas care să anuleze evoluţia evidentă din sistemul de asistenţă de urgenţă, dacă se are în vedere doar aspectul material al problemei. Legea Sănătăţii nu poate fi şi nici nu trebuie să fie doar rezultatul unui proces tehnic de elaborare, ci concluzia înţelegerii faptului că accesul la sănatate reprezintă o chestiune de siguranţă naţională. Nici o guvernare responsabilă nu poate să ducă discuţia în zona orgoliilor de tip personal, lăsând neexplicate probleme legate de normele de aplicare ale unei legi fundamentale, lăsând la mâna speculaţiilor pachetul de servicii de bază de care beneficiază un pacient în sensul noii legi. Sistemul de urgenţă va fi făcut praf şi pulbere în câţiva ani, lumea medicală va deveni un hipermarket în care singurul principiu va fi legat de banii celor care intră în el. Modul în care se discută acum despre această lege arată clar că nu s-a făcut sub nici o formă un studiu de fezabilitate cu privire la norme care întorc pe dos un sistem întreg, arată graba unora de a elabora un set de principii care vor avea un impact semnificativ asupra fiecăruia dintre noi.
Reducerea discuţiei la nivelul unui conflict personal între Raed Arafat şi preşedintele Traian Băsescu este o fină formă de manipulare şi de îndepărtare evidentă de la problemele de fond ale acestui domeniu. Nu discutăm niciodată despre drepturile asiguratului, despre îmbunătăţirea serviciilor medicale de care beneficiază cetăţenii, discutăm mereu superficial şi impulsiv, făcând astfel jocul celor care în linişte îşi vor servi clientela politică. Este necesară abordarea unor aspecte legate de legislaţia secundară, căci dacă o serie de probleme vor fi reglementate prin ordin de ministru se va crea o harababură din care desigur din nou principalul perdant va fi cetăţeanul. Din păcate, toate aceste aspecte sunt convins că vor fi umbrite de politica de can-can pe care o abordăm mai des decât ar trebui. Legea Sănătăţii în forma actuală prevede un principiu simplu, acela în care cetăţeanul plăteşte pentru ca unii să deţină bani de rulaj. Legea în forma sa prezentă deschide drumul unui monopol în domeniu care va deveni vizibil în doar câţiva ani, îndreptându-se astfel împotriva libertăţii de alegere a fiiecăruia dintre noi. Despre toate aceste aspecte aş vrea să vorbim generând o dezbatere publică serioasă pe o temă care reprezintă fără doar şi poate o problemă de siguranţă naţională. Aş vrea ca în cele din urmă să înţelegem cu toţii că nu îi putem lăsa pe aceşti guvernanţi să transforme sănătatea într-o afacere din care cei mulţi să piardă. De fapt, aş vrea să spunem răspicat că nu suntem o marfă pe care unii să o transfere după bunul plac oriunde şi oricând.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Continuitatea PSD-PNL la guvernare anticipată încă dinainte de alegeri de sociologul Alin Tomuș
Continuitatea PSD-PNL la guvernare anticipată încă dinainte de alegeri de sociologul Alin Tomuș Luni, 23 decembrie, a fost anunțată semnarea acordului politic între PSD, PNL, UDMR şi grupul parlamentar al minorităţilor naţionale pentru a prelua guvernarea în România. Continuitatea PSD-PNL la guvernare a fost anticipată încă dinainte de alegeri, când pozițiile celor două formațiuni păreau […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE de CRACIUN. Texte frumoase cu URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Cele mai frumoase mesaje de Crăciun. Urări și felicitări pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN fericit! Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
MESAJE de SĂRBĂTORI 2024. URARI şi FELICITARI pe care le puteţi trimite prin SMS de Sărbători
-
Opinii - Comentariiacum 17 ore
Mesaje de SFANTUL STEFAN. Idei de SMS-uri, urări şi felicitări pentru rude sau prieteni care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de Mos CRACIUN hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi