Actualitate

Ordonanța privind salarizarea bugetarilor, adoptată tacit în Senat

Ioana Oprean

Publicat

în

senatSenatul a adoptat tacit, luni, 10 octombrie, OUG nr. 20/2016 care modifică ordonanța privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016 cu scopul de a reduce disfuncționalitățile existente în cadrul salarizării personalului bugetar.

Petrecerea Divorțaților

Guvernul a motivat necesitatea adoptării ordonanței prin faptul că salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată a fost, începând cu luna mai, majorat la 1.250 lei, „ceea ce a determinat o serie de inechități în materie de salarizare în raport de nivelul studiilor și al activității profesionale prestate”, potrivit Agerpres.

De asemenea, Executivul a subliniat că, la momentul emiterii actului normativ, existau pe de o parte niveluri diferite de salarizare pentru aceeași funcție în cadrul aceleiași instituții, iar pe de altă parte, creșterea salariului de bază minim brut „a condus la stabilirea aceluiași nivel de salarizare pentru personal cu atribuții și nivel al studiilor diferite, în cadrul aceleiași instituții”.

Astfel, potrivit actului normativ, din august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază sau indemnizațiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau specialitate „va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții”.

De asemenea, la stabilirea salariului de bază sau indemnizației de încadrare la nivel maxim din cadrul instituției se ia în calcul suma compensatorie aferentă titlului științific de doctor „doar dacă persoana deține titlul științific de doctor”.

„Începând cu luna august 2016, personalul care deține titlul științific de doctor, își desfășoară activitatea în domeniul în care a obținut acest titlu și nu beneficiază de suma compensatorie inclusă în anul 2010 în salariul de bază, solda/salariul de funcție, indemnizația lunară de încadrare, beneficiază de suma compensatorie aferentă titlului științific de doctor stabilită la nivelul similar în plată pentru aceeași funcție, grad didactic, tranșă de vechime în învățământ și gradație corespunzătoare vechimii în muncă pentru personalul didactic din învățământ, respectiv grad/treaptă profesională și gradație corespunzătoare vechimii în muncă sau, după caz, vechime în funcție în cazul celorlalte categorii de personal, din instituția sau autoritatea publică respectivă”, stipulează actul normativ.

Pentru personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor din aceeași instituție sau autoritate publică, în soldele de funcție sau în salariile de funcție în care nu sunt cuprinse sumele compensatorii corespunzătoare soldei de merit /salariului de merit în plată la nivelul anului 2009, se include 50% din cuantumul sumei compensatorii corespunzătoare soldei de merit/salariului de merit în plată la nivelul 2009.

„Începând cu luna august 2017, (…) în soldele de funcție/salariile de funcție, se include diferența de 50% din cuantumul sumei compensatorii corespunzătoare soldei de merit/salariului de merit în plată la nivelul anului 2009”, mai prevede textul ordonanței.

Proiectul a împlinit, în data de 5 octombrie, termenul de adoptare tacită în Senat, prima Cameră sesizată în acest caz. Proiectul va fi transmis Camerei Deputaților.

Guvernul a aprobat, în data de 8 iunie, ordonanța de urgență privind salarizarea bugetarilor, iar de prevederile acesteia beneficiază, potrivit ministrului Muncii, Dragoș Pîslaru, peste 650.000 de persoane din administrația publică centrală.

sursa: agerpres


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Castanele, superalimentul toamnei, apreciate pentru gustul lor și proprietățile nutritive: Cum se prepară castanele coapte

Ioana Oprean

Publicat

în

Castanele, superalimentul toamnei, apreciate pentru gustul lor și proprietățile nutritive: Cum se prepară castanele coapte Castanele, apreciate pentru gustul lor și proprietățile nutritive, sunt considerate unul dintre superalimentele toamnei. Bogate în vitamine și minerale, ele pot fi savurate coapte, oferind energie și savoare în zilele răcoroase de sezon. Toamna aduce cu ea mirosul de castane […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi vremea în Transilvania și celelalte regiuni până în 15 noiembrie 2026: Cât de frig va fi și cât de multe precipitații vor cădea. Prognoza meteo pe 2 săptămâni

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi vremea în Transilvania și celelalte regiuni până în 15 noiembrie 2026: Cât de frig va fi și cât de multe precipitații vor cădea. Prognoza meteo pe 2 săptămâni România intră într-o perioadă cu temperaturi în scădere, nopți tot mai reci și precipitații însemnate în mai multe regiuni. În intervalul 2–15 noiembrie 2026, […]

Citește mai mult

Actualitate

Concursul Național de Rezidențiat 2026, programat pe 15 noiembrie: Aproape 10.000 de candidați concurează pentru 5.483 de locuri și posturi. Lista

Ioana Oprean

Publicat

în

Concursul Național de Rezidențiat 2026, programat pe 15 noiembrie: Aproape 10.000 de candidați concurează pentru 5.483 de locuri și posturi. Lista Concursul Național de Rezidențiat va avea loc în data de 15 noiembrie 2026, iar la examen sunt așteptați 9.969 de candidați, care vor concura pentru un total de 5.483 de locuri și posturi, a […]

Citește mai mult