Actualitate

ORA DE IARNĂ 2025 | Când se dau ceasurile înapoi anul acesta. Cum ne este afectată sănătatea de trecerea la ora de iarnă

Ioana Oprean

Publicat

în

ORA DE IARNĂ 2025 | Când se dau ceasurile înapoi cu o oră anul acesta. Cum ne este afectată sănătatea de trecerea la ora de iarnă

România urmează să treacă în acest an la ora de iarnă mai devreme decât a făcut-o în 2024. Dacă anul trecut schimbarea s-a produs în noaptea de 26 spre 27 octombrie, în 2025 ceasurile vor fi date înapoi cu o oră în noaptea dintre sâmbătă, 25 octombrie, și duminică, 26 octombrie. Astfel, la ora 4:00 dimineața, ceasurile se vor seta înapoi cu o oră, devenind 3:00.

De altfel, este știut faptul că trecerea la noul fus orar se face an de an în ultimul weekend din octombrie, în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Cum funcționează schimbarea orei

Modificarea nu are loc simultan la nivel mondial, fiind influențată de fusurile orare. Convenția internațională stabilește că fiecare fus corespunde unei diferențe de 15 grade longitudine. Astfel, ora Europei Occidentale este GMT+0, Europa Centrală folosește GMT+1, iar Europa Orientală GMT+2.

În prezent, aproximativ 70 de state din lume, inclusiv cele din Uniunea Europeană, schimbă ora de două ori pe an. Marea Britanie, Irlanda și Portugalia revin la ora GMT, țări precum Germania, Franța, Italia și Spania trec la GMT+1, iar Grecia, Cipru, Estonia și Finlanda folosesc GMT+2, potrivit platformei timeanddate.com.

De mai mulți ani, la nivelul Uniunii Europene se dezbate posibilitatea eliminării trecerii de la ora de vară la cea de iarnă. Fiecare stat ar urma să decidă dacă rămâne definitiv la ora de vară sau la ora standard. Deși Parlamentul European s-a pronunțat încă din 2019 pentru renunțarea la această practică, implementarea a fost amânată, fără o decizie finală.

Un sondaj derulat de Comisia Europeană în 2018 a arătat că 84% dintre cetățenii UE au fost pentru încetarea modificării orei. Cu toate acestea, măsura nu a fost încă aplicată.

Când s-a introdus schimbarea orei în funcție de anotimpuri

Germanii au fost primii care au introdus ora de vară, începând cu anul 1916 (între 30 aprilie şi 1 octombrie). I-au urmat britanicii, care au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai şi 16 octombrie). Ulterior, și alte ţări au trecut la acest sistem, adoptând ora de vară – Belgia, Danemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia şi Tazmania.

Există, însă, și o serie de state care au renunțat la schimbarea orei în funcție de anotimp și aici enumerăm Panama, Ecuador, Venezuela, Columbia, Nicaragua, Guatemala, Hawaii, Belarus sau Islanda.

Introducerea orei de vară a avut ca scop creșterea numărului de ore în care oamenii beneficiază de lumina naturală a Soarelui. Țările europene au adoptat acest sistem în secolul trecut, pentru a economisi energie.

La ora de vară, ceasul se dă înainte cu o oră (ora 3:00 devine ora 4:00). La ora de iarnă, operațiunea este inversă și ora 4:00 devine ora 3:00.

Țara noastră a adoptat acest sistem în 1932. UE a decis ca ora de vară și ora de iarnă să dispară din anul 2025, dar o decizie finală rămâne a fi adoptată de fiecare țară în parte.

De ce se trece la ora de iarnă?

Mecanismul de schimbare a orei este folosit de România încă din anul 1932.

Introducerea orei de vară a avut ca scop creșterea numărului de ore în care oamenii beneficiază de lumina naturală a soarelui. Aceasta a fost extrem de avantajoasă pentru cei care lucrau pe vremuri în agricultură.

Țările europene au adoptat acest sistem în secolul trecut pentru a economisi energie. Acest sistem a fost folosit mai ales în perioada războiului sau a crizelor de pe piața petrolului apărute în anii 1970.

Cum ne afectează sănătatea trecerea la ora de iarnă

Schimbarea orei (vara sau iarna, în funcție de anotimp) are un impact semnificativ asupra oamenilor. Unele persoane suferă în primele zile după schimbarea orei, ceea ce arată că, în cazul lor, acest sistem al schimbării orei are efecte negative asupra sănătății.

„Trecerea la ora de iarnă nu crește riscul de apariție al unor probleme de sănătate, dar pot fi cazuri în care anumite persoane pot tolera cu dificultate această schimbare a orarului de somn. Astfel, schimbarea orei poate produce somnolență, probleme de concentrare sau de memorare, senzație de oboseală pe timpul zilei, iar aceste tulburări pot afecta activitatea zilnică, pot să scadă randamentul la locul de munca si chiar pot provoca accidente rutiere.

Perioada de adaptare la ora de iarnă variază foarte mult de la o persoana la alta și poate fi de la o zi, până la 1 săptămâna”, a declarat la Digi24 medicul Răzvan Lungu.

Dacă în general dormiți între șapte şi opt ore şi vă culcaţi puţin mai devreme cu o seară înainte, s-ar putea să vă treziți a doua zi simţindu-vă odihniți și în formă. În schimb, dacă dormiţi şase ore, s-ar putea să aveţi probleme în această perioadă cu somnul, mai ales cei care consumă cofeină sau alcool aproape de ora de culcare. În acest din urmă caz, vă veţi simţi mai obosiţi, apatici, lipsiţi de concentrare şi somnolenți pe durata zilei.

Pe lângă modificările somnului, ne putem confrunta cu astenie, irascibilitate, stări de anxietate, vertij, tulburări de concentrare sau modificarea apetitului.

În concluzie, medicii consideră că oamenii au nevoie de aproximativ o săptămână pentru a se adapta la ora de iarnă.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Vechimea în muncă 2026 | Cum afli online veniturile raportate și declarațiile transmise de angajatori. Care perioade pot lipsi din evidența CNPP

Ioana Oprean

Publicat

în

Vechimea în muncă 2026 | Cum afli online veniturile raportate și declarațiile transmise de angajatori. Care perioade pot lipsi din evidența CNPP Salariații din România pot afla dacă există probleme în evidența anilor lucrați înainte de pensionare. Datele privind vechimea, veniturile raportate și declarațiile transmise de angajatori pot fi verificate online, prin contul personal de […]

Citește mai mult

Actualitate

Hidroelectrica investește în siguranța Barajului Petrești. 16 dispozitive hidrometrice vor fi reabilitate într-un proiect cu execuție de maximum 45 de zile

Ioana Oprean

Publicat

în

Hidroelectrica investește în siguranța Barajului Petrești. 16 dispozitive hidrometrice vor fi reabilitate într-un proiect cu execuție de maximum 45 de zile Hidroelectrica, prin Sucursala Hidrocentrale Sebeș, pregătește o intervenție tehnică la Barajul deversor Petrești, pe râul Sebeș, proiectul vizând reabilitarea capetelor de măsură aferente dispozitivelor hidrometrice utilizate pentru monitorizarea comportării în timp a construcției. Investiția […]

Citește mai mult

Actualitate

Amenzi de peste 132.000 de lei în mai multe benzinării: Controale privind siguranța alimentelor comercializate. Ce au descoperit inspectorii ANSVSA

Bogdan Ilea

Publicat

în

Amenzi de peste 132.000 de lei în mai multe benzinării: Controale privind siguranța alimentelor comercializate. Ce au descoperit inspectorii ANSVSA Inspectorii sanitari-veterinari au aplicat amenzi în valoare totală de 132.400 de lei și au suspendat activitatea unui agent economic, în urma unor controale desfășurate pentru verificarea siguranței alimentelor comercializate în benzinării. Potrivit unui comunicat al […]

Citește mai mult