Opriţi genocidul!
Toţi pensionarii ţării, împreună cu ceilalţi cetăţeni, observăm cu stupoare cum se degradează sistemul medical din ţara noastră, care merge cu paşi repezi spre ruinare în toate privinţele, în domeniul medical, dar şi în cel alimentar şi economic, pentru că nu avem oameni capabili să conducă ţara. Privim cu amărăciune cum se pun lacăte pe spitale, cum bolnavii sunt despărţiţi şi transportaţi la sute de kilometri distanţă de casă. Din păcate unii dintre noi ne ducem pe lumea cealaltă pentru că drumul de la un spital la altul e prea lung şi biata inimă a bolnavului nu mai rezistă. Vina reformelor aberante din sistemul sanitar o poartă ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, şi primul ministru Emil Boc, care şi-au bătut joc de noi continuu, cu tăierea pensiilor cu 5,5 la sută, cu salariile reduse cu 25 la sută. Ne-au minţit de când au venit la guvernare şi ne mint în continuare cu neruşinare. Închiderea spitalelor nu a dus la altceva decât la decese ale bolnavilor şi la creşterea capacităţii cimitirelor. Guvernanţii nu s-au gândit deloc la noi, oamenii în vârstă, care nu ne putem cumpăra din banii primiţi ca pensie nici măcar medicamentele necesare şi trăim de la o zi la alta. Guvernanţii au la dispoziţie tot ce doresc, medic, maşini, banii îi întorc cu furca, tratamente în alte ţări etc. Noi îl avem pe popa, care ne duce şi nu ne mai aduce niciodată, o să urmeze şi domnii care au dat legea cu închiderea spitalelor. Aşa merită, pentru că şi-au bătut joc de noi! Închiderea spitalelor a însemnat un genocid pentru noi şi de aceea cerem demisia ministrului Sănătăţii şi a altor lideri pentru că legea a fost aplicată împreună cu Boc. Noi, pensionarii din zona Munţilor Apuseni, nu avem nimic cu acest guvern, dar nu putem accepta ca ministrul Sănătăţii să-şi bată joc de viaţa noastră. Moşii şi strămoşii noştri au trudit la ridicarea spitalelor şi acum e inacceptabil ca ele să fie închise.
Vasile Luca, pensionar
lGheorghe Miron, Tăuţ – Ne-am interesat pentru dumneavoastră la Casa Judeţeană de Pensii Alba, de unde am aflat că veţi beneficia de sporul pentru grupa I, dar trebuie să aduceţi la instituţia amintită o adeverinţă tip care lipseşte de la dosarul dumneavoastră. Pentru mai multe informaţii trebuie să vă prezentaţi la Casa Judeţeană de Pensii Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
7 aprilie 2026 | Expoziția „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, vernisată la Sebeș
Expoziția „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, vernisată la Sebeș Marți, 7 aprilie 2026, începând cu ora 18.00, în spațiul expozițional al Primăriei Municipiului Sebeș va avea loc vernisajul expoziției temporare „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, în prezența curatorului acesteia, dr. Ioana Rustoiu, de la Muzeul Național al Unirii Alba […]
FOTO | Prima experienţă Erasmus pentru elevii Colegiului Naţional “David Prodan” Cugir: Au participat la ateliere STEM la Anatolia College, în Thessaloniki, Grecia
Prima experienţă Erasmus pentru elevii Colegiului Naţional “David Prodan” Cugir: Au participat la ateliere STEM la Anatolia College, în Thessaloniki, Grecia În perioada 16 martie-20 martie, un grup de elevi ai Colegiului ”David Prodan “ Cugir a participat la o mobilitate desfăşurată în cadrul proiectului Erasmus, în Thessaloniki, Grecia, având ca tematică principală domeniul STEM, […]
VIDEO | Fotograful Vasile Sârb premiat la Alba Iulia, împreună cu alți artiști ai scenei naționale și internaționale, cu distincțiile FIAP. Expoziție de artă fotografică la galeriile Depozitului de Ceramică Veche din Cetatea Alba Carolina
Fotograful Vasile Sârb premiat la Alba Iulia, împreună cu alți artiști ai scenei naționale și internaționale, cu distincțiile FIAP. Expoziție de artă fotografică la galeriile Depozitului de Ceramică Veche din Cetatea Alba Carolina Sâmbătă, 28 martie 2026, de la ora 17.00, a avut loc vernisajul unei expoziții de artă fotografică ce a reunit artiști distinși […]