”Operaţiunea Transilvania”: Peste 20 de traficanți de etnobotanice din Alba și alte județe, condamnați la închisoare. Mircea Ispas, lider al grupării, trei ani și zece luni
Un număr de 21 de traficanţi de etnobotanice din cinci judeţe şi Capitală, membri ai unei grupări infracţionale care a acţionat în perioada 2011 – 2012, au fost condamnaţi definitiv, la închisoare, la Curtea de Apel Alba Iulia. Decizia a fost pronunţată luni, 15 ianuarie 2018. 10 dintre inculpaţi sunt din Hunedoara, patru din Alba, câte doi din Timiş, Cluj şi Dâmboviţa, iar unul din Bucureşti.
În total, cinci bărbaţi au primit pedepse cu executare, motivul fiind, în principal, faptul că aceştia sunt recidivişti. Curtea de Apel a decis achitarea tuturor inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţonal organizat şi a aplicat pedepse doar pentru infracţiunea de efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive. La instanţa de fond, Judecătoria Deva, membrii reţelei au fost condamnaţi pentru ambele infracţiuni. Ancheta a fost coordonată de caomandantul de atunci al BCCO Alba Iulia, Traian Berbeceanu.
„Operaţiunea Transilvania“, derulată de BCCO Alba Iulia, a vizat gruparea infracţională ce se ocupa cu importul şi comercializarea ilegală a unor produse etnobotanice. Inculpaţii cumpărau substanţele de pe internet, iar ulterior le comercializau către diferiţi clienţi, în majoritate tineri. Substanţele etnobotanice erau aduse din Spania prin intermediul unei firme de curierat, iar, ulterior, comercializate în ţară, la preţuri între 15 lei şi 50 de lei gramul. Un kilogram de substanţe psihoactive era cumpărat din Spania cu sume între 3.000 şi 4.000 de euro. La percheziţiile efectuate au fost descoperite 1.000 de pliculeţe de etnobotanice, dar şi alte 3 kilograme din substanţe psihoactive, 2.000 de euro, 80.000 de lei, aparate de porţionat şi un pistol cu aer comprimat.
Inculpaţii şi condamnările definitive ale Curţii de Apel Alba Iulia:
Gheorghe Viorel Marian (Alba – Vinţu de Jos) – 2 ani şi 6 luni de închisoare cu executare
Dan Petru Lucian (Alba Iulia) – 1 an şi 7 luni închisoare cu executare
Ispas Mircea Marian (Alba Iulia) – 3 ani şi 10 luni cu executare
Boboc Daniel Andrei (Timiş) – 2 ani, 3 luni şi 10 zile de închisoare cu executare
Grasu Gabriel Alin, zis „Radio” (Deva) – 3 ani şi 8 luni de închisoare cu executare
Hârbea Ioan Emanuel (Alba Iulia) – 1 an de închisoare cu suspendare sub supraveghere
Chirilă Antoniu (Brad) – 1 an de închisoare cu suspendare sub supraveghere
Jude Daniel (Orăştie) – 1 an de închisoare cu suspendare sub supraveghere
Nojogan Ioan Narcis (Deva) – 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere
Logojan Andrei Sergiu (Hunedoara) – 1 an, 11 luni şi 10 zile de închisoare cu suspendare sub supraveghere
Trandafir Bogdan Alexandru (Brad) – 1 an de închisoare cu suspendare sub supraveghere
Crăciun Cosmin Ioan (Brad) – 6 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere
Ştiucă Marius (Orăştie) – 1 an de închisoare cu suspendare sub supraveghere
Todoni Todi Robert (Orăştie) – 2 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere şi amendă penală de 10.000 de lei
Vagu Mircea (Hunedoara) – 1 an de închisoare cu suspendare sub supraveghere
Amălinei Alin Cătălin (Buziaş – Timiş) – 1 an de închisoare cu suspendare sub supraveghere
Marinescu Răzvan Alexandru (Târgovişte) – 2 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere
Marinescu Cosmin Dorin (Târgovişte) – 2 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere
Gabor Orlando Gheorghe (Cluj-Napoca) – 1 an de închisoare cu suspendare sub supraveghere
Mocan Daniel Ioan (Cluj-Napoca) – 1 an de închisoare cu suspendare sub supraveghere
Zamfiratu Ionuţ (Bucureşti) – 6 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere
Zeci de kilograme de substanţe psihoactive vândute la minori şi tineri
Potrivit anchetatorilor, gruparea a ”traficat” peste 40 de kilograme de etnobotanice, doar în perioada decembrie 2011 – octombrie 2012. Din fiecare kilogram de etnobotanice, traficanţii porţionau circa 4.000 de doze, pe care le vindeau la preţuri cuprinse în 15 şi 35 lei doza. „Marfa“ ajungea la consumatori cu vârste cuprinse între 17 şi 35 de ani, din Deva, Hunedoara, Orăştie, Brad, Alba Iulia, Timişoara, Sibiu, Bacău, Cluj-Napoca şi Bucureşti. S-a constatat, de asemenea, că unele pliculeţe conţineau, în amestec, şi dimetocaină – substanţă considerată a fi drog de risc. Reţeaua avea dealeri locali care erau aprovizionaţi la intervale scurte de timp (2-3 zile până la o săptămână). Subdealerii locali intrau în contact direct cu consumatorii, ei fiind cei care îşi asumau ”riscul” cel mai mare. Erau numiţi ”săgeţi” de către dealerii importanţi ai reţelei, potrivit BCCO Alba Iulia. În acest fel, se protejeau, mai ales că subdealerii nu ştiau persoana de la care provenea marfa, ci doar identitatea dealerului local, care îi aproviziona pe ei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
18-20 septembrie | Music Nights Festival revine la Alba Iulia: Trei seri de muzică dedicate excelenței și susținerii tinerilor cu rezultate remarcabile
18-20 septembrie | Music Nights Festival revine la Alba Iulia: Trei seri de muzică dedicate excelenței și susținerii tinerilor cu rezultate remarcabile În perioada 18–20 septembrie, de la ora 19:00, Curtea Consiliului Județean Alba va deveni din nou locul de întâlnire dintre muzica de înaltă ținută, solidaritate și implicare în comunitate. Organizat de Lions Club […]
FOTO | Imaginea indiferenței și nepăsării în Alba: Cățelusă doar piele și os, salvată de pe stradă de o tânără iubitoare de animale. ,,Când ai în față un suflet în starea asta, nu poți să spui că nu poți”
Imaginea indiferenței și nepăsării în Alba: Cățelusă doar piele și os, salvată de pe stradă de o tânără iubitoare de animale. ,,Când ai în față un suflet în starea asta, nu poți să spui că nu poți” A fost zărită în urmă cu câteva zile în apropiere de gara Bărăbanț din Alba Iulia. Un sac […]
„Țeapa” „Parc Residence”, la aproape trei ani de la declanșarea insolvenței: Datorii totale de 13 milioane de euro acceptate și înscrise în tabelul definitiv al creanțelor
„Țeapa” „Parc Residence”, la aproape trei ani de la declanșarea insolvenței: Datorii totale de 13 milioane de euro acceptate și înscrise în tabelul definitiv al creanțelor Dosarul de insolvență al societății „Parc Residence Alpha” SRL Alba Iulia, cunoscut deja drept „Nordis-ul de Alba”, intră într-o nouă etapă la aproape trei ani de la deschiderea procedurii. […]