Actualitate

”Operațiunea Scut 2017”, declanșată de ANAF, pentru combaterea traficului ilicit de țigarete

Ioana Oprean

Publicat

în

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a declanșat „Operațiunea Scut 2017” prin intensificarea controalelor la frontieră, în trafic, dar și în piețe, târguri și oboare, pentru combaterea traficului ilicit de țigarete.  

Petrecerea Divorțaților

„ANAF a declanșat ‘Operațiunea Scut 2017″, pentru combaterea traficului ilicit la frontierele U.E. Începând cu data de 5 februarie 2017 s-au intensificat controalele la frontieră, controalele în trafic, piete, târguri si oboare, în vederea eliminării țigaretelor provenite din trafic ilicit. Principalele pârghii de control, pe lângă intensificarea controlului la frontieră, vor fi controalele cu echipe canine și controalele efectuate de echipele mobile ale Direcției Generale a Vămilor din cadrul ANAF, reactivate în luna ianuarie 2017”, se precizează în comunicat, citat de Agerpres.

De asemenea, în cadrul acestei operațiuni, Direcția Generală a Vămilor va beneficia și de sprijinul Direcției Generale Antifraudă Fiscală și al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.

Combaterea traficului ilicit cu țigarete reprezintă o prioritate a ANAF, ținta fiind reducerea traficului ilicit cu țigarete până la nivelul mediei din cadrul UE, iar la finalizarea „Operațiunii Scut 2017”, ANAF va face publice rezultatele.

Piața neagră a țigaretelor a înregistrat în 2016 un nivel mediu de 16,8%, în creștere față de media anuală din 2015 care a fost 16%, regiunea nord-est fiind cea mai afectată de comerțul ilegal, conform unui studiu realizat de o companie de cercetare a pieței.

Nivelul din 2016 reprezintă cel mai ridicat nivel mediu anual din 2011 până în prezent, relevă datele companiei de cercetare Novel Research.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Acciza redusă la motorină ar putea fi prelungită, iar adaosul benzinăriilor, plafonat: Cât ar costa un plin fără aceste măsuri

Ioana Oprean

Publicat

în

Acciza redusă la motorină ar putea fi prelungită, iar adaosul benzinăriilor, plafonat: Cât ar costa un plin fără aceste măsuri Șoferii din România scapă, cel puțin pentru moment, de noi scumpiri la pompă. Guvernul pregătește prelungirea măsurilor de pe piaţa carburanților: acciza la motorină rămâne redusă, iar adaosul benzinăriilor va fi plafonat. Fără aceste măsuri, […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum a scăpat de un proces penal un tânăr prins cu droguri de mare risc: DIICOT a renunțat la urmărirea penală, iar Tribunalul Alba a confirmat decizia

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum a scăpat de un proces penal un tânăr prins cu droguri de mare risc: DIICOT a renunțat la urmărirea penală, iar Tribunalul Alba a confirmat decizia Un tânăr cercetat pentru deținerea fără drept a 0,47 grame de 3-CMC, un drog de mare risc, a scăpat de continuarea urmăririi penale după ce procurorii DIICOT au […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensii mai mari din 2027? Creșterea ar putea ajunge la 7,7%, dar Guvernul ia în calcul și alte scenarii

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii mai mari din 2027? Creșterea ar putea ajunge la 7,7%, dar Guvernul ia în calcul și alte scenarii Milioane de pensionari din România așteaptă să afle cu cât le vor crește veniturile de la 1 ianuarie 2027. Formula legală de indexare indică o posibilă majorare de aproximativ 7,7%, însă constrângerile bugetare și scenariile analizate […]

Citește mai mult