Opera Group Project şi Mozart Rocks – două spectacole eveniment la Alba lulia
Două concerte eveniment vor avea loc la Alba lulia în cadrul manifestărilor dedicate aniversării Zilei Naţionale a României, 1 Decembrie. Ele vă sunt oferite de Primăria Municipiului Alba lulia şi Instituţia Prefectului Judeţului Alba cu sprijinul financiar al Guvernului României şi aduc o notă de inedit, de sporită atractivitate programului Serbărilor Unirii care, trebuie să o recunoaştem, pentru noi, cei care an de an aniversăm aici în capitala de suflet a românilor formarea României Mari, a devenit deja un „deja vu” în multe privinţe. Este greu să aduci ineditul într-o succesiune de manifestări devenite deja tradiţionale, dar iată că în acest an faptul se petrece. Sunteţi invitaţi deci la o sărbătoare a spiritului atât miercuri, 30 noiembrie, de la ora 18.30 în Catedrala Romano-Catolică Sfântul Mihail unde vor concerta clujenii de la Opera Group Project, cât şi vineri, 2 decembrie, tot de la ora 18.30, la Casa de Cultură a Sindicatelor unde sunteţi aşteptaţi la un spectacol extraordinar „Mozart Rocks” oferit de chitariştii promovaţi de Societatea Filarmonică LYRA din Brăila.
Spectacolul oferit de Opera Group Project cuprinde perle ale muzicii româneşti şi universale din perioada preclasică şi până în perioada modernă oferite într-o manieră maleabilă de un grup de artişti care îmbină toţi deopotrivă momentele vocale cu cele instrumentale. Programul oferit albaiulienilor include piese semnate Gherase Dendrino, Tiberiu Brediceanu, Ciprian Porumbescu, Bizet, A. Piazzola, Schubert, Mozart, Saint-Saens, Pascagni, Gardel, Lehar, Strauss.
„Mozart Rocks”, aşa cum sugerează şi titlul spectacolului propune o interpretare în manieră modernă a pieselor clasice, binecunoscute ale lui W.A. Mozart. Interpretarea modernă este asigurată de chitara electrică alături de orchestră filarmonică, ceea ce face ca acest spectacol să fie unul în genul celor semnate de Deep Purple alături de The Royal Philarmonic Orchestra. „Mozart Rocks” a fost prezentat pentru prima dată publicului la Brăila în decembrie 2006 iar succesul de atunci l-a îndemnat pe iniţiatorul acestui spectacol-experiment Constantin Teodorescu să producă alte două spectacole similare „Beethoven Rocks” în 2007 şi „Bizet Rocks” în 2008. Aşadar, fie că vă place muzica clasică, fie că sunteţi un mare amator de rock sunteţi bineveniţi.
Intrarea la cele două spectacole nu se plăteşte, iar invitaţiile se găsesc la Primăria Municipiului Alba lulia. Pentru mai multe informaţii despre artişti şi concerte puteţi accesa: www.mozartrocks.ro şi www.operagroupproject.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Noul corp al Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia, realizat în proporție de 62%: Investiția, depusă spre finanțare prin Programul Operațional Sănătate. Lucrările, finalizate în acest an
Noul corp al Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia, realizat în proporție de 62%: Investiția, depusă spre finanțare prin Programul Operațional Sănătate. Lucrările, finalizate în acest an Investiția privind construirea noului corp de clădire al Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia a fost depusă spre finanțare în cadrul Programului Operațional Sănătate 2021–2027. Documentația a fost […]
SCANDAL violent într-un imobil din Aiud: Un bărbat a fost arestat după ce și-ar fi atacat victima cu pumnii, picioarele și un cuțit. Ce s-a întâmplat
SCANDAL violent într-un imobil din Aiud: Un bărbat a fost arestat după ce și-ar fi atacat victima cu pumnii, picioarele și un cuțit. Ce s-a întâmplat Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi agresat violent un alt bărbat într-un imobil din municipiul […]
FOTO | Noul sistem de bike-sharing din Alba Iulia, operațional din 15 martie 2026: 240 de biciclete electrice inteligente și 60 de biciclete mecanice, disponibile. Lista stațiilor electrice
Noul sistem de bike-sharing din Alba Iulia, operațional din 15 martie 2026: 240 de biciclete electrice inteligente și 60 de biciclete mecanice, disponibile Noul sistem de bike-sharing din Alba Iulia va fi operațional din 15 martie 2026, au anunțat, miercuri, 4 martie 2026, reprezentanții Primăriei Alba Iulia. „Primăvara aduce o veste excelentă pentru albaiulieni și […]