Oniche (Performanţa Ighiu) – transferat de Şurianu Sebeş! Trupa din „Arini”, întăriri pentru promovarea în Liga a 3-a
Mijlocaşul Bogdan Oniche (22 ani), ce a evoluat în sezonul trecut la Performanţa Ighiu este al treilea transfer al Şurianului Sebeş, acesta semnând un contract cu formaţia din „Arini”.
Fotbalistul cu profil defensiv a fost un echipier de bază pentru gruparea din Ighiu în stagiunea precedentă, terminată pe locul secund în Seria a 4-a.
*Oniche: „Aveam nevoie de schimbare şi de o provocare”
„Aveam nevoie de o schimbare şi de o altă provocare. Sunt convins că vom face treabă bună şi merg la Şurianu cu gândul de la promova. Îi mulţumesc preşedintelui Daniel Popa că m-a înţeles şi m-a sprijinit. Îmi pare rău că s-a terminat cum s-a terminat la Performanţa, le doresc multă baftă în continuare. Abia aştept să-mi cunosc noii colegi, să mă pregătesc şi să dau tot ce-i mai bun„, a precizat Răzvan Oniche. Acesta a fost asaltat de oferte, având propuneri inclusiv din Liga a 2-a, Liga a 3-a, dar şi alte 3 echipe din judeţul Alba (Mureşul Vinţu, Industria Galda şi Performanţa Ighiu – pentru prelungirea contractului).
Şurianu a bifat a treia achiziţie a unui fotbalist experimentat, după M. Neagu şi Şt. Radu (Metalurgistul Cugir), mutările având drept scop întărirea unui efectiv care să se bată pentru promovarea în Liga a 3-a. „Este un jucător cu care am cochetat de multe luni şi ne bucură că am reuşit să-l convingem acum. Planurile noastre sunt pentru a întări lotul ca să atacăm promovarea„, a declarat Daniel Popa, preşedintele Şurianului Sebeş.
Jucătorul a fost la un pas să se alăture grupării din Sebeş la mijlocul sezonului trecut, în intersezon, dar în ceel din urmă a preferat să încheie campionatul sub comanda lui Adorian Himcinschi în eşalonul terţ.
„Oniche şi-a încheiat contractul cu noi, i-am propus o nouă înţelegere la un moment dat, dar nu a dat curs ofertei. Mă gândeam că o să facă un pas spre un nivel superior, nu mă aşteptam să se întoarcă ce unde a plecat. Îi dorim baftă la noua echipă„, a comentat antrenorul Adorian Himcinschi (Performanţa Ighiu)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: Cupa României, sferturi de finală: Spicul Daia Română a eliminat CS Ocna Mureș, la lovituri de departajare! Școala de Fotbal Valea Frumoasei – surpriză la Ighiu | Victorii clare pentru Viitorul Sântimbru și Industria Galda de Jos
Cupa României, sferturi de finală: Spicul Daia Română a eliminat CS Ocna Mureș, la lovituri de departajare! Școala de Fotbal Valea Frumoasei, victorie surpriză la Ighiu | Victorii clare pentru Viitorul Sântimbru și Industria Galda de Jos În sferturile de finală ale Cupei României, Spicul Daia Română a dat marea lovitură și a eliminat, în […]
FOTO: CSM Unirea Alba Iulia – CSU Alba Iulia 3-0 (2-0), în derby „de Alba” | Liderul, a noua victorie consecutivă, înaintea marelui meci cu Poli Timișoara
CSM Unirea Alba Iulia – CSU Alba Iulia 3-0 (2-0), în derby „de Alba” | Liderul a realizat a noua victorie consecutivă, înaintea marelui meci cu Poli Timișoara CSM Unirea Alba Iulia a învins lejer CSU Alba Iulia, scor 3-0 (2-0), pe „Cetate”, în ultimul derby „de Alba” al sezonului regular din Seria 7 a […]
Atleta albaiuliană Larisa Ardean, locul 4 la Balcaniada de marș din Turcia! Rezultat notabil pentru sportiva din Cetatea Marii Uniri
Atleta albaiuliană Larisa Ardean, locul 4 la Balcaniada de marș din Turcia! Rezultat notabil pentru sportiva din Cetatea Marii Uniri, pregătită de Gabriel Avram Alteta albaiuliană Larisa Ardean (CS Unirea Alba Iulia/LPS Alba Iulia) a terminat pe poziția a patra în cursa de 5 kilometri Under 18 din cadrul Campionatelor Balcanice de marș care se […]