OFICIAL| Corneliu Mureșan, consilier județean PSD și director al CS Unirea Alba Iulia, numit SUBPREFECT al județului Alba
Corneliu Mureșan, consilier județean PSD și director al CS Unirea Alba Iulia, numit SUBPREFECT al județului Alba
Lucian Bode, ministrul de Interne, a anunţat că Guvernul a adoptat o hotărâre prin care au fost eliberaţi din funcţie 2 prefecţi şi 10 subprefecţi, fiind numiţi alţi 5 prefecţi în loc şi 15 subprefecţi.
Potrivit hotărârii, care a fost publicată în Monitorul Oficial al României astăzi, 12 ianuarie, Corneliu Mureșan, consilier județean din partea PSD și director al clubului sportiv Unirea din Alba Iulia, a fost numit în funcția de subprefect al județului Alba.
Lucian Bode a menţionat că în şedinţele viitoare urmează să fie numiţi alţi 16 prefecţi, după cum urmează: 13 de la PSD, 2 de la PNL şi un prefect de la UDMR.
„Am adoptat o hotărâre de Guvern prin care au fost eliberaţi doi prefecţi şi 10 subprefecţi din funcţie şi au fost numiţi cinci prefecţi şi 15 subprefecţi. În total, din cei 42 de prefecţi au fost numiţi, de la momentul negocierii politice, 17 prefecţi, urmând ca restul până la 42, fie rămân în funcţie -cum este cazul celor 14 prefecţi de la PNL şi 3 de la UDMR – deci 17 rămân în funcţie.
Vorbim de un rest de 16 prefecţi care vor trebui numiţi în şedinţele viitoare. Pe măsură ce vom primi toate confirmările de la instituţiile statului care au această obligaţie de validare a candidaturilor, vom veni în Guvern cu propunerile – 13 de la PSD, doi de la PNL şi un prefect de la UDMR”, a transmis Lucian Bode, miercuri, la finalul şedinţei de Guvern, precizând că peste 60% din prefecţii şi subprefecţii negociaţi au fost deja numiţi şi urmează să fie instalaţi în funcţie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie
Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie La sediul Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud a avut loc, marți, 17 martie 2026 evenimentul de prezentare a rezultatelor proiectului de modernizare a Laboratorului de microbiologie, finanțat în cadrul Priorității 3 a Programului Sănătate Managerul unității medicale, Noiela […]
Irina Codrea, de la Colegiul Național „David Prodan” Cugir, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Religie cultul greco-catolic 2026, după același rezultat și la Istorie: „O veste care ne-a umplut inimile de recunoștință, lumină și smerită mândrie”
Irina Codrea, de la Colegiul Național „David Prodan” Cugir, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Religie cultul greco-catolic 2026, după același rezultat și la Istorie: „O veste care ne-a umplut inimile de recunoștință, lumină și smerită mândrie” Irina Rita Codrea, elevă în clasa a IX-a, la Colegiul Național „David Prodan” Cugir, s-a calificat la […]
ACCIDENT rutier la Alba Iulia: O ambulanță SMURD și un autoturism s-au ciocnit în zona pieței Cetate. Traficul este îngreunat
ACCIDENT rutier la Alba Iulia: Un SMURD și un autoturism s-au ciocnit în zona pieței cetate. Traficul este îngreunat Un accident rutier a avut loc astăzi, 17 martie 2026, la Alba Iulia, în zona pieței din Cetate. Din primele informații, o autospecială SMURD și un autoturism sunt implicate în evenimentul rutier. Traficul rutier este îngreunat […]
