Oferte de vacanţe ieftine pentru pensionarii români
lRomânii care au vârste de peste 55 de ani cheltuiesc mai puţini bani pentru vacanţă, deoarece beneficiază de oferte bune atât în ţară, cât şi în străinătate. Turiştii mai tineri care au un însoţitor mai în vârstă pot beneficia şi ei de sejururi la preţ redus, atât în Europa, cât şi în Israel. Ofertele pentru seniori au fost introduse pe piaţa autohtonă în urmă cu doi ani. Circa 7.000 de români au profitat atunci de aceste oferte şi au petrecut un sejur în Spania, potrivit lui Traian Bădulescu, consultant în turism. Preţurile cu până la 50% mai mici faţă de cele obişnuite fac ca sejururile din Spania, Cipru, Turcia, Grecia sau Israel să devină accesibile şi atractive şi pentru o categorie socială, care, cel puţin în România, are venituri reduse.
lSpania, cea mai populară destinaţie
Bulgaria oferă şi de această dată cel mai ieftin pachet. Potrivit agenţiei Dal Travel, un sejur în Albena costă, în perioada 4 septembrie – 30 octombrie, circa 170 de euro. În aceşti bani intră cazarea la un hotel de 3 stele cu demipensiune, însă nu şi transportul. Cea mai populară destinaţie este, însă, Spania, mai ales pentru că Executivul spaniol suportă o parte din costurile de cazare. Potrivit agenţiei Paralela 45, un sejur de şapte nopţi cu demipensiune pe Costa del Sol ajunge la circa 395 de euro de persoană. Tariful nu include taxele de aeroport de circa 95 de euro de pesoană şi nici asigurarea, fie ea medicală sau storno.
Alte destinaţii promovate intens de agenţiile de turism din România şi foarte populare printre preferinţele seniorilor sunt Cipru şi Malta. Preţurile sunt ceva mai mici. De exemplu, prin agenţia Perfect Tour, şapte nopţi de cazare cu demipensiune la un hotel de 4 stele în Malta costă circa 300 de euro. La această sumă se adaugă taxa de aeroport de circa 95 de euro.
lExcursie în Israel cu 300 de euro
O destinaţie ceva mai puţin obişnuită este Israelul. Pachetele au preţuri începând cu 385 euro/ persoană şi includ transport cu avionul, transferurile, şase nopţi de cazare cu demipensiune la un hotel de 4 stele, asistenţă turistică, excursie la Tel Aviv şi Jafa. „Într-o singură zi, în Israel, turiştii pot face baie în trei mări – Marea Mediterană, Marea Moartă şi Marea Roşie, iar temperatura aerului este de 24°C”. Reducerile pentru seniori se aplică în extrasezon începând din septembrie şi până la finalul lunii aprilie.
lStaţiunile balneare din ţară, o variantă pentru un sejur accesibil
Cei care nu-şi permit un sejur în străinătate pot opta pentru staţiunile balneare româneşti. Până pe 15 septembrie, prin programul „Hai la băi”, pot beneficia de oferte avantajoase. Potrivit Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) din România, până la acea dată tariful pentru un pachet care conţine şase zile de cazare cu pensiune completă, cel puţin cinci zile tratament (două proceduri pe zi) şi o consultaţie medicală costă între 575 de lei şi 690 de lei de persoană, în funcţie de clasificarea unităţii de cazare, respectiv cu două sau trei stele. Potrivit lui Nicu Rădulescu, preşedintele Organizaţiei Patronale a Turismului Balnear din România (OPTBR), în staţiunile balneo-climaterice din ţara noastră vin anual între 800.000 şi un milion de oameni să-şi îngrijească sănătatea. Acestora li se adaugă şi pensionarii care primesc de la Casa Naţională de Pensii bilete de tratament. Anual, circa 250.000 de astfel de bilete ajung la pensionari, dar nu toţi care le primesc se duc în staţiuni.(E.Z.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Cultură Educație
6 iulie 2025 | Etapa a III-a ”Cultură pentru cultură”: Caravana tradiției ajunge în Poiana cu Salcâmi din Ceru-Băcăinți, loc de liniște, frumusețe și istorie
6 iulie 2025 | Etapa a III-a ”Cultură pentru cultură”: Caravana tradiției ajunge în Poiana cu Salcâmi din Ceru-Băcăinți, loc de liniște, frumusețe și istorie Într-o vară în care satele din județul Alba își spun din nou poveștile prin cântec, joc și obicei, Festivalul-Concurs de Tradiții și Obiceiuri „Cultură pentru Cultură” își continuă drumul prin […]
31 iulie – 8 august 2025 | Workshop „Restaurarea și conservarea bunurilor culturale confecționate din piatră” în grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica” din Sebeș: Înscrieri până în 18 iulie
31 iulie – 8 august 2025 | Workshop „Restaurarea și conservarea bunurilor culturale confecționate din piatră” în grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica” din Sebeș: Înscrieri până în 18 iulie Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, prin Muzeul Municipal „Ioan Raica”, în parteneriat cu Muzeul Național al Unirii Alba Iulia și cu Universitatea „1 Decembrie 1918″ din […]
FOTO | Absolvenții merituoși din Câmpeni, premiați și în acest an de profesorul Tiberiu Virgil Drăgoiu. Cum au luat naștere premiile „Gheorghe Drăgoiu” și „Viorica Drăgoiu”
Absolvenții merituoși din Câmpeni, premiați și în acest an de profesorul Tiberiu Virgil Drăgoiu. Cum au luat naștere premiile „Gheorghe Drăgoiu” și „Viorica Drăgoiu” Începând din anul 2006, profesorul Tiberiu Virgil Drăgoiu, originar din „Capitala Țării Moților”, oferă premii în bani elevilor merituoși, absolvenți de clasa a XII-a de la Colegiul Național „Avram Iancu”, iar […]