Odiseea Basarabiei

200 de ani de la raptul Basarabiei. A venit vremea să facem cu adevărat politică românească, inclusiv de către ministrul de Externe Andrei Marga.

  Episodul I – anul 1812. Imperiul otoman şi imperiul ţarist îşi împart prin pacea de la Bucureşti, zonele de influenţă disputate în regiune. Basarabia este anexată la Rusia ţaristă. Începe calvarul urmaşilor lui Ştefan cel Mare, jumătate din Moldova, (care în 1808 se întindea până la Nistru, iar Basarabia desemna doar Buceagul, pentru ca în 1813 denumirea Basarabia să se extindă şi să se oficializeze abuziv asupra întregului spaţiu dintre Prut şi Nistru), fiind cotropită. „Ruşi din interiorul imperiului şi o mulţime de străini de toate naţiile curg puhoi şi fără încetare spre Basarabia, ei se stabilesc aici în număr mare, primesc câte 60 de hectare de pământ, deoarece partea orientală a regiunii numită Bugeac este încă nepopulată pe când restul provinciei posedă un sol fertil, păduri virgine, susţine relaţii cu Austria şi Turcia şi mai presus de toate dispune de tradiţii ale meşteşugarilor proprii libertăţii poporului. A centraliza, a rusifica, a şterge din ce în ce mai mult nuanţele locale, acesta este astăzi scopul principal ce preocupă puterea”, scrie marele cărturar basarabean Alexandru Sturdza. După anexarea de către Rusia ţaristă acum 200 de ani şi transformarea ei în provincie rusească integrată legilor şi structurilor administrative guberniale, comune întregii Rusii, Basarabia este transformată în gubernie rusească, fiind integrată total Rusiei. Deznaţionalizarea, lichidarea limbii, culturii, legilor şi tradiţiilor naţionale, a nobilimii moldovene, a bisericii şi a clerului, din cădelniţele căruia nu ieşea numai mirosul de tămâie ci şi parfumul culturii naţionale, au distrus practic stâlpii rezistenţei şi continuităţii identitare româneşti. Singurul care a rezistat a fost ţăranul basarabean care şi-a păstrat mentalitatea sa naţională şi limba. „Ţăranul, scria Liviu Rebreanu e Român şi sub barbarii cei vechi şi sub cotropitorii ceilalţi. Pretutindeni el este păstrătorul efectiv al teritoriului naţional, argumentul viu şi cel mai puternic al autonomiei noastre, conservatorul trecutului şi tinereţii noastre”.
Episodul II – anii 1918, 1940 şi 1991. De la agonie la extaz. La 27 martie 1918 Basarabia se unea cu România în virtutea dreptului istoric şi al dreptului de neam. Peste numai două decenii însă, URSS, urmaşul imperiului ţarist, anexa din nou Basarabia. Începe din nou calvarul fraţilor noştri, de data aceasta ţinta fiind mult mai criminală: anihilarea identităţii naţionale, falsificarea istoriei naţionale, ştergerea memoriei colective, inventarea unui alt popor, moldovenesc, diferit de poporul român. Zis şi făcut. A avut loc un adevărat genocid. La 27 august 1991, apare declaraţia de independenţă a Republicii Moldova în care se stipula că Republica Moldova este un stat suveran şi independent, liber să hotărască prezentul şi viitorul patriei, fără niciun amestec din afară în conformitate cu idealurile şi năzuinţele sfinte ale poporului în spaţiul istoric şi etnic al devenirii naţionale. Nimic, niciun cuvânt de spaţiul etnic românesc. Autorităţile de la Bucureşti se vor grăbi să recunoască noul stat, căci cine a stat 5 ani la ruşi nu putea gândi ca Bush! Basarabia era pierdută pentru a doua oară.
Episodul III – anul 2012. Basarabia mai este România şi pentru Andrei Marga. La 200 de ani de la răpirea Basarabiei, fraţii noştri de peste Prut continuă să fie lăsaţi de izbelişte. Dovadă faptul că li s-a impus să vină în România cu paşaport, iar ca să obţină cetăţenia română trebuie să aştepte ani buni ori să dea mită. Dar mai grav este faptul vă onor guvernanţii de la Bucureşti nu au încă o soluţie şi o politică clară, fermă, angajantă, pentru chestiunea Basarabiei, aşa cum au de pildă UDMR-ul şi Ungaria vizavi de Transilvania. Ba mai mult, noul ministru de Externe, Andrei Marga îi ridică osanale ţarului Putin, iar cei din Parlament nu îi dau ca principală misiune recuperarea Basarabiei şi a Tezaurului de la Moscova, două obiective care ar trebui să fie firul roşu al politicii noastre externe în cadrul UE şi al NATO. Acesta ar trebui să fie şi preţul instalării scutului antirachetă în România. Din păcate, la Bucureşti s-a formulat teoria întâlnirii României cu Republica Moldova în Uniunea Europeană. Teorie de adormit istoria, pentru că România trebuia să devină membră a Uniunii Europene nedivizată şi întreagă, la fel cum a devenit Germania. Guvernanţii noştri nu au avut însă curajul să ceară în termeni categorici reîntregirea ţării şi nici nu au ştiut să folosească împrejurările istorice favorabile pentru a împlini acest vis aşa cum au făcut în 1956 Gheorghiu Dej şi Petru Groza când au scos trupele sovietice din România, sau mai corect spus dintr-o parte a ei, căci armata a 14-a este tot în ţara noastră! Poate că un troc politic cu SUA şi Rusia, acum când se pun bazele scutului antirachetă de lângă Deveselu ar putea limpezi şi situaţia graniţei noastre de la Răsărit. Dar cine să o facă! Politicienii noştri care toată ziua vorbesc de interesul naţional, sunt prea ocupaţi cu rosul ciolanului iar cei care mai au în inimă un colţişor românesc fie nu sunt auziţi, fie sunt consideraţi extremişti, naţionalişti, şovini ori legionari! A venit oricum vremea să facem politica românească şi nu una în funcţie de sensibilităţile şi supărările vecinilor ori ale UE, cerându-ne cu toată puterea Basarabia, Bucovina şi Herţa! În fond, raptul Basarabiei a fost rodul unor înţelegeri între marile puteri ale vremii. De ce nu ar fi revenirea Basarabiei la patria mamă tot rezultatul unor asemenea conjuncturi şi înţelegeri!

Gheorghe CIUL

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI