Actualitate

Ocna Mureș: Coliziune între două autoturisme la Uioara de Sus

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Două persoane au fost rănite ușor în acesată dimineață, în urma unui accident rutier produs la Uioara de Sus.

Potrivit polițiștilor este vorba despre o coliziune între două autoturisme. Unul dintre răniți este un copil în vârstă de 7 ani care a suferit traumatisme ușoare. La fața locului se desfășoară cercetări. Traficul nu este blocat.

UPDATE:Echipa operativă deplasată la faţa locului a constatat că G.F., de 35 de ani, din comuna Ciurila, județul Cluj, în timp ce conducea un autoturism în direcţia comuna Fărău, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra autoturismului şi a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar din sens opus de către A.I. de 47 de ani din Ocna Mureș. În urma accidentului, A.I. și G.T., minor, pasager în autoturism, au fost transportați la Spitalul Municipiului Aiud, unde medicii au constat că aceștia au suferit leziuni ușoare, fără a rămâne internați în spital. Cercetările sunt continuate”, precizeaza reprezentanții IPJ Alba.

Foto: arhiva


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cumplit! Scumpire cu aproape 57% a energiei electrice în România în februarie 2026: Date oficiale

Ioana Oprean

Publicat

în

Scumpire cu aproape 57% a energiei electrice în România în februarie 2026 Rata anuală a inflaţiei în luna februarie 2026 comparativ cu luna februarie 2025 a fost 9,3%, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). În luna ianuarie 2026, rata anuală a inflaţiei a fost 9,6%, comparativ cu luna ianuarie 2025. Indicele preţurilor de consum […]

Citește mai mult

Actualitate

Concedieri MASIVE la o mare companie din România: O parte a producției, relocată în Turcia și Slovenia

Ioana Oprean

Publicat

în

Concedieri MASIVE la o mare companie din România: O parte a producției, relocată în Turcia și Slovenia Sindicatul Autoturisme Dacia (SAD) a atras atenția, vineri, 13 martie 2026 că în acest an se va înregistra o scădere a producției la uzina de la Mioveni, după mai bine de două decenii, urmând să fie făcute și […]

Citește mai mult

Actualitate

Prețurile benzinei și motorinei au „explodat” în România: Motorina a depășit pragul psihologic de 9 lei/l

Ioana Oprean

Publicat

în

Prețurile benzinei și motorinei au „explodat” în România: Motorina a depășit pragul psihologic de 9 lei/l Motorina standard a depăşit, vineri, 13 martie 2026 pragul de 9 lei/l în staţiile OMV, iar benzina standard pe cel de 8,5 lei în majoritatea staţiilor Petrom, dar şi în cele premium OMV, Mol sau Rompetrol, în urma deciziei […]

Citește mai mult