Oana Badea: Bacalaureat profesional nu se poate aplica niciodată
Este o inițiativă populistă, electorală iar senatorii au votat o lege care nu se va aplica niciodată. Art. 5 aliniatele (2) și (3) sunt foarte clare sunt articolele din lege care asigură stabilitate și predictibilitate în sistem:
(2) Orice modificare sau completare a prezentei legi intră în vigoare începând cu prima zi a anului şcolar, respectiv universitar, următor celui în care a fost adoptată prin lege.
(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), dispoziţiile prezentei legi care vizează evaluările naţionale de la finalul învăţământului gimnazial sau liceal se aplică începând cu promoţia aflată în primul an al învăţământului gimnazial, respectiv liceal, la data intrării în vigoare a modificării sau a completării.
Examenul de bacalaureat diferențiat prevăzut de noua lege a educației a intră deja în vigoare, conform legii, pentru elevii care au intrat în clasa a IX- a, în anul școlar 2012-2013.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
De pe băncile Facultății de Drept în Senatul ULBS: Tudor Lodroman, tânărul din Alba Iulia care dă o nouă greutate cuvântului „reprezentant”
De pe băncile Facultății de Drept în Senatul ULBS: Tudor Lodroman, tânărul din Alba Iulia care dă o nouă greutate cuvântului „reprezentant” De la amfiteatrele Facultății de Drept la masa deciziilor universitare, Tudor Lodroman demonstrează că adevărata performanță nu se măsoară doar în rezultate academice, ci și în curajul de a-i reprezenta pe ceilalți. Originar […]
Corneliu Mureșan (PSD Alba) a fost numit prefect al județului: Aproape 30 de prefecți și 15 subprefecți numiți în ședința de guvern de astăzi
Corneliu Mureșan (PSD Alba) a fost numit prefect al județului Alba: Aproape 30 de prefecți și 15 subprefecți numiți în ședința de guvern de astăzi În ședința de Guvern de vineri, 30 octombrie, președintele PSD Alba, Corneliu Mureșan, a fost numit prefect al județului Alba. Urmează ca hotărârea de numire în funcții la conducerea Instituției […]
Video | Evadat condamnat pentru viol, prins într-un sat din Alba: Bărbatul de 54 de ani se ascundea într-o șură dintr-o localitate izolată din Munții Apuseni
Evadat condamnat pentru viol, prins într-un sat din Alba: Bărbatul de 54 de ani se ascundea într-o șură dintr-o localitate izolată din Munții Apuseni Un bărbat de 54 de ani, urmărit pentru săvârșirea infracțiunii de evadare și condamnat la 6 ani și 8 luni de închisoare pentru viol, a fost depistat de polițiștii din Alba […]
