O replică la Kaufland: sunt client, nu hoţ!

    Nu se întâmplă în Finlanda, Italia sau Franţa, unde conaţionalii noştri de culoare au adus românilor grave prejudicii de imagine, ci în România. Nu se întâmplă probabil în niciun alt market sau supermarket din ţară. Şi nici în Occident. Se întâmplă la Kaufland, în Alba Iulia. Este legitim pentru fiecare dintre noi să pretindă acolo unde îşi face cumpărăturile să fie tratat cu atenţie, respect şi condescendenţă. În general, le obţine. România a ieşit din lumea a treia iar comerţul a atins şi la noi standardele europene. La Kaufland însă, fiecare cumpărător este considerat un posibil hoţ, şi tratat ca atare. După ce ai descărcat căruciorul pe bandă şi l-ai împins spre casa de marcat pentru a face plata, casieriţele se apleacă cercetător, să-l verifice. Nu se sfiesc deloc. Iar ca umilinţa să fie completă ţi se cere deseori imperativ să ridici plasa sau plasele de pe fundul căruciorului pentru ca fătuca să constate dacă nu ai ascuns ceva sub ele. E ceva, totuşi, că nu te pun să-ţi goleşti buzunarele. Nu încă. Ce Dumnezeu se poate ascunde sub o plasă pliată, nu ştiu!
Este foarte posibil ca la Kaufland unii clienţi să fure. Se întâmplă pretutindeni în lume. Este foarte posibil ca şi unii salariaţi să nu plătească tot ce duc acasă. Şi atunci sunt justificate, desigur, unele măsuri de siguranţă. Dar nu dintre cele care să jignească sau să insulte clientul. Este dreptul casieriţei să controleze cu privirea căruciorul, dacă a primit această dispoziţie, dar să o facă DISCRET, nu ostentativ, cum se întâmplă astăzi. Şi poate cere, da, clientului, să ridice o plasă sau alta dacă i se pare ceva în neregulă. Dar nu oricum. O frază gen „Am impresia că aţi uitat ceva sub plasa aia!…” sau: „V-ar deranja dacă aţi ridica plasa aia? Cred că a rămas ceva sub ea!”, însoţită de un zâmbet amabil, ar reprezenta o rugăminte civilizată adresată cumpărătorului de a verifica el însuşi căruciorul. O asemenea atitudine nu supără. În Occident supermarketurile sunt securizate cu ajutorul unor ample sisteme video, asistate de un supraveghetor. Cei surprinşi în flagrant sunt opriţi nu la casierie, unde ar deranja clientela, ci la uşă. Gardienii complexului sunt extrem de operativi şi eficienţi. La fel ca şi poliţia. La Kaufland, din motive care ne scapă, nu există o astfel de supraveghere, nu una eficientă. Organizarea nemţească pare să aibă o sincopă, sau pur şi simplu patronii nu dau prea mulţi bani pe demnitatea românului. I-am explicat aceste lucruri şefei de tură, sugerându-i totuşi, să se mai uite şi la oameni. Mi-a replicat dezarmant: „Dacă nu vă controlez pe dumneavoastră, cei din urmă m-ar întreba de ce nu am făcut-o. Regulile sunt pentru toţi! Nu le-am făcut noi”. Şi brusc m-am întrebat dacă patronii nemţi sunt de vină sau păcătosul, excesul de zel al managementului românesc. O problemă minoră? Nu cred. Nimeni nu ne apără demnitatea dacă nu o facem noi înşine.

Mihai BABIŢCHI

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI