Politică Administrație

O nouă șansă de finanțare pentru CSU Alba Iulia – proiectul de hotărâre va fi rediscutat în ședința CL de luni

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

sedinta clProiectul de hotărâre privind alocarea unei sume de bani de la Consiliul Local pentru Clubul Sportiv ”Universitatea” Alba Iulia în vederea susținerii activității competiționale în anul 2013 se află pe ordinea de zi a ședinței de luni, 10 mai, după ce în ședința din 30 mai majoritatea aleșilor locali au votat împotriva finanțării.

Petrecerea Divorțaților

CSU Alba Iulia a solicitat primăriei să sprijine cu 200.000 de lei activitățile sportive, conform calendarului sportiv al federațiilor de specialitate la care este afiliat.

”Solicitarea este fundamentată deoarece în anul 2012-2013 Clubul Sportiv Universitatea a fost angrenat în competiții cu echipa de baschet feminin care are ca obiectiv accederea  în primele 4 formații din țară la sfârșitul campionatului (clasare care dă drept de participare într-o Cupă europeană), precum și în finala Cupei României”, după cum se arată în raportul de specialitate.

La ședința CL Alba Iulia din 30 mai au votat împotrivă consilierii locali ai PDL şi ai PNL, cu excepţia lui Vasile Petric, decizie criticată de consilierul PSD Ovidiu Jidveian care a declarat:

”Colegii din Consiliul Local de la PNL şi PDL s-au opus alocării. Ca și avocat vă spun alocarea acestei sume de bani este legală pentru că am fi acordat acea sumă de bani unui club studenţesc care are regim juridic diferit faţă de Unirea Alba Iulia unde ştim că au fost probleme. Mă bucur că se repune în discuţie acest subiect în şedinţa extraordinară de luni unde sper ca domnii consilier de la PNL şi PDL să conştientizeze faptul că trebuie susţinut şi acest sector al sportului romanesc în special că avem o echipă universitară şi putem să ne lăudăm cu asta”.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Video | Au reînceput lucrările de eficientizare energetică a blocurilor din Blaj: Primele trei imobile intră în șantier, din totalul de 19 finanțate

Ioana Oprean

Publicat

în

Au reînceput lucrările de eficientizare energetică a blocurilor din Blaj: Primele trei imobile intră în șantier, din totalul de 19 finanțate Lucrările de eficientizare energetică a blocurilor de locuințe din municipiul Blaj au fost reluate. Prima etapă vizează trei imobile, din cele 19 care beneficiază de finanțare. Anunțul a fost făcut joi, 22 octombrie 2026 […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Primăria Alba Iulia, demersuri pentru recertificarea ISO 9001 a sistemului de management al calității: Cine va presta și cât costă serviciile de audit

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăria Alba Iulia, demersuri pentru recertificarea ISO 9001 a sistemului de management al calității: Cine va presta și cât costă serviciile de audit Primăria Alba Iulia a contractat, pe 19 octombrie 2026, serviciile de audit pentru recertificarea sistemului de management al calității, înainte ca actualul certificat să expire în a doua decadă a lunii decembrie […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Sebeș, un oraș mai bine conectat: Investiții în mobilitate urbană și legături între cartierele Lancrăm-Mihail Kogălniceanu -Aleea Lac-Aleea Parc-Lucian Blaga- Centru-Parcul Arini -Petrești

Ioana Oprean

Publicat

în

Sebeș, un oraș mai bine conectat: Investiții în mobilitate urbană și legături între cartierele Lancrăm-Mihail Kogălniceanu -Aleea Lac-Aleea Parc-Lucian Blaga- Centru-Parcul Arini -Petrești Crearea unei rețele coerente de zone pietonale și piste pentru biciclete, care să lege principalele cartiere ale municipiului Sebeș de centrul orașului și de Parcul Arini, este un obiectiv important pentru dezvoltarea […]

Citește mai mult