O nouă lege intră în vigoare din 28 septembrie. Vizează direct cetățenii care locuiesc la bloc. Amenzi de 10.000 de lei
Este vorba despre Legea nr. 196/2018. Printre reglementări, drepturi, libertăți, obligații, legea prevede și amenzi.
Nerespectarea de către proprietari a articolul 31, alineat 1 (Cu un preaviz motivat scris de 5 zile emis de comitetul executiv al asociației de proprietari, proprietarul este obligat să permită accesul președintelui sau al unui membru al comitetului executiv, administratorului și al unei persoane calificate în realizarea lucrărilor de construcții/reparații, după caz, în proprietatea sa individuală, atunci când este necesar să se inspecteze, să se repare ori să se înlocuiască elemente din proprietatea comună, la care se poate avea acces numai din respectiva proprietate individuală.
Fac excepție cazurile de urgență când termenul pentru preaviz este de 24 de ore), punerea în pericol de către proprietari a integrității structurale a condominiului sau a altor proprietăți individuale, precum și a bunei funcționări a instalațiilor aferente acestora, neîncheierea de către administrator a asigurării pentru răspunderea civilă profesională a administratorului se sancționează cu amendă cuprinsă între 500 și 3.000 de lei.
Neconvocarea adunării generale, conform prevederilor prezentului act normativ, necomunicarea de către proprietar a modificării suprafeței utile către asociația de proprietari și administrația financiară locală, neluarea de către asociația de proprietari, de președinte sau de către comitetul executiv al asociației de proprietari a tuturor măsurilor necesare pentru repararea, reabilitarea și menținerea în stare de siguranță și funcționare a condominiului și a instalațiilor comune aferente pe toată durata existenței acestora, conform prevederilor legale în vigoare, nerespectarea articolului 55, alineatul 1 (unde sunt stabilite atribuțiile Comitetului executiv) și a prevederilor articolului 104, alineatul 1 (În termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, asociațiile de locatari din condominiile ale căror unități de proprietate individuală au fost dobândite în proprietate în condițiile legii și care nu au fost reorganizate în asociații de proprietari au obligația să se reorganizeze în conformitate cu prevederile prezentei legi) se sancționează cu amenzi de la 200 la 1.000 de lei.
Sunt prevăzute amenzi între 2.500 de lei și 5.000 de lei pentru nerespectarea statutului, a acordului de asociere, precum și neîndeplinirea sau depășirea atribuțiilor de către președinte, membrii comitetului executiv, cenzor/comisia de cenzori sau de către administrator și neluarea măsurilor în scopul constituirii fondului de reparații sau a fondului de rulment.
Amenda de la 5.000 la 10.000 de lei se aplică pentru schimbarea de către proprietar a destinației locuinței sau spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință fără autorizațiile și aprobările legale, neexecutarea de către proprietar a lucrărilor de întreținere, reparații sau de înlocuire a elementelor de construcții aflate în proprietatea sa individuală, dacă aceasta este de natură să aducă prejudicii celorlalți proprietari.
Fac excepție cazurile în care au fost îndeplinite prevederile art. 30 alin. (5); modificarea aspectului proprietății comune de către proprietari, precum și a elementelor constructive ale condominiului fără respectarea prevederilor prezentei legi, utilizarea și gestionarea veniturilor asociației de proprietari, altfel decât este prevăzut la art. 20, 70 și 74, nefurnizarea sau refuzul proprietarilor/dezvoltatorilor ansamblurilor rezidențiale de a furniza/presta serviciile de utilități publice prin intermediul rețelelor aflate în proprietatea acestora către locuințele sau spațiile cu altă destinație din respectivele ansambluri rezidențiale, desfășurarea de către persoane fizice sau juridice a activității de administrare a condominiilor fără îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 64.
Între 4.000 și 9.000 de lei se aplică amenzi pentru utilizarea cu altă destinație a fondului de rulment sau a fondului de reparații, altfel decât este prevăzut la art. 71 și 72, neaplicarea sau nerespectarea prevederilor art. 95-97 și ale art. 99 din prezenta lege de către furnizorii serviciilor de utilități publice, neaplicarea sau nerespectarea prevederilor prezentei legi de către proprietarii ansamblurilor rezidențiale, conform prevederilor art. 14.
Sursa: dcnews.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Se majorează pensiile de la 1 ianuarie 2025? În anul 2024 a existat o indexare de 13,8%, cât și o recalculare
Se majorează pensiile de la 1 ianuarie 2025? În anul 2024 a existat o indexare de 13,8%, cât și o recalculare Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a fost întrebată luni, 23 decembrie 2024, de către jurnaliști, dacă vor crește pensiile de la 1 ianuarie 2025. Ministrul a ezitat să răspundă, în contextul în care la […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum o oră
MESAJE de SĂRBĂTORI 2024. URARI şi FELICITARI pe care le puteţi trimite prin SMS de Sărbători
-
Opinii - Comentariiacum 15 ore
MESAJE de Mos CRACIUN 2024 hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !