Rămâi conectat
MA-RA-MU

Ştirea zilei

O mănăstire din Alba înseamnă acasă pentru 130 de copii orfani și 60 de bătrâni abandonați de familii

Ziarul Unirea

Publicat

în

Situată la 55 de kilometri de Alba Iulia, Mănăstirea Dumbrava a fost ridicată în numai un an şi jumătate şi rivalizează cu cele mai celebre aşezăminte de acest fel din ţară. Părintele Teodor Crişan, ctitorul locaşului, a reuşit această performanţă cu sprijinul financiar al jucătorilor din echipa naţională de fotbal a României. În prezent, mănăstirea este ”casă” pentru copii orfani, bătrâni suferinzi şi chiar mame care au nevoie de ajutor.

Pentru 130 de copii orfani sau abandonați de părinți, Mănăstirea Dumbrava din Alba înseamnă acasă. Preotul Vasile are grijă de ei și îi pregătește pentru viață.

Credincioșii îi ajută cu haine și alimente, iar părintele spune că totul în jur este bucurie acolo unde se aud glasuri de copii. Locuiesc în centrul ridicat pentru ei şi au acum o viaţă mai bună.

Doamna Amalia este asistent social şi un ajutor de nădejde pentru părintele Vasile. Copiii o considera mama lor. Mulţi dintre copii sunt fraţi. Părintele a ridicat pentru copii şi o brutărie şi mai are grijă şi de 60 de bătrâni, lăsaţi de rude pe drumuri.

Părintele Vasile: “Cu copii, bătrâni şi întreaga obşte a mănăstirii suntem 260. Vă spun foarte sincer, nimic nu este întâmplător, Dumnezeu îţi poartă de grijă în viaţa aceasta, numai să te laşi în voia Lui şi aşa a făcut Dumnezeu ca aceşti copii să ajungă aici şi atunci am zis că dacă eu am avut o viaţă grea măcar ei să fie nişte copii fericiti. Cea mai mare bucurie a mea este atunci când mă duc seara şi îi văd cum dorm liniştiţi.”

Şi copiii, şi bătrânii şi-au găsit liniştea la mănăstirea Dumbravă. Şi trăiesc toţi într-o mare familie.

Piatra de temelie a mănăstirii, care poartă hramul Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, a fost pusă la 26 octombrie 1996 de către I.P.S. Andrei al Alba Iuliei, pe locul unde în anul 1703 preotul Ioan a fost martirizat pentru apărarea dreptei credinţe, fiind ars de viu într-o căpiţă cu fân. Mănăstirea este construită în formă de cetate cu clopotniţa la intrare şi biserica în centru. Biserica păstrează stilul românesc având pridvor, pronaos, naos şi altar.

„Biserica şi chiliile au fost sfinţite în ziua Sfântului Dimitrie, 26 octombrie 1998”, spune preotul Teodor Crişan, iar pentru acest fapt, se spune că aceasta este mănăstirea construită în cel mai scurt timp din România. În primii doi ani de construcţie costurile lucrării s-au ridicat la peste 200.000 de lei, cea mai mare parte din sumă reprezentând donaţii ale Generalului Iordănesc şi ale elevilor săi din acea vreme. „Nu a fost uşor să strângi atâţia bani, dar cu ajutorul lui Dumnezeu, în afară de fotbalişti, am mai primit sponsorizări şi ajutoare de la diverşi oameni de afaceri, de la instituţii şi am reuşit să ridicăm mânăstirea”, spune părintele Crişan. Acesta a fost pentru mult timp cea mai apropiată faţă bisericească a reprezentativei României, pe vremea când aceasta era antrenată de Anghel Iordănescu.

Ctitoria de la Dumbrava este numită de localnici şi ”Mănăstirea fotbaliştilor”, datorită contribuţiei acestora la ridicarea sfântului locaş. Fostul selecţioner Anghel Iordănescu, numit de duhovnicul său ”Tata Puiu”, datorită numeroaselor donaţii făcute pentru vieţuitorii din Dumbrava de-a lungul anilor, a contribuit cu o sumă destul de importantă de bani la edificarea mănăstirii. Alături de antrenorul-senator, mulţi foşti sau actuali fotbalişti au donat bani pentru sfântul aşezământ, cei mai apropiaţi de părintele Vasile fiind Adrian Ilie, Dorinel Munteanu, Ionel Ganea, Iulian Filipescu, Bogdan Stelea, Marius Niculae, Bogdan Lobonţ, Florentin Petre şi mulţi alţii. Se spune că numai ”tricolorii” au donat în total pentru ridicarea Mănăstirii Dumbrava suma de aproximativ 200.000 de lei.

Părintele Todiraş, cum îi spun enoriaşii, a efectuat slujba religioasă, care a devenit celebră, de dinaintea plecării tricolorilor la campionatul mondial de fotbal din SUA – 1994, campionat în timpul căruia România a obţinut cele mai importante rezultate din istoria acestui sport. De atunci, majoritatea fotbaliştilor tricolori au menţinut legătura cu duhovnicul din Dumbrava, chiar dacă între timp, au ieşit din circuitul naţionalei. Susţinerea din partea fenomenului fotbalistic continuă şi în prezent. În luna august 2016, Federaţia Română de Fotbal a organizat la Alba Iulia un meci caritabil şi un spectacol pentru copiii instituţionalizaţi de la Dumbrava.

Centrul social de la Dumbrava

Sub coordonarea părintelui Crişan, care între timp s-a călugărit, şi a devenit arhimandritul Vasile, şi cu ajutorul multor oameni sufletişti şi generoşi, s-au ridicat mai multe clădiri în imediata apropiere a mănăstirii, care a devenit în timp un centru social important. Dacă la începutul anilor 2000, părintele coordona un centru de plasament în satul natal Dumbrava, acum la mai puţin de 50 de metri de poarta mănăstirii s-a ridicat şi funcţionează Centrul Maternal „Sfânta Veronica”. De aseemenea, într-o altă clădire sunt adăpostite temporar mamele care, însărcinate fiind, sau aflate cu copii mici, se confruntă cu situaţii de criză, neavând casă, său fiind alungate de la casele lor. În cadrul Complexului social „Sf. Veronica” de la Mănăstirea Dumbrava a luat naştere astfel un centru care funcţionează cu sprijinul Consiliului Judeţean Alba şi al DGASPC Alba şi care are capacitate de adăpostire pentru până la 6 cupluri de mame cu copii. Centrul maternal oferă găzduire, hrană, asistenţă medicală şi consiliere cuplurilor mamă – copil, în cazurile acelor mame (în special al mamelor tinere) cu risc crescut de abandon.

Începută în 1998 şi finalizată în 1999, Casă de Tip Familial „Sf. Veronica” Dumbrava este cronologic al doilea centru înfiinţat care foloseşte oficial personalitatea juridică a parohiei în organizarea activităţii de ocrotire a copiilor. Aici sunt oferite servicii sociale pentru zeci de copii, orfani sau abandonaţi de părinţi. Acum aceşti copii au un cămin, o familie, cineva care să-i înveţe să iubească, să-i înveţe ce înseamnă viaţă, au o comunitate din care să facă parte. Nu mai sunt ai nimănui! Nu mai sunt „copii de la Casa de copii”! Sunt copii normali care locuiesc într-o comunitate în care sunt bine integraţi.

Tot la Dumbrava se află un căminul pentru persoane vârstnice înfiinţat în anul 2001 şi având capacitatea de găzduire pentru 10 femei. Din anul 2006 părintele Teodor a mobilizat patronatul local, autorităţile judeţene şi mulţi creştini de suflet ai mănăstirii iar în 2008 a inaugurat o nouă clădire frumoasă, aşezată într-un spaţiu pitoresc în apropierea mănăstirii Dumbrava, cu o capacitate pentru 50 de vârstnici, cel mai mare Centru de îngrijire pentru vârstnici. O parte dintre beneficiarii căminului se pot autogospodări însă alţii sunt imobilizaţi la pat şi au nevoie de ajutor. Atmosfera din mânăstire reprezintă pentru beneficiarii Centrului un mediu potrivit în care îşi găsesc liniştea şi pacea sufletească, alături de părintele Teodor, de maici şi de ceilalţi preoţi slujitori. În total, centrele sociale de la Dumbrava oferă servicii pentru circa 200 de persoane, copii, mame singure şi vârstnici. Pe lângă susţinerea pe care o oferă statul prin programele sociale este nevoie de alte resurse financiare pentru a acoperi nevoile acestui veritabil sat. De exemplu, la Dumbrava este nevoie de 300 de pâini în fiecare zi pentru a acoperi nevoile locuitorilor de aici.

Icoana făcătoare de minuni

În biserica mănăstirii se află o icoana făcătoare de minuni. Povestea ei este prin ea însăşi o minune. „Icoană a fost găsită în tencuiala de pe bolta bisericii din Dumbravă, satul aflat peste deal de mănăstirea noastră. Fusese ascunsă acolo probabil de către credincioşi din cauza prigoanei religioase din trecut. Aflându-se într-o avansată stare de degradare, biserica a fost supusă unei refaceri în proporţie de 80 la sută. La reparaţii lucra o echipă în care se aflau şi câţiva sectanţi. Ei au găsit icoana într-o zi în care şeful lor, creştin ortodox, nu se afla pe şantier. Când au descoperit-o, au băgat-o în moloz, cu gând să o arunce. Dar nu au putut să scape de gunoi cu nici un chip. Li se tot spunea de către cărăuşi că va fi dus azi, că va fi dus mâine şi tot aşa.

Era o zi frumoasă de mai când, aflându-mă şi eu acolo, am văzut ceva strălucind orbitor din moloz. Când m-am dus şi am îndepărtat cu mâna gunoiul, am văzut că era vorba despre colţul unei icoane a Maicii Domnului. Am ridicat-o, am curăţat-o şi am adus-o în biserica mănăstirii spre dreaptă cinstire. Iar cei care au găsit-o a doua zi au putut scăpa de dărâmătură. Se vede că Maica Domnului nu a vrut că chipul ei să fie aruncat, pierdut. Icoana datează dinainte de anul 1700, şi de când am adus-o aici au început să curgă şi minunile. De aceea la ea vine să se închine foarte multă lume”, spune părintele.

Sursa: adevarul.ro, stirileprotv.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

35 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, la Alba Iulia: PROGRAMUL evenimentelor organizate sâmbătă, 21 decembrie 

Unirea Ziarul

Publicat

în

35 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, la Alba Iulia: PROGRAMUL evenimentelor organizate sâmbătă, 21 decembrie  Oficialităţile locale, în colaborare cu asociaţiile de revoluţionari, vor organiza sâmbătă, 21 decembrie, un eveniment comemorativ dedicat împlinirii a 35 de ani de la izbucnirea Revoluției din Decembrie 1989, care prin jertfă de sânge a dus la […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea