O lacrimă pentru „Dacia”

„Fiecare ţară îşi are conducătorii pe care îi merită”, spune o vorbă plină de adevăr. Acest adevăr este valabil şi pentru structurile administrative, respectiv fostele regiuni de pe vremea comunismului, a  judeţelor care le-au luat locul, a comunelor, acest adevăr putând fi extrapolat până la nivel de instituţii.
Soarta oraşelor, ca şi soarta marii majorităţi a oamenilor luaţi individual, este marcată de înălţări şi decăderi, ambele ipostaze fiind în mod direct efectul faptelor celor care le-au condus. Mai mult decât altele, Alba Iulia a trecut prin vremuri de grandoare pe parcursul istoriei şi prin etape pline de ruşine raportate la importanţa istorică a acestui oraş unic în felul lui în această ţară. Trecutul a lăsat amprente puternice asupra lui, amprente concretizate prin edificii şi construcţii nemaiîntâlnite în alte locuri şi chiar în Europa. Unele, după ce au stat aruncate în groapa de gunoi a uitării şi nepăsării de zeci de ani, au renăscut aproape de gradoarea de altădată, altele au dispărut din configuraţia urbanistică, fiind încet-încet date uitării.
Un astfel de edificiu a fost restaurantul „Dacia”, un edificiu emblematic nu numai pentru oraş, ci şi pentru istoria acestei ţări. Foarte puţini mai ştiu – din cei mai în vârstă – şi nimeni cred că din cei mai tineri, rolul pe care l-a avut acest local în istoria oraşului şi a  ţării. N-a fost celebru numai pentru că era singurul restaurant select din oraş, nici pentru că aici cânta la vioară – ca nimeni altul – celebrul Ticu, soţia lui, Lucia, la acordeon, Şoancă la vioara a doua şi Chimuţ la tobe, nici pentru că aici se adunau în unele seri cei din elita oraşului şi nu numai, nici pentru că o dată sau de două ori pe an se organizau baluri de către protipendadă, ocazii în care candelabrul imens din mijlocul plafonului lumina sala dându-i un aer princiar, în scânteieri mirifice, nici pentru că pe geamul imens dinspre Corso îşi etala în fiecare vară expoziţia de caricaturi nu mai puţin celebrul Handelsman, expoziţie care făcea deliciul locuitorilor urbei câte o săptămână întreagă.
A fost celebru şi ar fi trebuit să fie celebru şi astăzi pentru rolul pe care l-a avut în zilele înfierbântate din preajma lui 1 Decembrie 1918, pentru personalităţile care au ţinut întruniri politice aici, printre care Vaida Voievod, Octavian Goga, Pop de Băseşti etc. Istoricul Vasile Netea evidenţiază în cartea sa „O zi din istoria Transilvaniei – 1 Decembrie 1918” (Editura Albatros – 1970), momentele fierbinţi care au precedat marea zi a Unirii, numărul incomensurabil al participanţilor la evenimentul pentru care o bună parte, nemaiavând loc în oraş, şi-au petrecut noaptea premergătoare prin satele din jur sau pur şi simplu pe câmp, în preajma oraşului, încălzindu-se la focurile care punctau, ca nişte lumini ale speranţei, întunericul nopţii.
Voi reda aici câteva pasaje legate de restaurantul „Dacia”: „Restaurantul „Hungaria”, care sub numele de „Dacia” îşi păstrează şi acum aceeaşi formă, era alcătuit dintr-o mare sală la parter ce servea de restaurant, alături de care se găsea o sală mai mică de-asupra cărora, la etaj, se aflau camerele de dormit transformate în circumstanţele de atunci în tot atâtea camere de consfătuiri ale diferitelor grupuri. Timp de o zi şi o noapte, toate aceste odăi şi îndeosebi camera pătrată, au fost martorele unor pasionante discuţii care au relevat pe de o parte identitatea de vederi între cei prezenţi cu privire la necesitatea realizării unităţii politice, iar pe de altă parte, deosebirea de opinii cu privire la viitoarea formă de guvernământ a statului român” (pag. 150).
Iată deci creuzetul în care au fiert idei, s-au susţinut păreri şi s-a hotărât soarta unei ţări. „În prealabil, sub preşedinţia lui Aurel Cosma se ţinuse o consfătuire a delegaţilor bănăţeni consacrată viitoarei întinderi teritoriale a României, după care a urmat şedinţa comună a tuturor celor convocaţi” (idem).  Din acest melanj absolut impresionant a rezultat – ca un fir incandescent – Unirea cea Mare. Despre Unire se vorbeşte şi azi şi se fac anual serbări mai mult sau mai puţin reuşite, dar despre „Dacia” nu mai zice nimeni nimic, a intrat într-o cumplită şi nemeritată evanescenţă. O placă amărâtă, prinsă pe zidul unei clădiri hidoase care a fost construită pe locul fostului restaurant, anunţă pe cei care o observă că „Aici a fost renumitul restaurant „Dacia”….” De ce „fost” şi  nu „este”, nestimaţi foşti concetăţeni care aţi condus destinele oraşului? Cine au fost acei iresponsabili, acei indivizi inculţi care au hotărât să fie dărâmat restaurantul, acei monştri şi analfabeţi pentru care istoria n-a existat, care au hotărât cu semnătură – în mod sigur caligrafiată greşit – ca simbolul oraşului să dispară? Nu s-a gândit nimeni să deschidă  ochii acelui prim secretar analfabet şi acelui primar, la fel de analfabet, acelui arhitect incompetent şi ai altor factori de răspundere din acea vreme, trepăduşi aciuaţi pe lângă conducerea de partid, despre însemnătatea acestui edificiu? Chiar dacă aceşti tovarăşi, în inconştienţa şi dobitocia lor, n-ar fi înţeles argumentele istorice, se putea face un memoriu la conducerea statului şi-aproape sigur ar fi avut câştig de cauză. Ceauşescu, cu toate metehnele lui, iubea şi respecta istoria, mai ales o parte a istoriei. Mai sunteţi în viaţă, măi nenorociţilor tovarăşi, măi analfabeţilor şi pângăritori ai istoriei, care aţi mâncat, aţi băut şi aţi râgâit satisfăcuţi după ce aţi amputat oraşul şi istoria?
Celor care mai trăiesc le spun să le fie ruşine acum şi în vecii vecilor faţă de oraş şi faţă de istorie, celor care nu mai sunt, condamnarea noastră să fie veşnică în vecii vecilor pentru faptele lor.
Iar noi, cei rămaşi, care iubim istoria şi acest oraş, vărsăm o lacrimă amară privind placa aceea aşezată pe construcţia hidoasă, care informează privitorul că „Aici a fost celebrul restaurant Dacia…”

Ovidiu BUCUR

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI