O grotă misterioasă a fost descoperită în județul Alba, la peste 1.000 de metri altitudine
O grotă misterioasă a fost descoperită în județul Alba, la peste 1.000 de metri altitudine
O mică grotă dezvoltată la baza unei fisuri care brăzdează fața estică a masivului Piatra Cetii, din Munții Trascăului, județul Alba, are o istorie interesantă. Oamenii locurilor susțin că datează de pe vremea primului război mondial.
Pentru zidirea ei au fost necesare un volum mare de muncă și o bună colaborare a celor care au realizat-o.
„Locul este greu accesibil. De la poteca ce străbate baza pereților trebuie urcat pe grohotișuri instabile cu pantă mare. Piatra este locală, dar e prinsă cu mortar, iar, pentru asta, a fost necesară apă. Pentru ridicarea zidului a fost necesară o schelă. Condițiile de muncă au fost foarte periculoase pentru că din tavan și de pe pereți se desprind roci. Peretele zidit nu închide complet grota. Există o deschidere în partea superioară. Este posibil ca în trecut să fi fost complet zidită. Intrarea se face printr-o deschidere a rocii in situ, care pare naturală. E destul de ascunsă, dar comunică vizual cu un punct dominant al Văii Gălzii, Bulzul Gălzii”, suține Daniel Morar, un împătimit al călătoriilor pe munte, care a realizat și fotografii cu grota.
Piatra Cetii are o înălțime de 1233 de metri și este cea mai impozantă și complexă dintre „pietrele” din Munții Trascău. Pentru locuitorii din Culoarul Mureșului, sau chiar mai departe, de la Sebeș și Podișul Târnavelor ori cel al Secașelor, Piatra Cetii este un reper topografic comun. În apropierea masivului stâncos se află Cheile Cetii cu așa-zisele ”băi romane”, alte atracții turistice în zonă.
Este o rezervație naturală de importanță geologică și peisagistică cu o suprafață de 75 de hectare, aflată în partea vestică a Munților Trascăului, în hotarul comunelor Întregalde, Galda de Jos și Stremț, în vestul satului Răicani și aproape de satul Cetea, de la care i se trage numele. Aria protejată reprezintă o zonă în al cărei teritoriu sunt întâlnite abrupturi stâncoase, păduri, pajiști și fânețe.
În zilele cu vizibilitate bună, de pe Piatra Cetiii se poate zări spre Sud-Est creasta Munților Făgărașului cu vârfurile Moldoveanu și Negoiu. Spectacolul este și mai frumos atunci când se pot vedea acești munți peste marea de ceață care se formează peste Valea Mureșului în zilele reci de toamnă sau de iarnă.
Puțin mai aproape se pot vedea Munții Lotrului, Cindrelului și Munții Șureanu. Din Munții Apuseni se pot distinge spre vest vârfurile Geamăna, Detunatele, Vulcan, Bihor și Muntele Mare. Mai aproape, de jur-împrejurul vârfului se văd vârfurile: Piatra Craivii, Bulzul Gălzii sau Cheile: Cetii, Gălzii, Întregaldelor și Râmețului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
DREPT LA REPLICĂ: Plata cazării și mesei pentru însoțitorii pacienților internați se face în condițiile legislației naționale
DREPT LA REPLICĂ: Plata cazării și mesei pentru însoțitorii pacienților internați se face în condițiile legislației naționale În legătură cu articolul publicat în data de 13 noiembrie 2026 privind plata serviciilor hoteliere pentru mama unui copil internat, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia formulează următoarele precizări, necesare pentru informarea corectă a publicului. Înțelegem îngrijorarea oricărui […]
13 noiembrie 2026 | Prețurile la carburanți în Alba Iulia: Cât costă benzina și motorina la cele mai cunoscute benzinării din oraș
Prețurile la carburanți în Alba Iulia: Cât costă benzina și motorina la cele mai cunoscute benzinării din oraș Prețurile carburanților au înregistrat o scădere în ultima lună, potrivit datelor Peco Online. Vineri, 13 noiembrie 2026, un litru de benzină costă cel puțin 9,59 lei în marile orașe din România, în timp ce prețul motorinei pornește […]
Video | Spitalul Municipal Blaj: Un ecograf multimodal cu fuziune de prostată, primul din sistemul public de sănătate din România, a fost pus în funcțiune
Spitalul Municipal Blaj: Un ecograf multimodal cu fuziune de prostată, primul din sistemul public de sănătate din România, a fost pus în funcțiune Un ecograf multimodal cu fuziune de prostată, primul din sistemul public de sănătate din România, a fost pus în funcțiune la Spitalul Municipal Blaj. Noua aparatură permite realizarea unor proceduri de înaltă […]


