O grotă misterioasă a fost descoperită în județul Alba, la peste 1.000 de metri altitudine
O grotă misterioasă a fost descoperită în județul Alba, la peste 1.000 de metri altitudine
O mică grotă dezvoltată la baza unei fisuri care brăzdează fața estică a masivului Piatra Cetii, din Munții Trascăului, județul Alba, are o istorie interesantă. Oamenii locurilor susțin că datează de pe vremea primului război mondial.
Pentru zidirea ei au fost necesare un volum mare de muncă și o bună colaborare a celor care au realizat-o.
„Locul este greu accesibil. De la poteca ce străbate baza pereților trebuie urcat pe grohotișuri instabile cu pantă mare. Piatra este locală, dar e prinsă cu mortar, iar, pentru asta, a fost necesară apă. Pentru ridicarea zidului a fost necesară o schelă. Condițiile de muncă au fost foarte periculoase pentru că din tavan și de pe pereți se desprind roci. Peretele zidit nu închide complet grota. Există o deschidere în partea superioară. Este posibil ca în trecut să fi fost complet zidită. Intrarea se face printr-o deschidere a rocii in situ, care pare naturală. E destul de ascunsă, dar comunică vizual cu un punct dominant al Văii Gălzii, Bulzul Gălzii”, suține Daniel Morar, un împătimit al călătoriilor pe munte, care a realizat și fotografii cu grota.
Piatra Cetii are o înălțime de 1233 de metri și este cea mai impozantă și complexă dintre „pietrele” din Munții Trascău. Pentru locuitorii din Culoarul Mureșului, sau chiar mai departe, de la Sebeș și Podișul Târnavelor ori cel al Secașelor, Piatra Cetii este un reper topografic comun. În apropierea masivului stâncos se află Cheile Cetii cu așa-zisele ”băi romane”, alte atracții turistice în zonă.
Este o rezervație naturală de importanță geologică și peisagistică cu o suprafață de 75 de hectare, aflată în partea vestică a Munților Trascăului, în hotarul comunelor Întregalde, Galda de Jos și Stremț, în vestul satului Răicani și aproape de satul Cetea, de la care i se trage numele. Aria protejată reprezintă o zonă în al cărei teritoriu sunt întâlnite abrupturi stâncoase, păduri, pajiști și fânețe.
În zilele cu vizibilitate bună, de pe Piatra Cetiii se poate zări spre Sud-Est creasta Munților Făgărașului cu vârfurile Moldoveanu și Negoiu. Spectacolul este și mai frumos atunci când se pot vedea acești munți peste marea de ceață care se formează peste Valea Mureșului în zilele reci de toamnă sau de iarnă.
Puțin mai aproape se pot vedea Munții Lotrului, Cindrelului și Munții Șureanu. Din Munții Apuseni se pot distinge spre vest vârfurile Geamăna, Detunatele, Vulcan, Bihor și Muntele Mare. Mai aproape, de jur-împrejurul vârfului se văd vârfurile: Piatra Craivii, Bulzul Gălzii sau Cheile: Cetii, Gălzii, Întregaldelor și Râmețului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
UPDATE VIDEO | ACCIDENT rutier în Alba Iulia: Un BMW, un Golf și un Ford s-au ciocnit pe Calea Moților, în zona clinicii Balneomed. O persoană a fost rănită
ACCIDENT rutier în Alba Iulia: Un BMW, un Golf și un Ford s-au ciocnit pe Calea Moților, în zona clinicii Balneomed. O persoană a fost rănită Un accident rutier a avut loc sâmbătă seara, în jurul orei 18.45, în municipiul Alba Iulia, pe Calea Moților. Citește și: ACCIDENT rutier grav pe DN7: Mai multe persoane […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Sănătatea și naturăacum 31 de minute
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
12 decembrie: Sfântul Spiridon, cel ce pleacă din raclă pentru a ajuta credincioșii care îl cheamă prin rugăciune
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
13 decembrie: Ziua Tipografilor
-
Opinii - Comentariiacum 1 minut
15 decembrie 1989: Ziua în care a început Revoluția!
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Marele artist Ioan Bocșa împlinește 77 de ani: S-a născut în vremea colindelor pe care astăzi le cântă. La mulți ani, maestre!