Ştirea zilei

O armă cu aer comprimat, ridicată de la un cetățean italian, se aflată de 9 ani în camera de corpuri delicte a IPJ Alba. Ce a decis instanța de judecată

Ioana Oprean

Publicat

în

O armă cu aer comprimat, ridicată de la un cetățean italian, se aflată de 9 ani în camera de corpuri delicte a IPJ Alba. Ce a decis instanța de judecată

Poliţia a solicitat Tribunalului Alba clarificarea situaţiei juridice a corpului delict indisponibilizat în 2010, ca urmare a unui dosar instrumentat de DIICOT. Proprietarul armei, cetăţeanul italian S. Luigi a fost condamnat, definitiv, în febraurie 2017, la 1 an de închisoare cu suspendare condiţionată şi la plata unei amenzi administrative de 500 de lei.

Petrecerea Divorțaților

”Din examinarea sentinţei se constată că nu există nicio împrejurare care să constituie îndreptare de eroare materială/omisiune vădită şi nici necesitatea vreunei lămuriri în sensul solicitat întrucât, în primul rând, se constată că nu a fost solicitată confiscarea armei şi nici restituirea ei, nici prin rechizitoriu şi nici în motivele de apel formulate de parchet. În al doilea rând, sentinţa a fost analizată de Curtea de Apel şi nu s-a apreciat necesitatea reformării ei în calea de atac. Se poate constata, în al treilea rând, că inculpatul nu a fost condamnat pentru deţinerea fără drept a armei, apreciindu-se că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, sens în care s-a dispus încetarea procesului penal pentru această infracţiune şi s-a aplicat o amendă administrativă”, a apreciat Tribunalul Alba în decizia privind situaţia juridică a armei.

Magistratul a mai precizat că ambele instanţe (Tribunalul în 2015 şi Curtea de Apel în 2017) au apreciat că nu se impune pronunţarea asupra acestei arme în sensul confiscării, având în vedere că nu s-a aplicat o pedeapsă ci o amendă administrativă, considerându-secă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni, caz în care confiscarea este facultativă.

”Atâta timp cât ambele instanţe, cu autoritate de lucru judecat, nu au dispus confiscarea şi nici restituirea – care nu s-a solicitat de către parchet nici la fond şi nici în apel, concluzia este că nu există niciun aspect de natură să facă obiectul vreunei cereri de îndreptare eroare materială/omisiune vădită şi nici lămurire a hotărârii, întrucât s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat în cauză”, a completat jduecătorul ca răspuns la contestaţia la executare formulată în urma sesizării IPJ Alba.

Reprezentanţii Poliţiei trebuie să decidă acum ce se întâmplă cu arma: o restituie cetăţeanului italian sau o păstrează în continuare în camera de corupuri delicte.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Premieră medicală la Spitalul din Alba Iulia: Dr. Bogdan Nicolae introduce tratamentul minim invaziv pentru adenomul de prostată voluminos

Ioana Oprean

Publicat

în

Premieră medicală la Spitalul din Alba Iulia: Dr. Bogdan Nicolae introduce tratamentul minim invaziv pentru adenomul de prostată voluminos Dr. Bogdan Nicolae, medic specialist urolog în cadrul Compartimentului de Urologie al Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia, a realizat în premieră în cadrul spitalului o adenomectomie bipolară minim invazivă, oferind pacienților cu adenom de prostată […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Conducta veche de 40 de ani care alimentează un oraș de munte din Alba cu apă brută va fi înlocuită

Ioana Oprean

Publicat

în

Conducta veche de 40 de ani care alimentează un oraș de munte din Alba cu apă brută va fi înlocuită Direcția Județeană de Mediu Alba a luat decizia etapei de încadrare – fara evaluarea impactului asupra mediului, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul „Reabilitare conductă de aducțiune apă brută la […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

O firmă din Sibiu, singura ofertă depusă la licitația pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

O firmă din Sibiu, singura ofertă depusă la licitația pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia O firmă din Sibiu a depus singura ofertă pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia. Este vorba […]

Citește mai mult