Numărul de ore pentru elevii de clasă pregătitoare, clasa a V-a și clasa a IX-a a fost MODIFICAT. Cât timp vor sta acum în bănci
Un proiect de Ordonanță de Urgență lansat de Minister prevede că din anul școlar 2020-2021 numărul de ore de școală din planurile-cadru se aprobă prin ordin al ministrului educației și se aplică pentru clasa pregătitoare, clasa a V-a și clasa a IX-a.
Ministerul Educației vrea să modifice, începând din această toamnă, numărul de ore alocat fiecărei materii în parte, pentru clasele de început de ciclu.
Amintim că președintele Klaus Iohannis a promulgat în noiembrie 2019 legea care taie cu până la 9 numărul de ore de școală pe săptămână. Legea este în vigoare în acest moment și trebuie să se aplice din 14 septembrie 2020, însă Ministerul Educației nu a anunțat până acum care sunt planurile de modificare a disciplinelor de școală.
Ministerul Educației a lansat în dezbatere un proiect de Ordonanță de Urgență (OUG) “hibrid”, care introduce noi reguli pentru școala în timp de pandemie, dar care modifică și Legea Educației.
În ceea ce privește modificarea planurilor-cadru – adică a materiilor pe care le studiază un elev în fiecare clasă și a numărului de ore alocat fiecărei discipline în parte – proiectul de OUG prevede că schimbările încep acum, în anul școlar 2020-2021, și se vor “finaliza pentru toate clasele până la începerea anului școlar 2025 – 2026.”
Ministerul Educației își rezervă, însă, dreptul de a modifica încă de anul acesta planurile-cadru și pentru celelalte clase. “În situația limitării sau suspendării activităților didactice pentru realizarea cărora se impune prezența fizică a beneficiarilor direcți ai sistemului de educație în unitățile de învățământ, ca urmare a deciziei autorităților competente, Ministerul Educației și Cercetării poate modifica prin ordin de ministru numărul de ore alocat disciplinelor de studiu/modulelor de pregătire prin planurile-cadru de învăţământ, precum și ponderea numărului de ore de predare şi evaluare în programa școlară aprobată”, prevede proiectul de act normativ pus în dezbatere publică.
1. La art. 66 după alineatul (1) se introduc alineatele (1^1) și (1^2) care vor avea următorul cuprins:
„(1^1) Numărul de ore alocat disciplinelor de studiu/modulelor de pregătire, stabilit prin planurile-cadru, se aprobă prin ordin al ministrului educației și cercetării și se aplică pentru clasele de început de ciclu, respectiv clasa pregătitoare, clasa a V-a și clasa a IX-a, începând din anul școlar 2020-2021.
(1^2) Aplicarea prevederilor alin. (11) se va finaliza pentru toate clasele până la începerea anului școlar 2025 – 2026.”
2. La art. 66 după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin.(4) care va avea următorul cuprins:
„ (4) În situația limitării sau suspendării activităților didactice pentru realizarea cărora se impune prezența fizică a beneficiarilor direcți ai sistemului de educație în unitățile de învățământ, ca urmare a deciziei autorităților competente, Ministerul Educației și Cercetării poate modifica prin ordin de ministru numărul de ore alocat disciplinelor de studiu/modulelor de pregătire prin planurile-cadru de învăţământ, precum și ponderea numărului de ore de predare şi evaluare în programa școlară aprobată.”
Informații de background
Amintim că Parlamentul a votat în octombrie 2019 un proiect al parlamentarului PSD Liviu Pop prin care este stabilit numărul de ore pentru cele trei cicluri din învățământul preuniversitar.
Legea votată în octombrie și promulgată în noiembrie de președintele Klaus Iohannis prevede “în medie” 20 de ore pe săptămână în clasele I-IV (față de 19-22 ore în prezent), 25 de ore la gimnaziu (față de 26-34 în prezent) și 30 la liceu.
Legea educației nr.1/2011 prevedea de la bun început 20 de ore pentru ciclul primar, 25 pentru gimnaziu și 30 pentru liceu. Însă la un an și jumătate de la adoptarea acelei legi, Ecaterina Andronescu a modificat-o printr-un OUG, trecând din lege în pixul ministrului decizia privitoare la numărul orelor. După alți 6 ani în care numărul de ore a căpătat proporții, Parlamentul actual a repus articolul desființat de Andronescu pe locul inițial.
Câte ore vor face elevii, pe zi, dacă modificarea va respecta legea:
în medie 20 de ore pe săptămână la învăţământul primar (4 ore/zi),
în medie 25 de ore pe săptămână la învăţământul gimnazial (5 ore/zi)
în medie 30 de ore pe săptămână la învăţământul liceal (6 ore/zi).
Câte ore fac în prezent elevii, la școală:
Clasa pregătitoare:
Numărul minim de ore pe săptămână: 19 (acestea sunt orele obligatorii, din trunchiul comun)
Numărul maxim de ore pe săptămână: 20 (maxim 1 oră opțională)
Clasa I:
Numărul minim de ore pe săptămână: 20 (acestea sunt orele obligatorii, din trunchiul comun)
Numărul maxim de ore pe săptămână: 21 (maxim 1 oră opțională)
Clasa a II-a:
Numărul minim de ore pe săptămână: 20 (acestea sunt orele obligatorii, din trunchiul comun)
Numărul maxim de ore pe săptămână: 21 (maxim 1 oră opțională)
Clasa a III-a:
Numărul minim de ore pe săptămână: 20 (acestea sunt orele obligatorii, din trunchiul comun)
Numărul maxim de ore pe săptămână: 21 (maxim 1 oră opțională)
Clasa a IV-a:
Numărul minim de ore pe săptămână: 21 (acestea sunt orele obligatorii, din trunchiul comun)
Numărul maxim de ore pe săptămână: 22 (maxim 1 oră opțională)
În gimnaziu, planurile-cadru în vigoare din 2016 prevăd următorul număr minim-maxim de ore
Clasa a V-a:
Numărul minim de ore pe săptămână: 26
Numărul maxim de ore pe săptămână: 28
Clasa a VI-a:
Numărul minim de ore pe săptămână: 28
Numărul maxim de ore pe săptămână: 30
Clasa a VII-a:
Numărul minim de ore pe săptămână: 31
Numărul maxim de ore pe săptămână: 33
Clasa a VIII-a:
Numărul minim de ore pe săptămână: 31
Numărul maxim de ore pe săptămână: 34
Sursa: edupedu.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
122 de ani de la moartea unui maestru al picturii românești, Sava Henția (1848-1904): Muzeul din Sebeș deține cea mai importantă colecție de tablouri
122 de ani de la moartea unui maestru al picturii românești, Sava Henția (1848-1904): Muzeul din Sebeș deține cea mai importantă colecție de tablouri La 21 februarie 2026, s-au împlinit 122 de ani de la moartea lui Sava Henția (1848–1904), unul dintre marii maeștri ai picturii românești. Creația sa, impresionantă atât prin numărul lucrărilor, cât […]
FOTO | Constantin Brâncuși – „Rădăcini și zbor spre infinit”. Eveniment omagial dedicat sculptorului, la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș
Constantin Brâncuși – „Rădăcini și zbor spre infinit”. Eveniment omagial dedicat sculptorului, la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș Pentru a celebra 150 de ani de la nașterea marelui sculptor român Constantin Brâncuși (19 februarie 1876 – 16 martie 1957), la Centrul Cultural „Lucian Blaga” din Sebeș, în spațiul primitor al bibliotecii, am organizat un atelier […]
FOTO | Revista ,,THOUGHTS”, ediția a treia, lansată de elevii Liceului Teoretic ,,Petru Maior” din Ocna Mureș: ,,Reprezintă sensibilitatea, afecțiunea și sentimentele de care au dat dovadă poeții”
Revista ,,THOUGHTS”, ediția a treia, lansată de elevii Liceului Teoretic ,,Petru Maior” din Ocna Mureș: ,,Reprezintă sensibilitatea, afecțiunea și sentimentele de care au dat dovadă poeții” Vineri, 13 februarie 2026, în cadrul Liceului Teoretic ,,Petru Maior”, a fost lansată cea de a treia ediție a revistei ,,THOUGHTS”. Pentru unii este doar o revistă, însă pentru […]